Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.60/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.57 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică intitulată: - "Băceştiul a fost trădat";

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Băceştiul a fost trădat!"

Băceştiul este primul perimetru din ţară în care urmează să fie amplasate primele sonde Chevron.

Băceştiul este prima comună în care are loc un miting de protest împotriva exploatării gazelor de şist.

Peste două sute de cetăţeni acuză autorităţile locale, judeţene şi centrale că au profitat de lipsa de reacţie a populaţiei, dând autorizaţia necesară firmei Chevron.

Memoriul depus cu această ocazie la prefectura Vaslui "Gazele de şist - Armaghedon 2013" dovedeşte clar pericolele la care sunt expuşi oamenii în zonele unde se forează prin fracturare hidraulică.

În ciuda aprobărilor date de administraţia locală şi promisiunilor primarului Horaţiu Cărăuşu, în grădina publică din centrul satului nu a fost niciun reprezentant al puternicilor zilei iar presa relatează că acelaşi primar a ameninţat oamenii din Băceşti că "dacă vor participa la miting împotriva Guvernului care le dă ajutoare sociale, atunci nu vor mai primi ajutoarele". Aşa că, în locul celor peste o mie de oameni promişi de primărie, au fost doar două sute, convocaţi de GISC Bârlad şi CIA Băceşti.

Nu au lipsit nici alte metode puerile de intimidare a manifestanţilor, precum întreruperea ritmică a curentului de la staţia ce deservea microfonul la care participanţii luau rând pe rând cuvântul sau ameninţarea cu excluderea din partid a celor din Bozienii de Sus, făcută de un senator USL.

Este remarcabil că un astfel de miting de protest se desfăşoară chiar într-una din comunele unde compania Chevron a concesionat o suprafaţă de teren în vederea amplasării sondelor de explorare şi exploatare a gazelor de şist, unde populaţia începe să conştientizeze riscurile la care este expusă.

România are şi alte surse de independenţă energetică, nepoluante şi eficiente, precum hidrocentralele şi centralele eoliene. În absenţa unor studii de impact clare care să ateste atât lipsa de nocivitate a fracturării hidraulice cât şi beneficiile pentru România, am propus Parlamentului un proiect de act normativ ce interzice această metodă de valorificare a gazelor de şist.