Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Ştefan Giuglea şi va urma domnul Costache Mircea.

Domnul Gheorghe Popescu şi domnul Florin Iordache au depus la secretariat.

Domnul Ştefan Giuglea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Traficul de fiinţe umane".

Cu permisiunea dumneavoastră, doresc să vă atrag atenţia asupra unei cifre - 300.000 de persoane, din care mai ales - femei şi copii, sunt traficate anual în Europa; 84% din victime sunt sechestrate, vândute şi exploatate în regim de sclavie. O treime din totalul acestor persoane sunt români (date statistice prezentate de OIM - Organizaţia Internaţională pentru Migraţie).

În acest context deosebit de grav, consider că ar trebui să revenim asupra Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.

Fac această afirmaţie deoarece în ultimii ani, în România au apărut tot mai multe societăţi care au obiectul principal de activitate plasarea forţei de muncă în ţară şi în străinătate. Este cunoscut că unele din aceste firme nu sunt legal constituite sau, în spatele unor documente care atestă legalitatea se află persoane care practică traficul de fiinţe umane.

Dacă până anul trecut acreditarea acestor societăţi se făcea de către un departament al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în prezent acreditarea se face în teritoriu de către compartimentul juridic al Inspectoratelor Teritoriale de Muncă şi Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Conform unor precizări ale MMSSF, inspectorii ITM şi funcţionarii publici ai AJOFM care efectuează control la aceste societăţi trebuie să verifice, printre altele, dacă societăţile care fac plasare de forţă de muncă au condiţii de spaţiu, aparatură specifică unui birou şi, atenţie - să afişeze la vedere anumite articole din Legea nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Nu se aminteşte nimic despre afişarea şi a unor articole extrem de importante din Legea nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, adrese şi telefoane ale ambasadelor şi consulatelor României din ţara de destinaţie şi ţările tranzitate, adrese şi telefoane ale birourilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie unde se poate adresa orice cetăţean român dacă este cazul.

Mai mult, în nici una din aceste legi nu există tragerea la răspundere a societăţilor care nu aduc la cunoştinţa cetăţenilor înscrişi în baza proprie de date aceste aspecte din legile prezentate. Nici un articol din cele două legi nu face referiri la obligativitatea agentului economic de a instrui persoana plasată în muncă pe marginea celor două legi şi acesta din urmă să semneze că a luat la cunoştinţă de legislaţia românească în vigoare şi de legislaţia ţării în care urmează să fie plasat în muncă.

Consider că interzicerea dreptului de a practica acest obiect de activitate societăţilor care nu fac dovada instruirii persoanelor plasate în muncă, în conformitate cu legile prezentate precum şi deţinerea de contracte ferme de muncă cu angajatorii străini sau români, este minimul de pedeapsă care se poate acorda.

Totodată, Legea nr.678/2001, art.32 alin.1 are următorul enunţ "Victimele traficului de persoane pot fi cazate, la cerere, temporar, în centre de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane înfiinţate prin prezenta lege, denumite în continuare centre, aflate în subordinea consiliilor judeţene cum sunt: Arad, Botoşani, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Satu Mare şi Timiş".

După cum aţi observat nu apar în acest articol de lege patru localităţi: Constanţa, Cluj, Craiova şi Bucureşti unde traficul de persoane este o realitate. În aceste localităţi există deja formatori (mai ales din rândul profesorilor şi a liderilor unor sindicate) pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane, instruiţi în cadrul unor seminarii organizate de CSDR (confederaţia Sindicatelor Democratice din România) în colaborare cu OIM (Organizaţie Internaţională pentru Migraţie - International organization for Migration) cu IREX (Comitetul pentru Cercetare şi Schimburi Internaţionale - International Research and Exchanges Board, cu finanţare acordată de Departamentul de Muncă al SUA (US-DOL). Implicarea consiliilor judeţene din aceste localităţi pentru înfiinţarea unor centre de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane este foarte importantă.

Pentru cetăţenii străini identificaţi pe teritoriul României ca fiind victime ale acestui "comerţ" să se acorde un permis de rezidenţă special precum şi participarea lor la programe de asistenţă socială şi reintegrare. De reţinut că această propunere nu este doar un instrument specific de acţiune juridică, ci şi o măsură umanitară prin care se oferă asistenţă şi protecţie femeilor traficate, care, deseori, nu sunt percepute ca victime ale unei infracţiuni penale, ci ca infractoare ele însele. Este important de remarcat că acordarea unui astfel de permis şi includerea într-un program de protecţie socială nu implică obligaţia victimei de a da declaraţii la Poliţie, ci mai curând furnizarea de informaţii şi cooperarea cu autorităţile. Această prevedere este inovatoare prin două aspecte: oferă posibilitatea de a acorda protecţie imediată tuturor victimelor traficului şi reprezintă un stimulent pentru cooperarea ulterioară la investigaţii, luând în considerare că victimele pot colabora mai eficient atunci când se află într-o poziţie de siguranţă personală şi conştientizează că au cu adevărat drepturi.

Permisul poate fi acordat în următoarele situaţii: când operaţiunile şi investigaţiile organelor de poliţie sau procedurile de judecată cu privire la oricare din aceste infracţiuni, sau serviciile sociale ale administraţiei locale, în exerciţiul activităţilor lor de asistenţă socială, identifică situaţii de abuz şi de exploatare severă a unui cetăţean străin, şi când siguranţa respectivului cetăţean străin este pusă în pericol, ca urmare a tentativei de a scăpa de o organizaţie criminală implicată într-una din infracţiunile menţionate sau ca urmare a declaraţiilor făcute în cursul anchetei preliminare sau în cursul procedurilor de judecată. Cererea de acordare a permisului de rezidenţă este făcută de servicii sau departamente ale autorităţilor locale sau de o organizaţie privată. Decizia privind acordarea permisului de rezidenţă este luată de şeful Poliţiei ("Chestor), care trebuie informat asupra programului de reintegrare urmat de victimă.

Durata permisului de rezidenţă special este de şase luni şi poate fi reînnoită pentru un an sau pentru o perioadă mai lungă, dacă este necesar pentru scopuri judiciare. Permisul este revocat în cazul în care persoana asistată părăseşte programul de reintegrare. Permisul special îi permite deţinătorului accesul la servicii de asistenţă socială, oportunităţi în domeniul educaţional, precum şi înscrierea în baza de date a agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă. (Permisul este acordat de ţările Uniunii Europene - ex. Italia).

Legea trebuie să prevadă şi reglementări menite să garanteze că persoanele traficate nu sunt tratate ca infractori, ci ca victime, şi sunt, prin urmare, îndreptăţite la o protecţie socială şi umanitară adecvată statutului de victimă.

Înfiinţarea unei linii telefonice gratuite care să permită victimelor traficului să ia un prim contact cu operatori profesionişti care să le acorde primul ajutor. Linia telefonică gratuită să fie compusă dintr-un punct naţional, cu mai mulţi operatori, care funcţionează non-stop şi câteva puncte judeţene.

Propun comisiei parlamentare care s-a ocupat de întocmirea Legii nr.678/2001 şi a Legii nr.156/2000 să analizeze propunerile făcute. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.