Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.10/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Ioan Munteanu - declaraţie politică intitulată "Invitaţie la o călătorie cu trenul"; | ![]() |
||
|
"Invitaţie la o călătorie cu trenul" Deoarece călătoresc destul de mult cu trenul pe direcţia Bucureşti - Piatra-Neamţ şi retur, mă văd obligat să-mi exprim nemulţumirea faţă de condiţiile foarte proaste care există în mijloacele de transport CFR din zona Moldovei. De fiecare dată când sunt obligat să merg în frig şi în mizerie am sentimentul că Moldova este tratată de către cei de la Ministerul Transporturilor nu doar ca regiunea cea mai săracă a ţării, dar şi ca locul în care toţi oamenii sunt proşti şi că asta e tot ce li se cuvine în materie de mers cu trenul. Mi-e ruşine să spun că trăim într-o ţară civilizată, membră a Uniunii Europene, de vreme ce realitatea reflectă o altă stare de lucruri. Nu înţeleg deloc modul în care ministerul a făcut reclasificarea circulaţiei pe calea ferată, deoarece trenurile regio care au fost introduse începând cu luna decembrie sunt neîncălzite, foarte murdare şi au o viteză de deplasare destul de redusă. Dacă înainte de 1989 un rapid făcea de la Roman la Bucureşti aproximativ 4 ore şi 25 de minute, astăzi un tren intercity parcurge aceeaşi distanţă în cinci ore şi jumătate, uneori chiar în 6. Nu mă interesează prea mult că preţul unei călătorii Piatra-Neamţ este cu 10 lei mai mic, aş prefera să fi rămas cel dinainte, dar să fiu tratat cu respect şi să beneficiez de condiţii civilizate de drum. Înţeleg foarte bine că nu sunt bani pentru investiţii în infrastructura CFR, dar să fie curat şi cald în compartiment mi se pare condiţia obligatorie a unei călătorii. Oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului consideră că această regiune a fost totalmente neglijată de către factorii responsabili şi, în special, de către echipa condusă de Anca Boagiu, care a scos trenurile cât de cât curate şi încălzite, introducând altele care par a fi din alte vremuri (de tipul "bou-vagon"). Pentru că atât noul premier, Domnul M. R. Ungureanu, cât şi ministrul transporturilor sunt din Moldova, le-aş sugera să facă o călătorie cu trenul ca simpli cetăţeni, prilej cu care ar putea constata că lucrurile stau chiar mai rău decât le-am relatat eu. |



