Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.169/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Bogdan Gheorghe Trif - declaraţie politică intitulată "Guvernarea de dreapta a distrus educaţia"; | ![]() |
||
|
"Guvernarea de dreapta a distrus educaţia" Învăţământul românesc traversează cea mai mare criză, în actuala guvernare de dreapta. Incompetenţa celor care au luat decizii, în ultimii doi ani, în contextul pandemiei COVID, a distrus educaţia. La debutul pandemiei, când era un număr foarte mic de cazuri în România, Ministerul Educaţiei a suspendat cursurile, deşi mulţi copii nu aveau computere, tablete, telefoane sau acces la Internet. Apoi, Ministerul a achiziţionat despărţitoare între băncile elevilor, celebrele "pepsiglas-uri" ale doamnei Anisie, fostul ministru PNL al educaţiei. Aceste plăci din plexiglas au costat statul român peste 200 de milioane de euro. Bineînţeles că n-au avut nicio eficienţă, motiv pentru care, în scurt timp, au fost demontate şi aruncate. Pentru valul 1 al pandemiei, autorităţile ar putea avea o scuză că au fost luate pe nepregătite. Au urmat însă valurile 2, 3 şi 4, în care nivelul dezastrului din învăţământ a atins cote alarmante. În valul 4, autorităţile centrale au luat o pauză de două săptămâni, decretând o vacanţă forţată pentru învăţământul de stat. În loc să găsească măsuri concrete, s-au spălat pe mâini şi au delegat întreaga responsabilitate consiliilor de administraţie ale şcolilor, să decidă ele când se închid şcolile şi se trece în online. Au inventat, totuşi, un criteriu (aberant) pentru începerea cursurilor în sistem fizic sau online - procentul de vaccinare în rândul personalului didactic şi nedidactic al şcolii să fie de minim 60% pentru predarea la clasă, indiferent de rata de incidenţă a cazurilor COVID de la nivelul localităţii. Care este garanţia că profesorii sau chiar elevii, vaccinaţi sau nevaccinaţi, nu sunt purtători ai virusului? Am ajuns, astăzi, în situaţia de a avea şcoli închise şi şcoli deschise în acelaşi oraş, după cum a decis consiliul de administraţie al fiecărei şcoli. Este o fugă de răspundere a Guvernului de dreapta, care, cu siguranţă, va duce şi la situaţii tragice, pentru că acest virus este neiertător. În această ecuaţie, a fost luată în calcul doar "siguranţa" profesorilor sau, mai bine zis, stimularea lor pentru vaccinare. Copiii nu contează pentru Ministerul Educaţiei, atât timp cât testarea lipseşte cu desăvârşire! PSD, încă de la începutul pandemiei, prin specialiştii săi conduşi de profesorul Alexandru Rafila şi doctorul Adrian Streinu-Cercel, a subliniat că soluţia pentru stoparea răspândirii virusului şi protejarea sănătăţii populaţiei este testarea în masă. Profesorii şi elevii trebuie testaţi periodic, pentru ca cei bolnavi să fie trataţi de urgenţă, iar riscul de infectare a celorlalţi să fie eliminat. "În toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial..." - am citat din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 24 lit. 2. Unde este interesul superior al copilului în privinţa dreptului la sănătate şi a accesului la educaţie, în viziunea guvernării de dreapta din România? Întrebarea este retorică, pentru că răspunsul este evident - nicăieri! |


