Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ştefan Lăpădat. Va urma domnul Constantin Avramescu.

Domnii deputaţi Victor Dobre, Napoleon Pop şi Andrei Chiliman au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică intitulată: "Adevărul istoric trebuie respectat".

Înfăptuirea reformei agrare din 1864 a declanşat procesul de diferenţiere a ţărănimii, ceea ce a dus pe de o parte la creşterea proprietăţii moşiereşti şi chiabureşti, iar pe de altă parte la pierderea pământului de către păturile de jos ale ţărănimii.

După unele statistici ale anilor 1903 şi 1905, în vechiul Regat, 91,9% din populaţie trăia la sate, din care 7790 de mari proprietari funciari posedau odată şi jumătate mai mult decât 957287 de gospodării ţărăneşti luate la un loc, 423403 familii aveau până la 3 hectare, iar 300000 de familii de ţărani nu avea pământ deloc.

Lipsa de pământ, creşterea exploatării ţăranilor prin instituirea unui şir nesfârşit şi împovărător de obligaţii şi privaţiuni de tot felul, setea de liberate a acestora au declanşat la 8/21 februarie 1907 marea răscoală în satul Flămânzi din nordul judeţului Botoşani, ce avea să cuprindă întreaga Moldovă, Muntenia şi Oltenia, limita de vest fiind satul Flămânda din judeţul Mehedinţi.

Guvernul liberal, sprijinit de primul-ministru Dimitrie A. Sturza, a reprimat violent răscoala, folosindu-se chiar şi artileria pentru pacificarea unor sate. Numărul victimelor este dificil de precizat cu exactitate.

Ion I.C. Brătianu menţiona în Parlament numărul de 419 ţărani ucişi. Ziarele patronate de Constantin Mille - "Adevărul" şi "Dimineaţa" dau cifre de 12000 - 13000 de victime. Regele Carol I declara ministrului Angliei la Bucureşti că era vorba de mai multe mii.

Contra intervenţiei violente au protestat intelectuali de seamă ai vremii, între care Nicolae Iorga, Ion Luca Caragiale, Constantin Stere, Radu Rosetti, Constantin Dobrogeanu Gherea şi alţii.

Marea răscoală de la 1907 a constituit o impresionantă mărturie a capacităţilor şi a potenţialului de energie revoluţionară a ţărănimii noastre, a prilejuit o puternică manifestare a rolului hotărâtor pe care l-a avut de-a lungul veacurilor, la plămădirea poporului român şi la făurirea istoriei patriei.

În discursul de recepţie rostit cu prilejul primirii în Academia Română, Liviu Rebreanu afirma: "Destinul nostru, ca neam şi ca purtare culturală, atârnă în cantitatea de aur ce se află în sufletul ţăranului, ".. de felul în care va fi utilizat şi transformat acest aur în valori externe." La rândul său, Mihail Sadoveanu, evidenţiind rolul îndeplinit de ţărănime în tot cursul experienţei poporului român, spunea următoarele: "Ne dă pâine şi ne apără de duşmani. Nu întâmplător, cuvântul - ţăran - provine de la - ţară, iar ţăranii au fost socotiţi de-a lungul veacurilor talpa ţării."

Consider ca fiind impardonabilă atitudinea unor autori de manuale şcolare de istorie de a insera în doar câteva rânduri marele eveniment cu repercusiuni sociale, economice şi politice de mare anvergură în societatea românească de la începutul secolului al XX-lea, fie pentru a ascunde adevărul istoric, pentru că aparţin politic de partidul care se afla la guvernare în preajma anului 1907, fie din necunoştinţă de cauză, datorită unei pregătiri superficiale şi, de ce nu, deţinători de doctorate obţinute în perioada de tranziţie.

Distrugerea statuii "Ţăranului răsculat de la 1907" din faţa "Halelor Obor" din Bucureşti, un monument al martirilor, denotă lipsa de respect faţă de istoria naţiunii. Asemenea monumente se găsesc în toate zonele de extindere a răscoalei, dar sunt supuse degradării, urmare a indiferenţei crase din partea administraţiilor locale şi a instituţiilor de cultură şi învăţământ.

Este momentul ca Uniunea Europeană să cunoască adevărul istoric despre neamul românesc, fără falsuri, subiectivisme şi părtiniri politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.