Nicolae Giugea
Nicolae Giugea

Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.77/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.59 Nicolae Giugea - declaraţie politică: "De ce, în România, intermediarul câştigă mai mult decât producătorul?";

Domnul Nicolae Giugea:

"De ce, în România, intermediarul câştigă mai mult decât producătorul?"

Nu mai este pentru nimeni o enigmă faptul că fermierul român produce cu greu şi vinde litrul de lapte cu 1,8-2 lei şi consumatorul român îl cumpără de la raft cu 6-10 lei, gata degresat.

Dar nu doar în cazul laptelui intermediarii, adică procesatorii şi comercianţii, pun adaosuri comerciale uriaşe, care nu au o justificare economică şi care determină o inflaţie galopantă la aproape toate produsele alimentare. Am observat că singura soluţie "inteligentă" emanată de către ministrul agriculturii a fost aceea de a se ruga de intermediari să mai taie puţin din preţurile obraznice care le-au rotunjit profiturile. Este sfidător să ajungi să mulţumeşti intermediarilor pentru că au diminuat preţurile cu 10%-20%, când adaosurile lor sunt de 200%-300%.

Cauzele pentru care cel care munceşte şi produce câştigă puţin, cât să supravieţuiască, iar cel care-i valorifică marfa prosperă, sunt evidente. Producătorul român de carne, lapte, ouă, legume sau fructe nu are încă posibilitatea de a procesa el materiile prime, nu are posibilitatea de a vinde direct consumatorului şi nici nu are infrastructura de a depozita producţia pentru mai mult timp de la recoltare sau producere. În aceste condiţii, dată fiind perisabilitatea produselor alimentare, este prins în menghină să-şi vândă producţia oricui, oricum şi aproape la orice preţ. În aceste condiţii, oare de ce ne mai mirăm că efectivele de animale scad de la un an la altul, că legumicultorii se reprofilează şi că pieţele şi magazinele sunt pline de produse din import?

Noul ministru al agriculturii are obligaţia de a modifica, în mod structural, viziunea învechită, prăfuită şi neproductivă impregnată de Petre Daea asupra sectorului agricol din România. Toate aşa-zisele proiecte ale ministrului Daea s-au dovedit petarde costisitoare pentru bugetul de stat şi piedici în cale dezvoltării fermierilor români - falsele aprozare au fost doar tunuri imobiliare, unele scheme de ajutor au fost greşit implementate, epidemiile încă sunt prezente în ţară, sistemele de irigaţii inaugurate cu fast nu funcţionează.

Este, fără îndoială, ministerul unde regresele au fost mai numeroase decât progresele, iar progresele se datorează în special hărniciei şi încăpăţânării fermierilor români, nu ministerului. Viitoarele politici agricole trebuie să aibă în centrul lor pe cei care produc în agricultură, pe cei care muncesc, în detrimentul speculanţilor şi intermediarilor.