Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 14, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.81/2002
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 14, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 14, 2002
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.6 | Iulian Mincu - intervenţie cu titlul "Când şi unde şi dacă poate sfârşi democraţia în Europa?"; | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Îl invit pe domnul deputat Iulian Mincu. Se pregăteşte domnul Eugen Nicolicea. Fac, încă o dată, apel: încercaţi să sintetizaţi! Nu mai avem decât 30 de minute şi mai sunt încă 20 de înscrişi la cuvânt. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Titlul intervenţiei mele este "Când şi unde şi dacă poate sfârşi democraţia în Europa?" Primul asasinat politic al secolului XXI a avut loc luni, 6 mai 2002, în Olanda, prin executarea liderului partidului de extremă dreaptă, Lista pim Fortuyn, în momentul când acesta părăsea studiourile de radio "Hilversum". Olanda este ţara cea mai tolerantă şi nu a mai cunoscut asasinatul politic din secolul al XVII-lea. Pim Fortuyn, fost profesor de sociologie, 54 de ani, în tinereţe fost marxist, era ultraliberalist, nonconformist, homosexual, apărător al intoleranţei sociale, protector al unor valori culturale. În alegerile locale din martie 2002, partidul său a cucerit 35% din mandate şi era previzibil ca, la alegerile generale din 15 mai 2002, să aibă un mare succes. Primul-ministru olandez, Wim Kok, s-a exprimat astfel: "Democraţia olandeză şi-a pierdut inocenţa". Primul-ministru suedez spune: "Pim Fortuyn era un om de extremă dreaptă, dar el avea dreptul să-şi exprime sentimentele". În ziarul zyllands Posten se scrie: "Europa celui de-al treilea mileniu are nevoie, mai mult ca oricând, de oameni ca Pim Fortuyn, care a avut curajul să atace peisajul politic existent şi să arate lumii că nici o democraţie nu poate supravieţui prea mult timp în condiţiile unor tabuuri politice". Că Pim Fortuyn reprezenta, pentru olandezi, un om politic deosebit, s-a constatat şi din participarea la înmormântarea sa a celui mai mare număr de oameni, nevăzut vreodată, de la înmormântarea reginei Wilhelmina, în urmă cu peste 30 de ani. Tony Blair exprima, cu această ocazie, una din ideile fundamentale ale democraţiei: "Urna de vot este singurul loc de exprimare a sentimentelor politice, şi nu violenţa". Acesta este adevărul. Recent, pe 5 mai 2002, a avut loc, în Franţa, al doilea tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale, unde au rămas să se înfrunte, în urma primului tur de scrutin din 21 aprilie 2002, domnul Jacques Chirac, 69 de ani, actualul preşedinte, şi Jean Marie Le Pen, 73 de ani, liderul partidului de extremă dreaptă, după francezi, "Frontul Naţional". Întreaga presă, publică şi privată, de la dreapta la stânga, organizaţiile de partid şi private, organizaţiile politice s-au lăsat în voia celui mai violent discurs anti - Le Pen, un adevărat asasinat politic, din punct de vedere mediatic. În ciuda faptului că Chirac, reprezentantul dreptei, a fost, adesea, acuzat de afaceri de corupţie, pe vremea când a fost primar al Parisului, el a fost votat, de la stânga la dreapta, de o prezenţă masivă la vot a populaţiei, peste 80% şi a câştigat, cu cel mai mare număr de voturi, din 1962 încoace, cu 82%. Le Pen a pierdut cu 18%. Le Pen a pierdut, dar nu are aerul unui învins, atunci când declară că "în perioada derulată între cele două tururi de scrutin, campania electorală a fost de natură pur stalinistă". Violenţa a marcat dramatic spaţiul public francez, după primul tur de scrutin şi, totuşi, din 31 de milioane de francezi prezenţi la urne, 6 milioane au votat cu Le Pen, 10 milioane de francezi cu drept de vot au lipsit de la urne. Dacă ar fi avut loc o astfel de acţiune în oricare altă ţară decât în Franţa, în spaţiul central şi est-european sau, spre exemplu, în spaţiul balcanic, Comitetul de tip Helsinki sau orice alt comitet ar fi luat o atitudine dură în privinţa victimizatului. Democraţia, termen grecesc, înseamnă conducerea de către popor şi se bazează pe regulile majorităţii. În timpurile moderne, conotaţiile sunt atât de covârşitor de pozitive, încât sunt folosiţi aceşti termeni chiar când nu au nici o legătură cu majoritatea. Până şi criminali ca Stalin şi Hitler au simţit nevoia să revendice o legitimitate democratică în acţiunile lor destructive. Churchill, într-o butadă, şi-a exprimat concepţia astfel: "Democraţia este un sistem politic prost, cel mai bun, însă, dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum". Democraţia nu a reuşit să ţină violenţa departe de arena politică, ea a redus-o, însă, considerabil. Democraţia a sucombat, uneori, în faţa violenţei, a tiraniei, dar sacrificiul i-a dat mereu puterea de a renaşte din cenuşă, chiar în regimurile totalitare. Este democaţia, acum, ameninţată de violenţă în Europa? Nici mai mult, nici mai puţin ca în primele zile de existenţă. Nu numai violenţa este cea care atentează la existenţa democraţiei, ci şi intoleranţa, indolenţa, lipsa de eficienţă, de bună-credinţă, corupţia, incompetenţa, imoralitatea. Democraţia nu poate singură să înlăture violenţa din viaţa politică. Democraţia are un singur remediu, libertatea fiecăruia ca suport pentru libertatea celorlalţi. Încă de pe vremea lui Cromwell, în 1647, Reimbold spunea: "Cel mai neînsemnat om din Anglia are acelaşi drept de a trăi ca şi cel mai mare". Mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. |



