Vlad-Alexandru Cosma
Vlad-Alexandru Cosma

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.57 Vlad-Alexandru Cosma - declaraţie politică: "Atragerea de fonduri europene pentru susţinerea sesiunilor de meditaţii pentru elevii anilor terminali în şcolile româneşti";

Domnul Vlad-Alexandru Cosma:

"Atragerea de fonduri europene pentru susţinerea sesiunilor de meditaţii pentru elevii anilor terminali în şcolile româneşti"

Tot mai mulţi elevi din anii terminali, care urmează să susţină examenele naţionale, se văd nevoiţi să îşi suplimenteze orele de curs cu meditaţii. Fenomenul nu este în niciun caz unul nou, iar asociaţiile de părinţi şi profesori au atras atenţia asupra nevoii unei reglementări în domeniu. Meditaţiile sunt însă un pansament pentru o problemă cronică a sistemului de învăţământ românesc. Cu toate acestea, rezultatele extrem de slabe la examenele de bacalaureat şi la testele naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a demonstrează necesitatea unor forme de suplimentare a cursurilor din liceele şi şcolile gimnaziale româneşti.

De aceea, vă prezint astăzi o posibilă soluţie la nivel naţional, o soluţie care a fost utilizată prin programe-pilot în mai multe judeţe ale ţării şi care a dat rezultate - meditaţii finanţate prin fonduri europene. Inspectoratele şcolare judeţene din Gorj, Suceava şi Timiş au elaborat şi depus proiecte prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - POSDRU, pentru organizarea de meditaţii pentru elevii claselor terminale care urmăresc să se pregătească suplimentar pentru testările naţionale şi examenul de bacalaureat. Profesorii care se înrolează în programele de meditaţii vor fi remuneraţi din fondurile obţinute, iar elevii vor avea acces, indiferent de resurse materiale sau nivel de pregătire, la meditaţiile organizate la nivelul întregii şcoli.

Cred cu tărie în puterea exemplului şi încurajez Ministerul Educaţiei Naţionale să promoveze programele de meditaţii organizate prin fonduri europene la nivelului tuturor inspectoratelor şcolare judeţene din ţară. De altfel, consider că un proiect naţional derulat chiar de către minister ar putea avea un impact important asupra pregătirii şi rezultatelor elevilor la sesiunea de bacalaureat şi la testările naţionale.

Chiar dacă meditaţiile nu pot ţine locul unei pregătiri temeinice la clasă şi acasă, ele pot constitui un punct de plecare sau o strategie convergentă cu eforturile ministerului şi cu măsurile de corecţie aplicate în ansamblul sistemului de învăţământ.