Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 30, 1999
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 30, 1999 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 30, 1999
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.6 | Adrian Tudor Moroianu-Geamăn - reluarea unor date privind "cazul SUNOIL"; | ![]() |
||
|
Vă mulţumesc. |
|
Vreau să mă refer în declaraţia mea de astăzi la cea de-a doua Conferinţă de politică şi strategie care a avut loc în perioada 14-17 noiembrie la München, organizată de Institutul pentru Relaţii Externe al Bavariei, în cadrul Simpozionului Franz Iosef Strauss, conferinţă la care am participat şi eu. Simpozionul s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi ca Edmond Steuber, primul-ministru al Landului Bavariei, Richard Schuster, preşedintele Slovaciei, ambasadorul german Kleiber, adjunct al secretarului general pentru afaceri politice al NATO, Richard Schifter, asistent special al secretarului de stat al Statelor Unite, domnul Von Vierer, preşedintele Companiei Siemens, domnul Allen, fost secretar pentru securitatea preşedintelui Reagan, Serghei Babulin, vicepreşedinte al Dumei de stat a Rusiei. Vă spun toate aceste nume, pentru că problemele discutate acolo prezintă un interes şi pentru noi şi vreau să mă refer la cele trei categorii principale de subiecte cu un mare impact internaţional şi cu efecte şi pentru România. Acestea sunt globalizarea, învăţămintele ce pot fi trase din lecţia Kosovo şi rolul previzibil al Rusiei în zonă. Aş vrea să le tratez pe rând. În plan tehnologic şi deci, în mare, parte economic, globalizarea este un fenomen obiectiv şi inevitabil care a apărut mai de mult, dar a căpătat dimensiuni deosebite în ultimii 10-20 de ani, cu implicaţii în aproape toate domeniile activităţii umane, pentru ca ponderea acestor implicaţii să nu fie unilaterală sau doar în avantajul unora şi întrucât globalizarea este, s-a repetat, inevitabilă, soluţia este nu negarea sa printr-o izolare iluzorie, căci oricum ar fi ineficientă, ci stabilirea de reguli clare ale fenomenului şi de mijloace instituţionale care să asigure aplicarea acestor reguli. Rădăcinile şi tradiţia, valorile clasice, cum ar fi suveranitatea, care par ameninţate de globalizare, nu se pot păstra decât în regiunile puternice, rezistente la competiţia modernă. Mass-media are un mare rol în înţelegerea globalizării pentru ca sectoare din ce în ce mai largi ale omenirii, începând cu tineretul, să priceapă încotro conduce acest fenomen şi cum poate fi stăpânit şi utilizat şi în folosul general. Există şi un aspect net negativ al globalizării care este pericolul posedării unor mijloace de transport intercontinental al armelor nucleare, chimice şi biologice de către anumite state sprijinitoare ale terorismului. În ce priveşte conflictul din Kosovo şi maniera în care a fost abordat, el indică trei mari schimbări în administrarea crizelor. Prima ar fi posibilitatea şi legitimitatea în anumite cazuri a intervenţiei militare pentru încălcări grave ale drepturilor omului, oriunde s-ar întâmpla, dacă alte mijloace nu dau rezultate. Cea de a doua este legată de evoluţia Rusiei. În măsura în care această evoluţie va fi în sens democratic, se va putea construi un sistem de securitate europeană unitar, iar dacă nu, un astfel de sistem nu va exista. Comportarea Rusiei este foarte greu influenţabilă din afară, după cum se ştie. Al treilea aspect se referă la victoria NATO în Kosovo, victorie determinată de supremaţia militară a Statelor Unite. În viitor, se va impune o nouă distribuire a poverii cheltuielilor NATO. NATO va pune un accent mai mare pe prevenirea conflictelor, deci pe diplomaţie, decât pe recurgerea la căi militare. Ca ultim subiect, deşi nu de cea mai mică importanţă, m-aş referi la intervenţia domnului Serghei Babulin, liderul Partidului Popular şi vicepreşedintele Dumei, care a declarat că obiectivul Rusiei este refacerea graniţelor fostei URSS prin mijloace paşnice. Belarus este ca şi unită cu Federaţia Rusă, Ucraina, după o rătăcire trecătoare, ar putea reveni şi ea la matcă, apoi Kazahstanul se va alătura la rândul său. În acest mod, după părerea demnitarului rus, s-ar putea garanta stabilitatea în sud-estul Europei. Rusia are propriul său model cultural şi tradiţional care a dat roade în trecut, pe care intenţionează să-l refacă şi pentru viitor. Este regretabil în opinia lui Babulin, că SUA se comportă hegemonic, iar NATO şi-a asumat funcţia de jandarm al lumii, politică faţă de care rezultă din context, Rusia va continua să se opună. Ce concluzii se pot trage din puncte de vedere atât de diferite? După părerea mea, chestiunile discutate, în special globalizarea, au evoluţie extrem de rapidă atât în planul ideilor, cât şi în cel al elaborării unor documente internaţionale din care unele vor fi obligatorii. România, şi mă refer aici la Parlamentul nostru, trebuie să urmărească cu mare atenţie asemenea fenomene şi să-şi stabilească un punct de vedere propriu pe care să-l promoveze în toate ocaziile unde se ridică astfel de teme. Este neproductiv şi într-o măsură contrar intereselor noastre să fim simpli spectatori şi receptori ai deciziilor luate de către alţii în domenii în care pot fi afectate în cel mai înalt grad şi interesele noastre. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Şaganai Nusfet este? Nu este. Domnul deputat Moroianu Geamăn. Se pregăteşte doamna deputat Paula Ivănescu. |
|
Domnul Adrian Tudor Moroianu-Geamăn: În primul rând, La mulţi ani şi multă fericire celor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică. |
|
Mulţumesc. |
|
Domnul Adrian Tudor Moroianu-Geamăn: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Trec peste introducere. Cazul SUNOIL este deja foarte cunoscut, fie şi numai pentru mediatizarea sa. Declaraţiile unor martori cuprind numele unor înalţi demnitari ai Partidului Democrat: domnii Radu Berceanu, Gheorghe Alin Albu, Corneliu Ruse, Nicolae Stăiculescu. Numele domnului Corneliu Ruse apare şi în declaraţiile conducerii SNP Petrom SA Sucursala Petrobrazi, date în cursul audierilor la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Camerei Deputaţilor. Dacă iniţial se nega chiar şi faptul că Liviu Constantin Niţă ar fi fost cunoscut anumitor membri ai PD, acum s-a dovedit că acesta le era cunoscut, iar partidul a primit bani de la grupul de firme SUN (124,5 milioane de lei prin Fundaţia Generaţia 2000 Plus unde apare şi numele doamnei Paula Ivănescu, fapt recunoscut şi de domnul Corneliu Ruse abia în urma prezentării dovezilor, şi 100 milioane de lei la sediul central al Partidului Democrat, "cu chitanţă", fapt recunoscut în presă de domnul Gheorghe Albu, trezorierul partidului, în data de 2 noiembrie 1999). În aceste condiţii, prin scrisorile deschise adresate Preşedintelui României, primului-ministru, ministrului justiţiei şi ministrului de interne, precum şi în conferinţa de presă de la Camera Deputaţilor din data de 2 noiembrie 1999, am tras un semnal de alarmă privitor la aceste lucruri, arătând că este de dorit ca finalizarea "cazului SUNOIL" să se facă temeinic şi legal, indiferent de eventualele presiuni sau implicaţii. Opinia publică se întreabă, dată fiind evidenţa unor realităţi incontestabile, oare cum a putut ajunge Liviu Constantin Niţă, cunoscut ca "valutist" la colţ de stradă în Ploieşti, în numai câteva luni, la performanţa de a jongla prin firmele la care este acţionar cu tranzacţii de ordinul zecilor de miliarde de lei lunar, la performanţa de a avea tangenţe cu medii internaţionale de afaceri şi de a deveni sponsor politic, în timp ce prejudiciul adus SC Petrobrazi este de peste 113 miliarde de lei. Nu în ultimul rând, remarc faptul că în contextul unor cazuri semnalate de mass-media, una din metodele folosite de lideri ai Partidului Democrat este aceea de a distrage atenţia opiniei publice către cu totul alte direcţii. Astfel, doamna deputat Paula Ivănescu, în 24-25 iunie 1999, a adus în mod public acuzaţii grave Preşedinţiei, PNŢCD şi PNL, privind instrumentarea unor atacuri la adresa partidului său, nominalizând şi "cazul SUNOIL". De asemenea, domnul deputat Corneliu Ruse a făcut, tot în mod public, referiri acuzatoare la Fundaţia Copiii României şi Fundaţia Română pentru Democraţie, de care s-ar lega numele Preşedintelui Emil Constantinescu, precum şi la adresa procurorilor prahoveni. În acelaşi context, reprezentanţii PD au adus acuze şi PNŢCD şi PNL şi PDSR. Doamna deputat Paula Ivănescu a mai afirmat, pe un post naţional de televiziune, că în cazul SUNOIL există la dosar şi chitanţe care atestă faptul că firmele lui Liviu Constantin Niţă au sponsorizat şi PNŢCD şi PNL. Fâcând uz de aceeaşi metodă a mutării realităţii în planul subiectiv al fabulaţiilor, luările mele de poziţie privind "afacerea SUNOIL" au fost puse şi pe seama unui "război" ApR-PD, lucru cu totul fals, deoarece am accentuat de fiecare dată că vorbesc doar în calitate de deputat de Prahova. Neavând nimic personal cu Partidul Democrat, demersurile mele au fost, sunt şi vor fi numai în spiritul datoriei faţă de electorat şi în scopul lămuririi până la capăt a tuturor implicaţiilor celui mai mediatizat caz din Prahova în anul 1999. Date fiind acestea, vă informez că am solicitat oficial ministrului Justiţiei să mă informeze de urgenţă, în scris, cum a fost cu putinţă ca doamna deputat Ivănescu să aibă cunoştinţă de conţinutul unor documente aflate într-un dosar de cercetare preliminară. De asemenea, am solicitat ca în măsura în care se va hotărî să fiu invitat la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, această invitare să fie făcută împreună cu doamna deputat Paula Ivănescu şi cu ceilalţi patru demnitari ai Partidului Democrat domnii Berceanu, Albu, Ruse şi Stăiculescu -, care, la rândul lor, ar avea de dat explicaţii asupra acuzaţiilor făcute, precum şi asupra gradului de implicare în cazul SUNOIL, în raport cu declaraţiile martorilor. În plus, în baza prevederilor art.47 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, pentru a putea fi asigurată deplina transparenţă, am rugat să fie invitată şi presa pe toată durata dezbaterilor. Închei, reafirmând faptul că o soluţionare deplină, corectă a cazului, promisă de ministrul justiţiei Valeriu Stoica, într-un răspuns dat la o interpelare adresată pe cale parlamentară, este poate cel mai important examen de până acum, pe care-l vor da politicul şi justiţia, instituţiile statului, cu competenţe în domeniu. Vă mulţumesc. |



