Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Wittstock Wolfgang. Va urma domnul Ioan Timiş.

Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimate colege, stimaţi colegi,

Printre politicienii iluştri ai României interbelice, care şi-au găsit sfârşitul în temniţele comuniste, s-au aflat şi reprezentanţi de seamă ai minorităţii germane. Unul din ei, şi probabil cel mai important pentru comunitatea saşilor ardeleni, este Hans Otto Roth, cel care în perioada interbelică a fost ales de zece ori deputat în Parlamentul României, iar în urma acestei performanţe, Curtea de Casaţie l-a proclamat, în anul 1938, senator pe viaţă. În anul 1940 a fost nominalizat pentru funcţia de ministru al minorităţilor în Guvernul Gigurtu, funcţie pe care a refuzat-o însă.

Astăzi se împlinesc exact 50 de ani de la moartea acestui politician sas, decedat în ziua de 1 aprilie 1953 în închisoarea Ghencea din Bucureşti, unde fusese întemniţat, fără să i se impute vreo vină şi fără să fi avut parte de un proces.

Permiteţi-mi, stimaţi colegi, să folosesc prilejul acestei zile comemorative pentru a marca cele mai importante momente din viaţa celui pe care istoricul sibian Vasile Ciobanu l-a numit "cel mai strălucit reprezentant politic al germanilor din România în secolul al XX-lea".

Hans Otto Roth s-a născut în anul 1890 la Sighişoara. A studiat dreptul la Budapesta, Viena, Berlin şi Zürich. Cariera sa politică a început în anul 1918, an crucial pentru soarta viitoare a Transilvaniei şi României. În calitate de secretar al Comitetului Central Săsesc a susţinut aderarea saşilor la unirea Transilvaniei cu România şi a făcut parte din delegaţia săsească care a predat Guvernului român şi regelui Ferdinand hotărârea Adunării reprezentanţilor saşi de la Mediaş care, la 8 ianuarie 1919, proclamaseră unirea "poporului sas din Transilvania" cu Regatul României.

A fost deputat între anii 1919 - 1938, iar din anul 1932 a condus, în calitate de lider, Grupul parlamentar al deputaţilor minorităţii germane, aşa-zisul "Partid German". Totodată, Hans Otto Roth a slujit comunitatea etnicilor germani din România şi în alte funcţii importante, de exemplu cea de preşedinte al Casei Generale de Economii din Sibiu (Hermannstädter allgemeine Sparkassa), de preşedinte al consiliului de administraţie al Uzinei electrice din Sibiu, precum şi de prim-epitrop al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, adică cel mai înalt reprezentant laic al acestei comunităţi religioase.

Hans Otto Roth a fost un jurist eminent şi, în această calitate, un foarte bun cunoscător al situaţiei minorităţilor naţionale europene. Între anii 1932 - 1934 a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Grupurilor Etnice Germane din Europa. În această calitate i-a solicitat o audienţă Führer-ului Adolf Hitler, în cadrul căreia a protestat împotriva politicii antievreieşti germane, arătând că felul în care erau trataţi evreii în Germania va avea repercusiuni directe asupra situaţiei minorităţilor germane în Europa.

Convingerile politice ale lui Hans Otto Roth aveau o orientare creştin-liberală, ceea ce l-a plasat, la începutul anilor '40, în opoziţie faţă de conducerea nazistă a Grupului Etnic German din România. Roth a şi fost exclus din această organizaţie etnică, care, în baza unui decret antonescian, avea statut de persoană juridică de drept public. De altfel, Hans Otto Roth refuzase, în septembrie 1940, şi oferta lui Antonescu de a prelua conducerea Ministerului Justiţiei sau al Ministerului Instrucţiunii, la alegere.

După 23 august 1944, Hans Otto Roth a adresat un apel public saşilor şi şvabilor, cerându-le un comportament loial faţă de statul român. Demersurile sale privind evitarea stigmatizării colective a minorităţii germane n-au avut succes: deportarea a 70.000 de etnici germani în URSS şi exproprierea totală a ţăranilor şvabi şi saşi n-au putut fi împiedicate.

Totuşi, Hans Otto Roth rămâne în istorie datorită meritelor incontestabile pe care şi le-a câştigat în strădania de a sluji comunitatea din care se trăgea. Moartea sa de martir, într-o închisoare comunistă, ne îndeamnă să ni-l amintim cu recunoştinţă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.