Oana-Mioara Bîzgan-Gayral
Oana-Mioara Bîzgan-Gayral

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.146/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.56 Oana-Mioara Bîzgan-Gayral - consideraţii referitoare la Ziua internaţională a fetelor;

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Mâine vom sărbători Ziua internaţională a fetelor, motiv pentru care vreau să subliniez nevoia constantă de a ne îndrepta eforturile spre construirea unei societăţi sănătoase, în care barierele patriarhale şi discriminarea de gen nu trebuie să-şi mai aibă locul.

În România, trăiesc aproximativ două milioane de fete. Nu toate dintre ele îşi pot exercita dreptul la educaţie, siguranţă sau sănătate. În fiecare zi, fetele sunt expuse riscului de a suferi o formă de violenţă, fie că vorbim despre abuz fizic, emoţional, sexual, neglijare sau exploatare. În 2017, 620 de fete au fost abuzate fizic, 624 au fost abuzate sexual, 978 au suferit un abuz emoţional, iar 5.554 au făcut subiectul unei situaţii de neglijare. Nu mai este o noutate că România ocupă primul loc în UE, la naşteri la minore. Anual, alte 700 de fetiţe cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani devin mame, copii cu copii. Acestea sunt doar cifre oficiale. Cu siguranţă, peisajul ar fi mult mai alarmant dacă am lua în calcul şi cazurile neraportate. Ţine de noi să ne protejăm copiii, motiv pentru care am propus înfiinţarea Registrului naţional automatizat cu privire la autorii infracţiunilor sexuale, de hărţuire sau asupra minorilor.

Educaţia fetelor noastre nu poate rămâne un deziderat, o formă fără fond, prezentă în toate strategiile şi planurile de acţiune. Educaţia se începe în familie, se continuă la şcoală şi concomitent în societate. Dacă în ceea ce priveşte educaţia făcută în familie este mult mai greu de intervenit, la şcoală trebuie să asigurăm un mediu de învăţare neutru, fără stereotipuri şi roluri de gen. Fetele, în egală măsură cu băieţii, pot reuşi în orice domeniu, atât timp cât sunt susţinute şi încurajate de mici să-şi descopere şi să-şi urmeze pasiunile.

Tocmai de aceea, în această perioadă desfăşor Campania "Girl2Leader", prin care un grup de 30 de fete au oportunitatea de a însoţi colegele noastre parlamentar în activităţile lor şi de a se familiariza cu leadership-ul feminin.

Le mulţumesc, cu această ocazie, tuturor celor care au susţinut acest proiect şi sper ca cele 30 de fete, alături de multe altele, să devină liderii unei societăţi prospere şi libere de orice barieră culturală şi stereotipizată!