Parliamentary debates

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Drecin. Se pregăteşte domnul deputat Vasile Vetişanu.

Domnul Mihai Drecin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte, permiteţi-mi să prezint doar esenţa declaraţiei mele şi materialul în întregime să-l ofer apoi doamnei de la stenografie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog, după aceea, materialul puteţi să-l daţi în extenso să fie cuprins ca atare în stenogramă.

Domnul Mihai Drecin:

Democratismul şi europenismul societăţii româneşti postdecembriste este o realitate în plină evoluţie, pe care doar rău-voitorii o pot contesta. Minorităţilor naţionale li s-au recunoscut drepturi, li s-au acordat facilităţi mult peste standardele europene ale momentului. Mai mult, atât foştii, cât şi actualii guvernanţi, ignorând învăţămintele istoriei, jignind sentimentul naţional al populaţiei româneşti majoritate, dând dovadă de o periculoasă naivitate, vecină uneori cu prostia, au dat legi, au impus tratate internaţionale şi ordonanţe de urgenţă, care au instituit veritabile privilegii pentru unele minorităţi, în special pentru maghiari.

Separatismul şcolar pe criterii etnice; plăcuţele bilingve la inscripţionarea denumirii unor localităţi; folosirea altor limbi decât cea oficială, româna, în administraţie, justiţie şi inscripţionarea unor instituţii publice sau simple firme comerciale; arborarea unor însemne naţionale altele decât cele ale statului român; renunţarea la teritorii istorice româneşti prin tratate redactate şi semnate în pripă; acreditarea unor ambasadori cunoscuţi pentru politica antiromânească pe care o profesează cu obstinaţie; înfiinţarea universităţii maghiare de stat etc. - cele mai multe obţinute prin ocolirea voinţei Parlamentului şi legilor Ţării - sun mostre ale unei mentalităţi impuse din afara graniţelor, care licitează tradiţionala toleranţă românească. Ea vizează o excesivă menajare a susceptiblităţii minoritarului, obol pe altarul unei viitoare Europe "mamă bună", dreaptă şi imparţială pentru toţi locuitorii ei, indiferent de etnie.

Cu toate acestea, statul român este atacat cu tot mai multă forţă şi perfidie atât din interior, cât şi din exterior. Românii trec printr-o experienţă inedită, care-i poate uimi, demobiliza, revolta, deruta. Cu atât mai mult cu cât constată că statele vecine duc o politică intolerantă faţă de propriile minorităţi naţionale, în special faţă de români, a căror asimilare etnică o urmăresc cu perseverenţă.

După cum se ştie, în 1918-1919, după trasarea graniţei de vest, în Ungaria au rămas aproximativ 350 de mii de români. Astăzi, statisticile oficiale din ţara vecină vorbesc de existenţa a numai 10 mii - 20 mii de etnici români.

Deci, în aproximativ 80 de ani, regimurile politice maghiare, indiferent de culoarea lor politică, au dus o dură şi eficientă politică de deznaţionalizare. Ea a vizat toate minorităţile naţionale în pofida permanentelor declaraţii de respectare şi cultivare a spiritului democratic şi european.

În aceste zile, lumea politică de la Budapesta pune la cale ultima lovitură - am numi-o de graţie - pe care o vor primi minoritarii români, slovaci, sârbi, ucraineni, majoritatea celor 13 minorităţi naţionale recunoscute oficial în Ungaria.

La 18 octombrie a.c. vor avea loc alegeri locale şi concomitent realegerea aşa-numitelor autoguvernări locale la nivelul minorităţilor naţionale. Etnicii români autohtoni sunt răspândiţi în Budapesta şi judeţele Bé ké s, Borsod Abauj-Zemplé n, Csongrád şi Hajdu-Bihár.

Cu ocazia depunerii listelor pentru autoguvernările româneşti, s-a constatat că o serie de maghiari şi secui originari din România, emigraţi în Ungaria atât înainte, cât şi după 1989, caută să penetreze şi să copleşească numeric organizaţiile tradiţionale ale românilor din Ungaria. Aceşti emigranţi sunt controlaţi politic de UDMR şi statul maghiar.

În ianuarie 1999, când deputaţii sau electorii români trimişi de autoguvernările locale se vor reuni pentru a alege conducerea pe ţară a autoguvernării româneşti, aceşti falşi etnici români vor acapara puterea la nivelul comunităţilor româneşti din Ungaria.

Urmarea imediată poate fi subordonarea puţinelor şi firavelor insituţii româneşti subvenţionate de stat - aş aminti Liceul Nicolae Bălcescu, Editura "Noi" şi Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, toate cu sediul în orăşelul Gyula -, chiar desfiinţarea acestora, prin dirijarea subvenţiilor băneşti spre alte insituţii nou înfiinţate, considerate mai performante pentru (culmea!) interesele românilor din Ungaria.

Oare, "uropeanul" domn Frunda cunoaşte dedesupturile acestei scamatorii politice? Poate să se revolte împotriva acestei crase metode de asasinare etnică, care pune capăt asimilării minoritarilor din "Anya-Örszag"?

Vă mulţumesc.