Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.47/2023
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.58 | Daniela Oteşanu - declaraţie politică având titlul "PSD a pus în dezbatere publică 10 programe pentru susţinerea familiilor care au copii"; | ![]() |
||
|
"PSD a pus în dezbatere publică 10 programe pentru susţinerea familiilor care au copii" PSD este singurul partid care a organizat până în prezent consultări şi dezbateri ample privind două probleme majore din viaţa românilor cu impact asupra copiilor şi familiilor. Este vorba despre identificarea celor mai bune soluţii pentru promovarea noilor Legi ale educaţiei pentru învăţământul preuniversitar şi superior şi de măsuri concrete de sprijinire a familiilor care au copii. Având în vedere că propunerile de proiecte de legi nu sunt finalizate şi vor ajunge în perioada următoare în Parlament şi atunci vor fi reluate discuţiile, doresc să mă refer la programele propuse de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, care au deja stabilite măsurile concrete. Aşadar, pe scurt este vorba despre: Propunerea pentru reducerea TVA până la 5% la produsele esenţiale pentru creşterea copiilor, lapte praf, mâncare pentru bebeluşi, scutece, produse de igienă); Acordarea de vouchere în valoare de 1.500 de lei/lunar pentru plata programelor de tip after-school, creşe sau grădiniţe pentru familiile cu venituri de maximum două salarii medii nete pe economie, aproximativ 8.000 de lei; Distribuirea cardului familiilor numeroase şi cardului pentru tineri, care vor putea fi folosite pentru a obţine reduceri la cumpărături în marile magazine, locuri pentru distracţie, restaurante sau librării, inclusiv pentru reduceri la transport, cumpărături, evenimente culturale etc; Acordarea voucherelor Materna, care constau într-un ajutor financiar în valoare de 2.500 de lei pentru achitarea consultaţiilor şi analizelor din timpul sarcinii, care nu sunt decontate prin sistemul public de asigurări de sănătate; Reducerea dobânzilor pentru creditele imobiliare acordate familiilor tinere, cu mai mult de doi copii; Asigurarea stabilităţii locului de muncă pentru o perioadă de maximum un an, în cazul mamelor care se întorc în câmpul muncii din concediul de creştere a copilului; Sprijinirea părinţilor cu copii până la vârsta de 3 ani, printr-un program de muncă flexibil şi posibilitatea de a lucra de la distanţă, una-două zile pe săptămână; Vouchere pentru tratamente stomatologice în valoare 1.500 de lei, pentru achitarea consultaţiilor, tratamentelor stomatologice, achitarea dispozitivelor medicale; Sprijin financiar pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, prin acordarea de vouchere pentru rechizite, haine, analize medicale etc; Concurs naţional de proiecte pentru familie pe care să le deruleze organizaţiile şi fundaţiile, cu acordarea de granturi. Realitatea ultimului referendum, care a arătat că suntem mai puţin cu un milion de persoane, accentuează importanţa programelor şi măsurile susţinute de PSD, ca priorităţi naţionale pentru stoparea declinului demografic. Încă din 2021, PSD a propus tuturor forţelor politice încheierea unui acord pentru elaborarea Strategiei Naţionale pentru Demografie. Iar intrarea PSD la guvernare a însemnat înfiinţarea şi asumarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cu misiunea esenţială de a opri declinul demografic, prin măsuri şi programe de sprijin a tinerelor familii. |


