Eduard-Andrei Popica
Eduard-Andrei Popica

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.24/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.57 Eduard-Andrei Popica - declaraţie politică: "Sănătatea copiilor noştri începe cu ora de educaţie fizică şi sport!";

Domnul Eduard-Andrei Popica:

"Sănătatea copiilor noştri începe cu ora de educaţie fizică şi sport!"

Cu siguranţă, conştientizăm cu toţii - părinţi, cadre didactice, autorităţi publice, mass media - importanţa de a avea copii sănătoşi. Adesea, chiar afirmăm în mediile publice că, dacă ne dorim un viitor mai bun decât al generaţiilor anterioare, trebuie să avem astăzi grijă de copiii noştri. Să fie oare acesta doar un slogan şi nimic mai mult?

Pe de altă parte, pandemia COVID-19, acest duşman nevăzut al omenirii, care a afectat toate ariile vieţii, ne-a făcut să conştientizăm, mai mult ca niciodată, faptul că investiţiile în sănătate sunt esenţiale, vitale ca oxigenul, dacă îmi este permisă comparaţia.

Declaraţia mea politică de astăzi se constituie într-un semnal de alarmă pe care-l trag astăzi privitor la modalitatea în care se pot organiza orele de educaţie fizică şi sport eficient în contextul pandemic actual, în şcolile noastre, cu săli de sport vechi, adeseori insuficiente pentru toate clasele.

Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 3235 din 4 februarie 2021 urma să facă lumină în acest domeniu, mai ales în această perioadă, în care, din cauza temperaturilor scăzute, desfăşurarea orelor de sport în aer liber este practic imposibilă.

Prezentul ordin, încă, de la primele articole, vorbeşte despre faptul că "Orele de educaţie fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile şi a unei aerisiri permanente". De asemenea, "elevii vor fi instruiţi ca pe tot parcursul activităţii să nu îşi atingă faţa, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate. "Toţi elevii trebuie să respecte normele de igienă a mâinilor, prin utilizarea unor dezinfectanţi pe bază de alcool".

Pe hârtie totul pare posibil, onorat prezidiu, dar vin şi întreb, ce facem cu copiii din şcolile care nu au deloc o sală dedicată şi fac orele de sport afară sau chiar în sălile de clasă? Cum vor păstra copiii noştri distanţa de 1,5 metri, la vestiare când vor fi nevoiţi să se schimbe? Cum vor putea copiii să depună efort cu masca acoperindu-le nasul şi gura? Cum vor face rostogolirile pe saltea sau cum vor sări la lada de gimnastică?

Surpriză! Ministrul Sănătăţii încurajează mişcarea în pandemie, însă fără materialele adiacente, cum ar fi mingea, salteaua etc., nefăcând de fel referire la acestea, în prevederile legale care se limitează doar la a invoca "creativitatea cadrului didactic şi disponibilitatea claselor respective". Numai mişcare nu se mai numeşte aceasta, stimaţi colegi, unde jumătate din clasă rămâne acasă să urmărească online ora de sport.

Deocamdată, pentru Guvernul Cîţu şi ministrul sănătăţii, domnul Vlad Voiculescu, ora de sport nu pare să fie o prioritate naţională, cu toate că cifre mai mult decât alarmante ar trebui să ne oblige să luăm măsuri, mai ales că România se clasează printre primele ţări din UE la obezitate infantilă.