Parliamentary debates

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Drecin.

Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Dărămuş. Nu este aici.

Domnul Ion Sonea. Nu este.

Domnul Nicolae Popa.

Domnul Mihai Drecin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie, domnule preşedinte, să punctez doar ideile declaraţiei mele politice de astăzi şi să înaintez tot textul doamnei la stenogramă.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, vă permit lucrul acesta.

Domnul Mihai Drecin:

Mi-am numit declaraţia mea politică de astăzi: "Nevoia dialogului româno-rus. Recurs la istorie".

Parcă istoria se repetă! Parcă oamenii politici români la vârf nu au elementare cunoştinţă de istorie contemporană! Mai exact, cu referire la evoluţia raporturilor diplomatice româno-ruse din ultimii aproximativ 80 de ani.

Între 1917-1927, relaţiile româno-ruse au fost încordate. La baza acestei stări au stat nu numai relaţiile de rudenie dintre dinastiile Romanovilor şi Hohenzolernilor, nerecunoaşterea unirii Basarabiei cu România de către Rusia, ci, mai ales, faptul că în cele două ţări "se construiau" două regimuri social-politice profund antagonice. Apropierea dintre cele două ţări vecine a venit pe filiera politicii externe europene a momentului.

Eliminarea războiului ca mijloc de rezolvare a diferendelor dintre state, definirea agresiunii şi agresorului, dezarmarea, garantarea reciprocă a frontierelor statelor din Europa au găsit U.R.S.S. şi România de aceeaşi parte a baricadei.

Nicolae Titulescu încearcă să valorifice evoluţia pozitivă a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări prin semnarea unui tratat politic cuprinzător, care să înlocuiască frica cu încrederea, să promoveze schimburile economice şi culturale. Tentativa eşuează, deoarece principiul european al securităţii colective pierde teren în favoarea "politicii blocurilor". La scurtă vreme după 1936, crizele politice regionale din 1939-1940, apoi declanşarea celui de-al doilea război mondial pulverizează experienţa titulesciană.

În cei aproape 45 de ani de comunism în România, relaţiile cu "marea vecnă de la răsărit" au avut motivaţii diferite şi au îmbrăcat forme şi mai diverse. Teoretic, ne apropia "cea mai dreaptă orânduire social-economică" pe care o construiam împreună.

În realitate era o dragoste cu forţa pe care ne-au impus-o aliaţii noştri vestici, atunci când ne-au aruncat în braţele sferei de influenţă sovietică. Pentru un deceniu jaful economic şi dictatul politic sovietic au fost interpretate ca forme "frăţeşti" ale colaborării, înţelegerii şi stimei reciproce. Momentele 1958, 1964 şi 1968 ne-au permis, treptat, să ne detaşăm de "marele prieten", să ne refacem o identitate ce cocheta cu independenţa şi suveranitatea. Totuşi, crezul politic în care au fost crescuţi liderii comunişti români nu au permis apariţia nici unei fisuri serioase în unitatea lagărului socialist. Fronda politică românească, făcută din 1958 încoace, era potolită cu comenzi de produse economice, pe care imensul spaţiu sovietic le înghiţea pe nerăsuflate, spre satisfacţia ambilor parteneri.

După 1990, între Rusia şi România parcă s-au rupt toate punţile. Nu ne mai apropiau nici noul model european de convieţuire, ca între anii 1928-1936, nici structurile social-economice şi politice iterne, aproape identice din perioada 1948-1989. Rusia se declara încă stat socialist, România afirma că s-a înscris pe drumul economiei de piaţă specific societăţii capitaliste.

După pulverizarea U.R.S.S. şi trecerea spaţiului rusesc la economia de piaţă, lideri politici români refuză deschiderea economică şi politică spre răsărit, pentru a evita eticheta de "neocomunişti". În contenciosul ruso-român apar vechi probleme ca: soarta tezaurului României, evacuat în 1917 în Rusia; Pactul Ribbentrop-Molotov. Contactele la cel mai înalt nivel lipsesc cu desăvârşire, cele la nivel de premier sunt aproape în aceeaşi situaţie, totul se reduce la discuţii la nivelul experţilor. Şi aceasta, în condiţiile în care S.U.A., marile puteri din vestul Europei, China şi Japonia, statele din vecinătatea noastră se întrec în contacte cu Rusia.

Recenta vizită la Moscova a premierului Radu Vasile, discuţiile generale şi particulare cu premierul Vladimir Putin, par să anunţe o reconsiderare a relaţiilor româno-ruse din partea Bucureştilor.

Raţiunile gestului trebuie să fie deopotrivă economice şi politice. Imensa piaţă rusească, atât de familială nouă până acum 10 ani, poate redeveni un excelent debuşeu pentru multe mărfuri româneşti. Ruşii încă şi le reamintesc.

Pe de altă parte, Rusia, după ce va depăşi convulsiile interne, inerente reaşezării politice şi economice, va redeveni o mare putere mondială. Dacă diplomaţia românească va fi în stare să refacă triunghiul Washington – Moscova – Pekin şi să se mişte cu seriozitate şi cu mai multă uşurinţă în perimetrul său, integrarea noastră euro-atlantică se va face mai uşor şi mai temeinic.

Vă mulţumesc.