Raluca Turcan
Raluca Turcan

Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.176/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.59 Raluca Turcan - declaraţie politică: "PNL solicită amânarea votului pe legile justiţiei şi dezbaterea acestora în comisiile permanente ale Parlamentului";

Doamna Raluca Turcan:

"PNL solicită amânarea votului pe legile justiţiei şi dezbaterea acestora în comisiile permanente ale Parlamentului!"

Am solicitat Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului:

  1. să desesizeze comisia specială cu privire la acest pachet legislativ şi să transmită proiectele comisiilor permanente de resort;
  2. să solicite avizul Comisiei de la Veneţia, aşa cum însuşi ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a declarat la întâlnirea cu Frans Timmermans;
  3. să supună aceste legi unei dezbateri ample şi să se realizeze studii de impact ale acestor legi atât de importante.

Reamintim că CSM a dat o amplă motivare atunci când a formulat un punct de vedere negativ. CSM este, în baza Constituţiei, garantul independenţei justiţiei.

Nimănui de bună-credinţă din societatea românească nu-i serveşte graba dezbaterii acestui pachet legislativ, cu excepţia celor care sunt în război cu legea, celor care vor controlul politic al justiţiei.