Raluca Turcan
Raluca Turcan

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.121/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.57 Raluca Turcan - declaraţie politică cu subiectul: "PDL cere Guvernului Ponta ca la rectificarea bugetară să nu ia banii de la educaţie";

Doamna Raluca Turcan:

"PDL cere Guvernului Ponta ca la rectificarea bugetară să nu ia bani de la educaţie"

PDL cere Guvernului Ponta ca la rectificarea bugetară să nu ia bani de la educaţie. Acest sector funcţionează deja la limita de avarie. O rectificare negativă ar pune şi mai mult în pericol atingerea obiectivelor cu privire la educaţia naţională, cum sunt cele de creştere a performanţei şi de compatibilizare cu piaţa muncii.

De asemenea, PDL cere ministrului educaţiei să ia toate măsurile pentru a fi în acord cu Legea educaţiei naţionale, în caz contrar să-şi prezinte demisia.

Odată cu începerea anului universitar, ministrul educaţiei a fost prins, din nou, cu propria lecţie nefăcută. MEN nu numai că nu a propus politici care să asigure dezvoltarea învăţământului românesc, dar nici măcar nu a aplicat prevederile legii.

În iunie 2013, Consiliul UE scria într-o recomandare că:

  1. MEN nu are nicio strategie pentru a creşte participarea în programe de educaţie, fiind printre ultimele ţări din UE în acest sens, foarte departe de media UE; ministrul Pricopie a ignorat complet recomandarea, drept urmare nu a realizat nicio strategie în acest sens.
  2. prevederile Legii nr. 1/2011 pentru creşterea calităţii în învăţământul superior nu sunt aplicate pe deplin; e necesar să fie formulate politici clare şi să se aloce în acest sens resursele financiare şi umane necesare; pe ministrul Pricopie nu îl preocupă ce spun legile din România.

Prin urmare, noul an universitar debutează în complet dezacord cu legea şi marcat de un management indiferent şi inexistent.

Ministerul nu a numit un alt Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) ca urmare a demisiei în bloc acum aproape şase luni a membrilor acestui consiliu. Ca urmare, întreaga activitate de sprijinire a cercetării ştiinţifice universitare este blocată.

Ministerul nu a aplicat nici în acest an prevederile legii, art. 160 alin. (3), privind procedurile de acordare a granturilor doctorale pe bază de competiţie naţională, organizată de CNCS, de proiecte ştiinţifice între şcolile doctorale sau între conducătorii de doctorat, membri ai unei şcoli doctorale, şi nu în mod discreţionar de către minister.

Nu a fost creată posibilitatea, aşa cum prevede Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, începerii evaluării programelor de studii doctorale din România. Nu există procedură în acest sens.

Nu a fost realizată, până la începerea anului universitar 2013-2014, evaluarea universităţilor în scopul ierarhizării programelor de studii şi clasificării universităţilor.

PDL cere ministrului educaţiei:

  • să facă public Raportul privind starea învăţământul românesc şi să-l prezinte Parlamentului, aşa cum prevede legea;
  • să ia toate măsurile pentru a fi în acord cu Legea educaţiei naţionale.