Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul Napoleon Pop. Se pregăteşte domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Napoleon Pop:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să mă refer la efectul precumpănitor electoral al Programului Social 2002-2003.

În luna august a.c., Guvernul României ne-a făcut cunoscut Programul Social pe perioada 2002-2003, explicându-ne importanţa şi obiectivele acestuia în baza decupării măsurilor de natură socială, prevăzute în Programul de Guvernare pe perioada 2001-2004, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 39/2000 pentru acordarea încrederii Guvernului învestit.

Desigur, la situaţia actuală a României, un astfel de program se impunea, însă, din păcate, el se adresează efectelor şi nu cauzelor care îl fac necesar. Prin modul în care este conceput, noul Program social de etapă încearcă să "îmblânzească" rezultatele negative, fie ale altor secvenţe din programul de guvernare aplicate cu duritate în planul bugetelor de familie, fie ale unei stări de încremenire în politici care nu ne conduc spre o economie competitivă, dinamică, de piaţă, dar mai ales spre o dezvoltare sustenabilă.

Modelul social al PSD se doreşte "să dea expresie solidarităţii şi echităţii sociale", spune programul în analiză, noţiuni care însă nu pot avea ecou nici în ceea ce priveşte "asigurarea şi amplificarea sprijinului populaţiei pentru procesele de reformă economică" şi nici nu corespund cu obiectivul politicii sociale europene, respectiv cel al consolidării coeziunii sociale.

Despre ce solidaritate şi echitate socială se poate vorbi când în fapt numărul asistaţilor şi beneficiarilor de politici sociale îl depăşeşte cu mult pe cei care acceptă, ca angajatori sau angajaţi, sub efectul legilor împovărătoare de fiscalitate, coeziunea socială?

Mai mult chiar, cei care produc resursele politicilor sociale ajung să fie incluşi în beneficiarii acestor politici. Avem numeroşi salariaţi care astăzi nu mai pot face faţă cheltuielilor curente ale familiei, fiind atinşi în demnitataea şi libertatea lor tocmai de gestiunea exclusivă a solidarităţii sociale de către stat.

În aceste condiţii, tare am impresia că echitatea socială menţionată ca obiectiv al programului social ne va alinia la un nivel din ce în ce mai jos al accesibilităţii cetăţeanului la bunuri şi servicii, iar dacă cetăţeanul nu consumă solvabil, nu poate exista economie de piaţă, ci doar una de stat.

Nu vreau să mai fac referiri la pericolul pentru democraţie al dependenţei crescânde a cetăţeanului, în necesităţile sale vitale, faţă de stat, şi nu faţă de rezultatele muncii lui. Dar grandoarea politicilor sociale, nu atât prin obiective, cât mai ales prin implicarea politicului ca distribuitor de ajutor social, ne duce cu gândul la inexistenţa interesului pentru asanarea cauzelor generatoare de subiecţi ai politicilor sociale, ci mai degrabă la nevoia politicului ca, din interese electorale, să menţină cât mai mulţi cetăţeni captivi acestor poltiici sociale. Acest lucru se pare că a plăcut tuturor guvernărilor de până acum.

Pe lângă faptul că percepţia noastră, a parlamentarilor liberali, este că programul social instrumentează exclusiv efectele tranziţiei prost făcute, lipsite de măsuri active de creare de locuri de muncă corect remunerate şi cu costuri raţionale pentru angajator şi cu vector de creştere a productivităţii muncii, o serie întreagă de măsuri prevăzute în programul social reflectă abordarea centralistă în oferta de utilităţi, tocmai în lipsa restructurărilor, privatizării şi competiţiei. Intervenţia masivă a autorităţilor publice în funcţionarea unor servicii sau ca antidot la aplicarea fluidă a legislaţiei în vigoare inhibă deschiderea acestei legislaţii spre egalitatea şanselor, iniţiativa privată şi competiţie.

Dacă prin reformele tranziţiei înţelegem exclusiv o escaladare a costurilor şi fiscalităţii pentru cetăţean, ca pe partea cealaltă statul să se bată în piept cu măsurile limitate de compensare a acestora, mă tem că orice program social conceput de această manieră va asigura nu amplificarea sprijinului populaţiei pentru procesele de reformă economică, ci amplificarea sprijinului electoratului pentru votul puterii. În această situaţie, orice program social de acum încolo poate fi privit şi ca un program de finanţare a unei capanii electorale continue a puterii, suportat nu de partide, ci de toţi cetăţenii acestei ţări. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.