Parliamentary debates

Domnul Mihai Niţă:

"Comunicarea deficitară poate fi la fel de nocivă ca lipsa comunicării"

Printr-o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, data de 21 noiembrie a fost proclamată drept Ziua mondială a televiziunii. Într-o lume controlată de progresele tehnologiei, în care viaţa noastră cotidiană depinde de informaţii şi de comunicaţii, televiziunea, sursa media de maxim impact, continuă să aibă un loc bine determinat.

Domeniul de vârf al telecomunicaţiilor, televiziunea are deja o istorie de circa 100 de ani. În ţara noastră, postul public de televiziune a fost inaugurat în urmă cu 61 de ani. Anul 1989 este un an de referinţă în activitatea instituţiei. În decembrie 1989, TVR a fost principalul vector de comunicare, prezentând în direct unul dintre evenimentele dramatice din istoria recentă a tării. În torentul evenimentelor fierbinţi prezentate atunci, informaţiile reale au fost abil şi copios mixate cu mesaje utilizate de agenţi infiltraţi, pentru manipularea criminală a populaţiei şi a instituţiilor de forţă, declanşând atrocităţi de neimaginat. Unele adevăruri monstruoase au fost devoalate între timp. Aceste aspecte nu pun, însă, la îndoială profesionalismul salariaţilor din TVR, ci dimpotrivă. Ulterior, la şcoala presei s-au format mulţi jurnalişti valoroşi, care şi-au asumat răspunderea grea şi uneori periculoasă de cerberi ai democraţiei.

Evoluţia televiziunii din România s-a produs rapid, conform necesităţilor vremii. Libertatea plenară a formelor de expresie prin care mass-media se adresează publicului a făcut posibilă, însă, şi adoptarea unor politici editoriale de natură a perverti conştiinţe şi care sunt toxice pentru societate. Tocmai de aceea, o anumită formă de conduită profesională, reglementată pe principii corecte şi legale, trebuie să se manifeste mai viguros, dar fără a leza libertatea de opinie. Rămâne disponibilă opţiunea ca fiecare jurnalist să-şi impună propriile restricţii, direct relaţionate cu normele deontologice reglementate prin Codul Jurnalistului, adoptat la nivel european. Mă refer, concret, la prestaţia formatorilor de opinie.

Informaţia înseamnă putere. Cum este folosită puterea dobândită prin informaţie? Este o problemă care merită multă atenţie. O populaţie deconcertată, la un moment dat, de avalanşa informaţiilor, ajunge lejer să fie manipulată şi orientată spre nicăieri, după principiul "dacă nu-i poţi convinge, atunci zăpăceşte-i!".

Cui foloseşte? Aceasta este întrebarea. Ingerinţa în domeniul informaţiilor publice, a unor grupuri de interese care dispun de conţinutul mesajelor subliminale adresate devoratorilor de informaţii şi imagini, este tot mai frecventă.

Asigurarea libertăţii presei, ca garant al democraţiei, se află în corelaţie cu art. 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, dar cu o condiţie, presa să fie onestă. În ceea ce ne priveşte, ca parlamentari, suntem direct implicaţi în mecanismul care asigură de facto libertatea presei, întrucât orice text de lege formulat ambiguu sau care poate să restrângă deliberat libertatea de exprimare ar pune în pericol unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Chiar dacă uneori devine incomodă pentru demnitari, presa trebuie să rămână, ca o necesitate absolută, a patra putere în stat, cu rolul informării publicului şi al prevenirii derapajelor statului de drept, menit să-i protejeze pe cetăţeni împotriva potenţialelor abuzuri ale instituţiilor statului.

Azi, la sărbătorirea zilei lor, urez la mulţi ani lucrătorilor din televiziune şi îmi exprim încrederea într-un discernământ mai aplicat din partea telespectatorilor!