Parliamentary debates

Domnul Ion Dumitru:

"Piaţa fructelor româneşti, în pericol!"

În România în cei mai buni ani (1985-1986) s-au produs aproape 2.000 mii tone de fructe de pomi şi arbuşti fructiferi, echivalentul a circa 90 kg/cap locuitor, faţă de 60-90 kg/cap locuitor consum mediu recomandat de nutriţionişti.

În ultimii ani s-au produs până la 1.500-1.600 mii tone de fructe sau circa 70 kg/locuitor. Menţionez însă că producţia de fructe variază în limite foarte largi, din cauza factorilor climatici, în special.

Pe plan mondial producţia de fructe este în evoluţie pozitivă. Partea slabă a pomiculturii româneşti este reprezentată prin fărâmiţare şi absenţa organizării de masă a micilor producători, încă mult timp majoritari. Această stare de lucruri este mai gravă decât chiar randamentul scăzut la unitatea de suprafaţă. Formarea unor partizi mari de fructe, uniforme (soi, dimensiuni, stare de sănătate), condiţie obligatorie pentru accesul competitiv pe piaţă, sunt tot atâtea direcţii în care trebuie acţionat urgent şi cu fermitate.

În România, fructele se comercializează cu preponderenţă în stare proaspătă, acestea fiind perisabile. Producătorii, şi ei în număr mare oferind partizi mici, fără capacitate de stocare şi condiţionare, sunt la mâna intermediarilor care le oferă preţuri derizorii, pentru a le oferi apoi consumatorului la preţuri de două-trei ori mai mari.

Responsabilă pentru această situaţie este lipsa totală de interes a factorilor de decizie pentru încurajarea sistemului cooperatist de valorificare a produselor horticole autohtone.

Permisivitatea totală, uneori neortodoxă, pentru importuri de fructe în plin sezon estival, în numele pieţei unice, îmbogăţeşte în continuare un număr restrâns de afacerişti, concurând neloial milioanele de mici producători care îşi expun produsele de cea mai bună calitate în lungul miilor de kilometri de drumuri naţionale.

Pieţele, mari sau mai mici, după ce au fost în marea lor majoritate modernizate, au fost concesionate pentru administrare şi exploatare unor persoane sau altor categorii de operatori economici care nu au nimic în comun cu agricultura. Spaţiile de etalare a produselor sunt, la rândul lor, subînchiriate unor intermediari, şi ei străini de agricultură, a căror singură funcţie autoatribuită este aceea de a dubla sau tripla preţul produselor în propriul folos şi în detrimentul atât al producătorului primar, cât şi al consumatorului final.