Parliamentary debates

Domnul George-Cătălin Stângă:

"Agricultura României, la răscruce - Bogăţia nevalorificată şi spectrul falimentului"

România, considerată grânarul Europei, datorită solurilor sale fertile şi vaste, se confruntă în prezent cu numeroase provocări care pun în pericol supravieţuirea sectorului agricol. Cu toate că ţara noastră găzduieşte cel mai mare număr de ferme din Uniunea Europeană, reprezentând o treime din totalul de 9,1 milioane, o realitate îngrijorătoare se află în spatele acestor cifre. Un sfert dintre fermele româneşti se zbat la marginea falimentului, evidenţiind un sistem vulnerabil, care necesită intervenţii urgente şi eficace.

Aproximativ 25% dintre fermele noastre se confruntă cu dificultăţi financiare majore, o situaţie alarmantă care ameninţă nu doar economia naţională, ci şi securitatea alimentară a populaţiei. Aceasta nu este doar o cifră abstractă, ci reprezintă realitatea sumbră a multor agricultori români care se luptă zi de zi să-şi menţină afacerile pe linia de plutire.

Mai mult, într-o eră a globalizării, controlul străin asupra resurselor agricole ale României devine din ce în ce mai pronunţat. Peste jumătate dintre fermele care aprovizionează principalii procesatori de lapte din ţară sunt deţinute de capital străin. Acest fenomen nu doar că subminează suveranitatea alimentară a ţării, dar prezintă şi un risc major pentru micii producători locali, care se luptă să concureze pe un teren de joc tot mai inegal.

În acelaşi timp, planurile Germaniei, de a deschide în România 10 ferme de porci cu câte 100.000 de capete fiecare, ar putea da o nouă lovitură producătorilor locali. În timp ce fermele străine se bucură de tehnologie avansată şi de suport financiar robust, multe ferme româneşti se închid, sufocate de dificultăţi financiare sau lovite de epidemii precum pesta porcină. Această divergenţă între capitalul străin şi cel autohton nu face decât să amplifice decalajul dintre potenţialul agricol al României şi realitatea sa actuală, plasând sectorul agricol autohton în faţa unor provocări tot mai acute.

Situaţia este cu atât mai grăitoare când luăm în considerare faptul că agricultura reprezintă nu doar o componentă esenţială a economiei naţionale, dar şi un pilon al identităţii şi tradiţiei româneşti. Fără o intervenţie rapidă şi eficientă, care să transforme vulnerabilităţile sectorului în oportunităţi de dezvoltare, România riscă să asiste la o eroziune treptată a acestui segment crucial.

Măsurile de sprijin trebuie să cuprindă atât soluţii pe termen scurt, cât şi strategii pe termen lung. Pe de o parte, este esenţială implementarea de subvenţii şi programe de finanţare dedicate fermierilor locali, în special celor mici şi mijlocii, care sunt cei mai vulnerabili în faţa crizelor. Pe de altă parte, este nevoie de consolidarea infrastructurii agricole, prin investiţii în tehnologie şi inovare, cât şi prin facilitarea accesului la pieţele internaţionale, pentru a creşte competitivitatea produselor româneşti.

De asemenea, este imperativ ca politicile agricole să fie concepute şi implementate într-un mod care să promoveze sustenabilitatea şi să răspundă nevoilor reale ale fermierilor, precum şi ale consumatorilor.

Pentru a contracara influenţa capitalului străin şi a oferi un teren de joc echitabil pentru fermierii români, Guvernul şi instituţiile responsabile trebuie să elaboreze politici care să încurajeze producţia locală şi să restricţioneze expansiunea necontrolată a întreprinderilor străine în domeniul agricol. Mai mult, trebuie stimulate parteneriatele între fermele locale şi industria prelucrătoare, pentru a crea un lanţ valoric complet, de la producţie la consum, în interiorul economiei naţionale.

În final, pentru ca agricultura românească să prospere şi să-şi atingă potenţialul de grânar al Europei, este necesară o schimbare de mentalitate la nivelul întregii societăţi. Trebuie recunoscută importanţa strategică a agriculturii nu doar pentru economie, dar şi pentru siguranţa alimentară şi sustenabilitatea mediului.

Consumatorii, la rândul lor, joacă un rol crucial prin alegerile lor cotidiene, optând pentru produse locale, de sezon, care susţin economia locală şi reduc impactul transportului pe distanţe lungi asupra mediului.

Fără îndoială, agricultura românească se află la un punct de cotitură. Potenţialul său este imens, dar la fel sunt şi provocările. Prin măsuri concrete şi coerente, printr-o viziune pe termen lung şi printr-o colaborare strânsă între toţi actorii implicaţi - Guvernul, fermierii, sectorul privat, comunitatea academică şi societatea civilă - se poate asigura o traiectorie sustenabilă şi prosperă pentru agricultura din România. Doar astfel domeniul agricol va putea evita situaţia extrem de dificilă care îi ameninţă funcţionarea, asigurându-se că România îşi va consolida poziţia de lider în producţia agricolă europeană şi va contribui substanţial la securitatea alimentară atât la nivel naţional, cât şi european.

În concluzie, perspectiva agriculturii româneşti este una deopotrivă plină de speranţă şi de provocări. Cu toate acestea, prin angajamentul şi acţiunea coordonată a tuturor stakeholderilor, aceste provocări se pot transforma în oportunităţi de creştere şi inovaţie. Acest lucru implică nu doar susţinerea fermierilor români şi promovarea agriculturii sustenabile, ci şi recunoaşterea rolului fundamental pe care îl joacă sectorul agricol în securitatea alimentară, dezvoltarea economică şi protecţia mediului.

Măsurile concrete şi coerente sunt necesare acum, mai mult ca niciodată, pentru a asigura un viitor prosper şi sustenabil pentru agricultura din România.

Este timpul să acţionăm cu înţelepciune şi determinare, pentru a valorifica potenţialul unic pe care îl oferă pământul românesc, contribuind astfel la o lume mai sigură şi mai verde pentru toţi!