Parliamentary debates

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul deputat Iulian Mincu, se pregăteşte doamna deputat Leonida Lari.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În raportul pe care România l-a prezentat la Conferinţa UNESCO, Varşovia, 6-8 februarie 2000, pe tema educaţiei pentru toţi în Europa şi America de Nord, se precizează că în ţara noastră există în prezent 788 de mii de analfabeţi, respectiv 4% din populaţia care are are vârsta peste 12 ani. Cea mai mare rată a adulţilor care nu ştiu să citească se înregistrează în rândul femeilor: 75% din totalul analfabeţilor.

La grupa de vârstă sub 34 de ani, peste 39% din populaţie, rata cea mai mare a analfabeţilor se constată la cei având vârsta între 15 şi 19 ani. De menţionat că, în ultimii ani, numărul elevilor a scăzut cu peste 25% şi corespunde, de fapt, scăderii copiilor între 0-14 ani, de la 26,7% din populaţie în 1985, la 18,8% din populaţie în anul 1999.

Situaţia efectivelor de elevi şi a personalului din învăţământul postunviersitar o redau pe scurt în ultimii 5 ani. Astfel, în anul şcolar 1995-1996, existau 4.703.277 milioane de elevi, iar în anul şcolar 1999-2000 existau 4.173.796 elevi.

Aş vrea să spun că între clasa I şi a VIII-a existau, în anul şcolar 1997-1998, 2,5 milioane de elevi, din care 30 de mii au abandonat; în 1998-1999, erau 2,4 milioane, au abandonat 27 de mii; în 1999-2000, au fost 2,350 milioane şi au abadonat 25 de mii. Abandonul şcolar a crescut, astfel, de la 0,6% în 1993 la 1% în anul 2000, datorită în mod special sărăciei din ce în ce mai accentuate a familiilor, dar şi discreditării şcolilor şi educatorilor.

Rata de absolvire a şcolii elementare a scăzut sub 80% din numărul total al copiilor. Cele mai afectate sunt judeţele Vaslui, Suceava, Constanţa, Valea Jiului şi Bucureşti.

Un fapt la fel de important pentru a fi semnalizat este că numărul celor care urmează şi absolvă o facultate care provin din mediul rural este în continuă scădere, a ajuns astăzi sub 1%, deşi numărul de studenţi s-a dublat în perioada 1990-2000. Aceasta se datorează, de asemenea, în primul rând, sărăciei.

Consecinţele sărăciei pe termen lung reies şi din studiile psihologice efectuate pe tinerii din mediul rural, coroborate cu raportările centrelor judeţene de recrutare. Astfel, pe lângă bolile digestive şi cardio-vasculare, un lucru foarte grav este constatarea scăderii coeficientului de inteligenţă sub 60% faţă de normal la aproape 40% dintre copiii şi tinerii cercetaţi.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, îşi propune, pentru ameliorarea învăţământului în mediul rural, formarea de şcoli puternice la nivelul centrelor de comună şi aducerea, cu ajutorul unor mijloace de transport susţinute din bugetul local, a copiilor din satele limitrofe. Cunoaşte Ministerul Educaţiei şi Cercetării, însă, că peste 15% dintre copiii din mediul rural vin la şcoală fără a consuma micul dejun şi că peste 27% mănâncă numai de două ori pe zi? Cunoaşte Ministerul Educaţiei şi Cercetării că datorită sărăciei şi lipsei de bani cantitatea de proteine animale consumată de 49% din aceşti copii este sub valoarea de 20%, când minimul recomandat este de 50%? Bursa de venit, de 17 mii lei lunar, şi cea socială, de 34 de mii lei lunar, acordată în anul şcolar 2000, este suficientă numai pentru masa pe o zi.

Printr-o organizare foarte bună, care este folosită frecvent în ţările occidentale, se impune înfiinţarea de cantine şcolare cu posibilităţi financiare suficiente pentru hrană. Hrana trebuie să fie consistentă, iar copiii să-şi facă lecţiile la şcoală.

UNICEF, pe baza unor cercetări efectuate pe 65 de milioane de copii şi tineri cu vârsta între 15 şi 24 de ani, proveniţi din ţările de est şi central europene - ţările foste socialiste - printre care şi România, ajunge la concluzii dezastroase. Le menţionăm pe cele care se aplică la România (bineînţeles, că şi la unele din celelalte ţări): săcderea numărului absolvenţilor şcolii elementare; consumul mare de alcool, tutun, droguri, incidenţa crescută a bolilor sociale, criminalitate crescută în ultimii ani, scăderea accesului la serviciile sociale sau de sănătate, rata crescută a sinuciderilor, lipsa acută de speranţă.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării întreprinde eforturi pentru alocarea a 4% din p.i.b. pentru învăţământ şi a 0,8% pentru cercetare. Dintr-un p.i.b. care a scăzut cu două-treimi faţă de 1996.

Deja, însă, Guvernul a hotărât ca salariile cadrelor din învăţământul preuniversitar - peste 22 de miliarde de lei - să fie suportate din bugetele administraţiei locale. Se pune problema dacă vor ajunge aceşti bani în mâinile celor îndreptăţiţi să-i primească. Există un scepticism în cadrul cadrelor didactice, acelaşi scepticism l-a arătat şi Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, care consideră că bugetul local nu poate, în toate judeţele, să asigure salariile, având şi alte priorităţi.

Să nu uităm că în România, în 10 mii de localităţi, încălzirea se face cu lemne la sobă, la şcolile respective, şi că în mare parte din aceste şcoli lipseau lemnele necesare. O iarnă grea ar fi creat mari probleme.

Sănătatea, învăţământul, cultura, toate, ca rezultat al unei structuri economice solide, sunt elemente strategice cu consecinţe pe termen lung în ceea ce îi priveşte dezvoltarea unui popor. Victor Hugo spunea: "Viitorul nu aparţine nimănui, ci numai lui Dumnezeu". Am putea, însă, specifica, că temelia viitorului ţării noastre o punem noi, astăzi, prin copiii pe care-i creştem şi îi educăm.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.