Parliamentary debates

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Nu se ştie câţi români sunt în diaspora. În septembrie 2014, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, declara nonşalant că nu se ştie exact câţi români trăiesc în afara graniţelor şi că a cerut sprijinul bisericilor ca să adune date relevante. Este foarte bine că se solicită sprijinul bisericii într-o chestiune atât de importantă, însă, faptul că în secolul XXI singura modalitate de recensământ identificată de Guvern sunt lăcaşurile de cult, denotă o atitudine delăsătoare şi dezinteresată a autorităţilor faţă de românii care trăiesc în afara graniţelor. Ştim ce mai spun autorităţile, că în Italia sunt peste un milion de români, iar în Spania aproape un milion. Urmând această logică, probabil că în Europa sunt cel puţin trei milioane, iar în toată lumea mai mult de cinci milioane.

Indiferent de numărul lor, românii din afara graniţelor sunt foarte importanţi pentru România, nu numai prin prisma faptului că sunt fraţii noştri de sânge, ci şi datorită faptului că aceştia reprezintă promotorii imaginii României în străinătate. Întâlnirea străinilor cu românii din diaspora este un soi de primă impresie pe care aceştia şi-o formează despre România. Dacă românii care trăiesc în străinătate sunt civilizaţi, corecţi, muncitori, aşa vor fi percepuţi şi românii, în ansamblul lor, ca naţiune. Nu suntem naivi să credem că există pădure fără uscăciuni, însă este important procentul care prevalează. Pe de altă parte, ca să continui metafora, orice pădure trebuie întreţinută ca să se dezvolte sănătoasă şi falnică. Aşadar, depinde în mare măsură de noi, cei rămaşi acasă, şi de relaţiile pe care instituţiile statului român le dezvoltă cu diaspora, ca modul în care se comportă românii de peste hotare să ne reprezinte.

Dacă privim aceste lucruri la nivelul relaţiei dintre instituţiile statului român şi instituţiile statelor în care se află comunităţi mari de români, responsabilitatea instituţiilor române este chiar mai mare, pentru că prin comportamentul şi atitudinea lor, atât faţă de propriii cetăţeni, cât şi faţă de instituţiile statelor în care aceştia trăiesc, statul român participă la formarea de mentalităţi şi imagini mentale ale populaţiilor din ţările respective faţă de români. Dacă autorităţile române sunt capabile să transmită autorităţilor altor state o imagine reală a situaţiei emigranţilor români, dacă le poate crea siguranţa că statul român este conştient şi se implică în rezolvarea problemelor acestora, dacă instituţiile noastre denotă o atitudine optimistă faţă de viitorul acestor oameni, atunci autorităţile statelor care îi primesc, liderii politici, liderii de opinie din societăţile respective, vor propaga o imagine mult mai apropiată de adevăr şi nu îşi vor mai putea permite să manipuleze informaţia despre imigranţii români, potrivit unor interese particulare.

În acest sens, am avut acum două săptămâni exemplul negativ al serialului difuzat de Channel 4 în Marea Britanie. Tot în acest sens, am avut săptămâna trecută şi la începutul acestei săptămâni două părţi ale unei experienţe pozitive relevante pentru percepţia românilor care trăiesc în afara graniţelor.

La finalul vizitei în Germania, preşedintele Klaus Iohannis a avut o sesiune de declaraţii comune cu cancelarul german Angela Merkel. În cursul declaraţiilor, preşedintele român a prezentat cu onestitate şi realism problema migraţiei din România.

Astfel, Iohannis a atras atenţia asupra faptului că "problema migraţiei sărăciei este una care din nefericire s-a amestecat de multe ori şi cu cea a liberei circulaţiei a forţei de muncă (....)." Însă, "când este vorba despre România, se vede prima dată migraţia sărăciei, care nu este semnificativă numeric." În discursul său, preşedintele a subliniat că forţa de muncă bine calificată este un câştig pentru Germania şi o pierdere pentru România.

Ambii oficiali au subliniat faptul că etnicii germani care trăiesc în România sunt o punte de legătură creată în mod natural între cele două state. La rândul său, cancelarul german a spus că nu doreşte să generalizeze chestiuni despre forţa de muncă română care lucrează în Germania.

În cursul vizitei mele la Berlin, care a avut loc imediat, din pură coincidenţă, după vizita preşedintelui Iohannis, am remarcat, din discuţiile cu românii care trăiesc şi muncesc acolo, cât de important este semnalul dat de autorităţile de la Bucureşti de susţinere a cetăţenilor români din afara graniţelor. Comunitatea românilor din Germania are aproximativ 350.000 de membri. Reprezentanţii cu care m-am întâlnit au expus faptul că marea majoritate nu sunt cei care trăiesc în sărăcie sau din ajutoare sociale, din contră, sunt aceia care reprezintă forţa de muncă calificată, angajaţi în mod legal, plătind taxe şi impozite statului german şi oferindu-i acestuia beneficiul expertizei lor profesionale. Însă aceste informaţii, spuneau ei, răzbat cu greu în spaţiul public, interesat mai ales de spectaculos decât de adevăr.

Vizita preşedintelui Iohannis în Germania de acum două săptămâni a reprezentat un prim pas important în afirmarea demnităţii comunităţii românilor din Germania. Acum câteva zile, România a fost gazda ministrului german de externe, Frank-Walter Steinmeier. Acesta a mai făcut un pas, foarte important, în privinţa clarificării imaginii pozitive a forţei de muncă reprezentate de românii din Germania, prin desfiinţarea unor tipare formate din cauza prejudecăţilor. "Am avut mereu suspiciunea că multe informaţii date în spaţiul public se bazează pe prejudecăţi. Mi s-a confirmat faptul că au existat astfel de prejudecăţi după ce a fost publicat recent un studiu cu date foarte surprinzătoare (...) care demonstrează că românii din Germania sunt printre cei mai bine integraţi străini pe piaţa muncii. Studiul îmi confirmă un lucru pe care-l ştiam de dinainte de apariţia acestuia, şi anume că Germania profită, la rândul său, de numărul mare de persoane din România care muncesc şi studiază în Germania", a declarat Steinmeier, aflat pentru a treia oară în vizită în România.

Modalitatea de relaţionare între România şi Germania în privinţa diasporei trebuie aplicată pentru toate statele în care există comunităţi mari de români.

În opinia mea, dezvoltarea acestor relaţii instituţionale ar trebui continuată în Italia, de o manieră cât mai urgentă, având în vedere ultimele evenimente care au dezvăluit tendinţe xenofobe la adresa românilor, manifestate nu doar prin discurs, ci şi prin violenţe fizice.