Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.104/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Dumitru Mihalescul - declaraţie politică cu titlul "PSD-ALDE compromite dezvoltarea României pe fonduri europene"; | ![]() |
||
|
"PSD-ALDE compromite dezvoltarea României pe fonduri europene" Dacă ne-am fi luat după promisiunile PSD-ALDE, în anii 2017-2018, în visteria României ar fi trebuit să intre peste 11 miliarde de euro, adică peste 50 de miliarde de lei din fondurile europene nerambursabile la care avem dreptul, altele decât cele care vin pentru plăţile directe din agricultură! Banii gratuiţi, pe care nu ar fi trebuit să îi dăm înapoi, ar fi trebuit să finanţeze drumuri moderne care să lege provinciile istorice ale României, în anul bucuriei naţionale al Centenarului Marii Uniri, ar fi trebuit să susţină construcţia spitalelor regionale şi judeţene, ar fi trebuit să meargă în modernizarea a peste 2.000 de şcoli care continuă să funcţioneze cu toalete din scândură. Din păcate însă, se pare că Guvernele PSD-ALDE au făcut tot posibilul să împiedice ca aceste fonduri să vină în România, fie prin incompetenţa miniştrilor care au condus domeniile de resort, fie prin pasivitate şi neştiinţă, fie chiar prin dorinţa de a direcţiona unele proiecte care se puteau face pe bani gratuiţi, către bugetul naţional. Motivul este simplu: cele din fonduri europene sunt controlate asupra corectitudinii folosirii banilor şi calităţii lucrărilor, în vreme ce fondurile naţionale au fost tot timpul supuse batjocurii guvernanţilor. Guvernul Dăncilă-Dragnea dă demonstraţii tot mai clare că nu îi pasă nicidecum de banii de la Uniunea Europeană, promovând acte normative care mai de care mai în ciuda recomandărilor şi uzanţelor Uniunii. De exemplu, prin modul în care au reglementat Codul administrativ, România riscă să piardă mai bine de 500 de milioane de euro din fondurile europene disponibile pentru întărirea capacităţii administrative a ţării. La critica formulată de Comisia Europeană, care ne spune că funcţionarii şi înalţii funcţionari nu trebuie puşi sub comandă politică, doamna Plumb a găsit de cuviinţă să certe şi chiar să ameninţe oficialităţile de la Bruxelles. De asemenea, prin constituirea Fondului Suveran de Investiţii, Liviu Dragnea ne anunţă că nu va mai construi autostrăzi şi spitale care au deja proiecte depuse la Uniunea Europeană, ci că le va face din banii românilor, luaţi din bugetul şi din portofoliul celor mai profitabile companii de stat. Nu în ultimul rând, legea prin care se modifică statutul Curţii de Conturi şi al Autorităţii de audit va fi de fapt cea care ne va conduce la sistarea tuturor plăţilor din fonduri europene, deoarece PSD şi ALDE vor utiliza şi această instituţie ca un instrument politic de control arbitrar al fondurilor publice. Să ne ferească Dumnezeu şi de o posibilă suspendare a preşedintelui României, plan care prinde contur tot mai puternic pe buzele liderilor PSD-ALDE, căci atunci chiar putem spune că România, în loc să se apropie şi mai mult de prosperitatea europeană, a ales calea către subdezvoltare, populism şi sărăcie. Este trist, însă mai este puţin şi se fac 2 ani de când PSD-ALDE îi păcăleau pe români cu tot felul de promisiuni, pentru ca, în final, populaţia să aibă o viaţă mai scumpă, iar din toată creşterea economică să nu se construiască nimic durabil, pentru copiii şi nepoţii noştri, în toată ţara. |


