Silviu Nicu Macovei
Silviu Nicu Macovei

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.104/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.56 Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică "Construirea democraţiei sau războiul contra corupţiei?";

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Construirea democraţiei sau războiul contra corupţiei?"

Mă adresez astăzi Domniilor Voastre, pentru a aduce în atenţie o dilemă oarecum filosofică, dar care ţine direct de principiile pe care dorim să ne clădim societatea românească în viitor. Această dilemă se rezumă la o întrebare cu termeni care, aparent, nu sunt în antiteză: construim democraţie sau facem război contra corupţiei?

Vă veţi întreba, de ce antiteza logică este dată de o variantă sau de alta? De ce nu putem face şi democraţie şi război? Răspunsul ţine chiar de natura belicoasă a termenului de "război". Într-o conflagraţie, există victime, agresor, instrumente de forţă şi, cel mai trist, victime colaterale. Dar se mai întâmplă, nu-i aşa?

De partea cealaltă, democraţia se construieşte în baza unor principii de bază, esenţiale: libertatea de exprimare, muncă, sănătate şi circulaţie; dreptul de a alege şi de a fi ales; dreptul de a beneficia de o justiţie imparţială şi, poate cel mai important, separaţia puterilor în stat.

Aş vorbi un pic despre acest ultim punct, care are la bază un principiu simplu - nicio putere a statului nu trebuie să fie deasupra celeilalte! Nici Guvernul peste Parlament, nici Preşedintele peste Guvern, nici instituţiile care susţin actul justiţiei peste oricare alta. Singurul drept suveran este cel al cetăţeanului liber.

Atunci când apare un dezechilibru în societate, în guvernanţă sau administrare, este rolul celorlalte puteri să regăsească acest echilibru. De aceea, suveran este poporul, prin reprezentanţii săi în Parlament.

Ne aflăm în aceste zile într-o situaţie tensionată, dată de încercarea reprezentanţilor aleşi democratic ai românilor de a corecta unele aspecte procedurale care pot duce la abuz contra cetăţeanului. Nu ştiu dacă din necunoaştere, informare incorectă sau prea selectivă, mulţi români protestează contra unor măsuri menite să îndrepte nedreptăţi.

Nu avem pretenţia să fim perfecţi, însă atunci când dorim să construim o democraţie trebuie să ne gândim la prevenirea unor abuzuri, indiferent din ce parte ar veni! Însă, atunci când declanşăm un război, ne aşteptăm inclusiv la victime colaterale. Însă, în acest caz, nu mai vorbim despre democraţie, stat de drept şi nici despre justiţie dreaptă. Vorbim doar despre înfrângerea adversarului indiferent de costuri!

Nu cred că avem nevoie de învinşi în societatea românească. Cred în democraţie, cred în actul justiţiei înfăptuit de judecători şi cred în imparţialitatea şi profesionalismul lor, la fel cum cred în prezumpţia de nevinovăţie şi în drepturile individului. Dacă ai greşit, plăteşti. Dar până nu eşti judecat drept pe baza unor dovezi clare şi fără echivoc, eşti nevinovat şi ai drepturi ca oricare alt cetăţean.

Doamnelor, domnilor, România nu are nevoie de un război, ci de o democraţie pentru toţi, egală şi dreaptă!