|
Domnul Dumitru Bentu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "16%". Între coperţile orange ale programului de guvernare al Alianţei P.N.L.-P.D. se află 27 de capitole ale respectivului demers. Deschidem o paranteză şi reiterăm informaţia că o contribuţie substanţială la elaborarea acestuia a avut-o domnul Varujan Vosganian şi care, drept mulţumire, a fost trimis de recentul congres ordinar să joace în divizia onoare, pentru a parafraza pe un alt notoriu liberal, trimis şi el pe banca de rezerve. Nu deplângem, însă, soarta distinşilor noştri colegi parlamentari, beneficiari ai principiului liberal în ediţie revăzută şi adăugită "Doar noi înşine". Vom cita din Capitolul al XII-lea, Subcapitolul A, pagina 60 - "Relaxarea fiscală": "Cheia de boltă a politicii fiscale a Guvernului este relaxarea fiscală, ca mijloc de detensionare a mediului de afaceri, de stimulare a iniţiativei private şi de încurajare a oficializării economiei ascunse". Sesizaţi echivocul acestei formulări. "În acest context, Guvernul României va aplica o singură rată de impunere, astfel încât impozitul pe profit va fi redus de la 25, cât este în prezent, la 16%". Sub egida unui simbol de tristă amintire, cheia, fie ea şi "de boltă", semn că aminitirea vechii Convenţii Democrate bântuie prin memoria celebrilor specialişti reciclaţi în noul, CDR s-a transpus în practică această decizie istorică. Au trecut aproape două luni, însă şi efectele scontate, ca şi manifestările de entuziasm popular se lasă aşteptate. Măsura respectivă, mult trâmbiţată în campania electorală de cei care n-au câştigat alegerile parlamentare, aduce o gaură bugetară estimată la 32.000 de miliarde de lei, după alţii 50.000 de miliarde. Coroborată cu recalcularea pensiilor, care necesită numai pentru 2005 alte 7.500 de miliarde, relaxarea propusă de Convenţie dă dureri de cap actualilor guvernanţi, aflaţi în situaţia de a identifica surse capabile să asigure "sustenabilitatea creşterii economice, flexibilitate, predictibilitate şi elasticitate". Şi iată că oamenii ministrului Ionuţ Popescu au trecut la verificarea elasticităţii respective, trăgând straşnic de buget, numai că acesta se încăpăţânează să rămână plastic. Totuşi, ceva concret trebuia făcut şi iată ce a rezultat: impozitarea IMM-urilor cu 3% faţă de 1,5%, cât era anterior, ceea ce a atras protestul îndreptăţit al acestora. Aplicarea retroactivă a prevederii din Codul fiscal, referitoare la impozitul pe dividende, mărit de la 5%, cât aprobase Guvernul P.S.D., la 10%. Mărirea accizelor mult mai devreme decât se prevăzuse. Aşa, da, detensionare! Va urma, probabil, majorarea T.V.A., o taxă cu un spectru foarte larg de produse la care se aplică, şi majorarea substanţială în perioada următoare a impozitului pe veniturile din capital, de la 1% la 10%: dobânzi, acţiuni, obligaţiuni şi tranzacţii imobiliare. În sfârşit, va veni şi soluţia salvatoare: impozitarea meditaţiilor la care recurg unii profesori pentru a-şi completa resursele financiare. Iată, deci, că se poate! Economia subterană este adusă la suprafaţă, iar marii evazionişti, cadrele didactice, merită oprobiul public. Stimaţi colegi, Încet, dar sigur, euforia portocalie intră în agonie. O măsură ce s-a vrut populară a ajuns repede populistă. Vor urma şi altele, în spiritul promisiunii - urare: "Să trăiţi bine!". Când? Şi mai ales câţi? ştiu numai guvernanţii. Cu Connex "Viitorul sună bine!". Cu Orange - Alianţa "Viitorul sună sumbru!". Post scriptum. Minusul în bugetul judeţului Vaslui, pentru aplicarea acestei cote de 16%, este aproximat la 50 de miliarde de lei. Minus 15 miliarde în municipiul Bârlad, minus 12 miliarde în judeţul Vaslui. Iar restul revine sau mai exact nu mai revine celorlalte entităţi administrativ-teritoriale ale unui judeţ considerat prioritate liberală. Quod erat demonstrandum. Mulţumesc.
|