Parliamentary debates

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnul deputat Popa Nicolae, independent. Se pregăteşte doamna deputat Viorica Afrăsinei.

Domnul Nicolae Popa:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Astăzi, voi supune atenţiei dumneavoastră o problemă de stringentă actualitate, şi anume privatizarea băncilor României.

De la bun început, ţin neapărat să declar ferm un singur lucru: am fost, sunt şi rămân un partizan declarat al procesului de privatizare. Categoric, consider că, în mod obiectiv, patrimoniul statului trebuie privatizat, dar cu câteva rezerve de principiu şi de fond: ce se privatizează, când şi cum, iar finalmente la ce preţ.

Declaraţia mea de astăzi, cât şi subiectul ei, este motivată de o suită întreagă de acte de privatizare promovate de actualul Guvern, care mie, personal, şi nu numai mie, îmi ridică mari semne de întrebare asupra felului şi măsurii în care interesele naţionale ale României sunt apărate şi promovate prin politica de ansamblu consacrată privatizării. Mă refer, în mod special, la vânzarea monopolului naţional al telecomunicaţiilor "Romtelecom" către firma OTE, proprietatea statului grec, vânzarea marii rafinării Petromidia către o firmă din Turcia, competitor direct cu România în cursa pentru transportul petrolului caspic.

Nu uit perspectiva imediată a trecerii producătorului naţional de autoturisme "Dacia" în proprietatea firmei Renault, la care statul francez deţine o pondere decisivă. Sunt şi alte exemple, poate de o anvergură mai mică, care pot fi menţionate în această suită. Iată, Banca Română de Dezvoltare a fost vândută băncii Societe General din Franţa, iar Bancpost este pe cale să fie achiziţionată de o firmă americană, fie de una portugheză.

Vă mărturisesc deschis că mă alarmează, într-un grad cât se poate de acut, faptul că, sub umbrela privatizării, care nu înseamnă acum decât internaţionalizarea avuţiei publice naţionale, România riscă să-şi vadă interesele ajunse pe mâna unor persoane, instituţii, firme, state chiar, ale căror interese particulare, altfel fireşti, din perspectiva economiei de piaţă, vin sau vor veni în contradicţie flagrantă şi ireductibilă cu interesele economiei româneşti, ale românilor înşişi.

La acest moment, în România, piaţa bancară este marcată de prezenţa a 44 de instituţii financiare, bănci româneşti şi reprezentanţe străine. Prin privatizarea BRD-ului, statul român mai este acţionar principal la alte 4 bănci, respectiv Bancorex, Banca Agricolă, Banca Comercială Română şi Eximbank, cu menţiunea pentru Bancpost, aflată în curs de privatizare.

Este de observat faptul că, în esenţă, băncile şi reprezentanţele financiare internaţionale au ca obiect interesele comerciale şi economice ale unor persoane juridice integrate natural pe filiere din ţările de origine ori cu conexiuni de interese extrem de apropiate, ele exprimându-se ca nişte cluburi financiare închise pentru români.

Practic, în sistemul economiei româneşti, rămân implicate pe fond numai băncile în care statul este acţionar majoritar, cele private cu capital naţional având o pondere nesemnificativă.

Se impune, ca o realitate de necontestat, faptul că statul va rămâne, în continuare şi pentru destul de multă vreme, un factor de importanţă vitală pentru dezvoltarea economică a ţării. Procesul este istoric şi el nu poate fi bruscat, decât cu riscuri şi pagube imense. Se ştie că orice dezvoltare economică presupune finanţare şi resurse bancare. Dacă statul va abandona circuitele financiar-bancare naţionale, atunci mă întreb cum se vor asigura resursele necesare pentru susţinerea dezvoltării economiei româneşti. Se vor angaja băncile străine într-o asemenea operaţiune de interes naţional românesc? Mă îndoiesc, cel puţin şi întrucât concurenţa te obligă să-ţi aperi propriile interese şi să-ţi surclasezi adversarii economici şi comerciali.

Odată cu privatizarea integrală a băncilor româneşti, economia naţională va fi, practic, pusă la cheremul băncilor străine şi, ca urmare, la remorca intereselor promovate de acestea, şi, atunci, ideea de dezvoltare economică a României va apare ca o idee metafizică, un gest de platonism guvernamental, indiferent de culoarea politică a Guvernului României. Această perspectivă mă face să vin, în faţa dumneavoastră, cu unele sugestii de ordin politic şi legislativ.

Resping, fără nici o rezervă, opţiunea pentru investitorii strategici în privatizarea băncilor româneşti. În al doilea rând, consider că privatizarea trebuie să se realizeze de aşa manieră, încât minimum 51% din acţiuni să fie asigurate capitalului naţional. De asemenea, apreciez că o privatizare raţională şi la obiect, pentru situaţia în care ne găsim acum şi în perspectiva imediată, ar putea furniza, de la caz la caz, privatizarea managementului bancar, şi nu a capitalului social, către persoane juridice străine. Privatizarea fiecărei bănci trebuie să se facă prin licitaţie publică deschisă, pentru pachetul de acţiuni depus de Fondul Proprietăţii de Stat, de fapt rezervându-se procentul de 51% persoanelor fizice şi juridice româneşti, oricine şi fiecare în parte neputând depăşi, la nivelul achiziţiei, un procent, aşa cum s-a stabilit, de 5%.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnule coleg, vă rog să vă pregătiţi să încheiaţi. Aţi vorbit 7 minute, deja.

Domnul Nicolae Popa:

Da. Deci era mai mult de spus, eu nu vreau ca românii...

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Aveţi numai 3 minute.

Domnul Nicolae Popa:

Deci ultima frază. Eu nu vreau ca românii să rămână, până la sfârşitul lumii, nişte perdanţi. Tocmai de aceea mă declar împotriva privatizării băncilor României, aşa cum a fost iniţiat procesul, formulând propunerea de a fi oferite, cu prioritate, capitalului naţional şi în condiţiile severe de asigurare a dezvoltării noastre economice.

Visul meu cel mai negru, Doamne fereşte, este ca actualul Guvern să nu aibă, în secret, intenţia de a scoate la mezat şi Banca Naţională a României. Nu glumesc, interese sunt!

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Şi noi vă mulţumim şi vă dorim vise plăcute!