|
Domnul Dumitru Bentu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Steaguri". Sunt sigur că vă mai amintiţi: n-au trecut decât 3 luni de atunci. Conducătorii iubiţi şi aşteptaţi mesianic, veneau ei spre popor, îmbrăcaţi în pufoaice portocalii, parcurgeau distanţa per pedes până la ceea ce este îndeobşte cunoscut sub numele de "baie de mulţime": claxoane, cartoane, şampanie, steaguri, fulare constituiau recuzita de rigoare. Fericiţi, liderii savurau momentul, pentru că printre participanţi "nimeni nu plânsu-mi-s-a". Peste toate acestea, tronau imperial promisiunile - afiş pentru un trai mai bun, pentru un mediu de afaceri mai bun, însoţite de chipuri surâzătoare, cu degetele încremenite la tâmplă. Deasupra tuturor, "gheroi nasevo vremeni" ("un erou al timpurilor noastre"), cel care va deveni preşedintele ţării. Puţini însă anticipau că nici într-un sfert de an rolurile se vor inversa. Şi cum ar fi putut fi altfel, când între generozitatea de campanie şi guvernare efectivă, pe care şi-au dorit-o, dar pentru care nu fost pregătiţi, se adânceşte crevasa neputinţei. Şi cum ar fi putut fi altfel, când parlamentarii ar putea invoca ajutorul de şomaj, pentru că legile diferitelor categorii de revoluţii (fiscală, monetară, socială) întârzie să apară. Şi cum ar putea fi altfel, când veniturile celor mulţi scad, iar numărul celor disponibilizaţi creşte. De aceea, polaritatea raporturilor dintre guvernanţi şi guvernaţi s-a inversat. Ultimii, guvernaţii, vin ei spre cei care le-au năruit iluziile, în doar 270 zile, faţă de cele două sute ale vechiului CDR. Principalul mod de relaţionare cu puterea a devenit pichetul, iar recuzita de sprijin, la fel de inspirată ca şi cea din campanie: goarne, pancarte, banderole, ţepe vopsite în roşu. În faţa prefecturilor din Iaşi, Braşov, Covasna, Piatra Neamţ şi din alte oraşe, au răsunat cu totul alte scandări: Hoţii! Respectaţi-ne munca! Nu suntem sclavii nimănui! Încă te mai aştept, majorare salarială! Cum rămâne cu promisiunile? D egal dezamăgire, A egal ameninţare, Să trăiţi bine!, dar cum? Bogaţii aflaţi la putere îi umilesc pe cei săraci. O fotografie apărută într-un cotidian central în ziua de 23.02.2005, are un umor de un tragism fără seamăn: un muncitor aflat în pragul unui nou statut, cel de dezmoştenit al soartei, poartă o pancartă pe care scrie: Băsescu, un Nero al României. Tăriceanu, un Borgia modern. Îi cer scuze necunoscutului disperat dacă mă îndoiesc de faptul că el ştie cu exactitate cine au fost cele două personaje ale istoriei ce au neşansa postumă de a fi repere de comparaţie pentru cuplul preşedinte-premier. Sunt însă convins că primii sunt acceptaţi ca reprezentanţi ai răului, ai unor fapte care umilesc, ai detaşării faţă de necazurile celor mulţi, ai opulenţei şi moralităţii mimate. Simbolul acestor acţiuni este tot steagul, de data aceasta negru. Sub mândrele sale falduri, vor veni cât de curând şi pensionarii, care nu vor mai primi reţete compensate cu 90%, şi elevii care nu vor beneficia de rechizite gratuite, şi ţăranii ce vor fi transformaţi în cuponari, din nou, şi profesorii evazionişti, şi cei de la 416, care vor fi reevaluaţi, şi cei peste 9.000 de disponibilizaţi din diverse ramuri de activitate. Scuzaţi-mă, dacă am omis pe cineva. Vă mulţumesc.
|