Ciprian-Constantin Şerban
Ciprian-Constantin Şerban

Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.34/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.59 Ciprian-Constantin Şerban - intervenţie intitulată "De Ziua mondială a drepturilor consumatorilor, să-i încurajăm pe cetăţeni să ia atitudine atunci când constată că produsele pe care le cumpără nu îndeplinesc normele în vigoare!";

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

"De Ziua mondiala a drepturilor consumatorilor, să-i încurajăm pe cetăţeni să ia atitudine atunci când constată că produsele pe care le cumpără nu îndeplinesc normele în vigoare!"

Vineri 15 martie vom celebra Ziua mondială a drepturilor consumatorilor. Încă din 15 martie 1962, vorbim despre atitudini pentru protejarea drepturilor consumatorilor: într-un discurs al preşedintelui american J.F. Kennedy către Congresul American acesta încuraja drepturile fundamentale ale consumatorilor. Începând cu data de 15 martie 1983, Ziua mondială a drepturilor consumatorilor a fost marcată de mişcarea consumatorilor "Consumers International", care, în prezent, cu peste 200 de organizaţii membre în peste 100 de ţări, reprezintă o mişcare internaţională al cărei scop este de a sprijini protejarea consumatorilor de pretutindeni. De asemenea, Rezoluţia nr. 39/248 din 1985 a Adunării Generale a ONU, cu titlul "Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor", a fundamentat şi ea protecţia drepturilor consumatorilor, şi anume, de a alege, de a fi informat, de a nu fi înşelat, dreptul de a fi despăgubit şi dreptul de asociere.

În România, primele acte normative în domeniul protecţiei consumatorului au apărut în anul 1990, când, la scurt timp, printr-o ordonanţă de urgenţă, va fi înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în anul 2001. De-a lungul timpului, vânzarea şi cumpărarea produselor au cunoscut o evoluţie extraordinară, ajungându-se astăzi la vânzările on-line care au adus cu sine noi provocări neîntâlnite anterior. Fenomenul comerţului virtual trebuie tratat cu toată seriozitatea, deoarece acesta reprezintă peste 15% din piaţa de vânzări.

De aceea, pentru ca acest tip de comerţ să se desfăşoare ca şi celelalte, pe bază de echitate a raportului preţ-calitate, este nevoie un cadru corect şi eficace. Atunci când acest cadru este perturbat de una dintre părţi sau de orice alţi factori, trebuie să se ia atitudine pentru a se proteja siguranţa cumpărătorului, dar şi a vânzătorului.

Ca atare, Ziua mondială a drepturilor consumatorilor ne arată că nu suntem singuri în lupta cu cei care nu sunt loiali principiilor unui comerţ just, care intenţionează să vândă produse de o calitate îndoielnică şi de cele mai multe ori la preţuri nejustificat de mari. Fiecare cetăţean trebuie ia atitudine, să facă cunoscută orice intenţie care lezează cadrul corect al raportului preţ-calitate. Există entităţi care promovează această relaţie, apărând drepturile consumatorilor, monitorizând piaţa, testând produsele şi serviciile şi venind în ajutorul celor care se simt neîndreptăţiţi ca şi cumpărători.

Ziua mondială a drepturilor consumatorilor aduce de fiecare dată în discursul internaţional un drept fundamental, acela că pentru preţul pe care îl achită, cumpărătorul trebuie să beneficieze de serviciul pe care l-a achiziţionat, în condiţii optime.