|
Domnul Niculae Mircovici: Mulţumesc, doamna preşedintă. "Hristos a înviat!" pentru colege şi colegi. Demersul meu se numeşte "Dezastru în Banat - acţiuni şi învăţăminte". Puternic mediatizată, pe bună dreptate, drama din zona de vest a României şi-a avut debutul în noaptea de 18 spre 19 aprilie, când apele învolburate ale râului Bârzava au depăşit cotele de inundaţie şi s-au revărsat asupra localităţilor Gătaia şi Sculea. Acţiunea promptă a structurilor implicate în Planul de Intervenţie la Dezastre şi în primul rând a armatei şi pompierilor a condus la evacuarea în condiţii deosebit de grele a persoanelor aflate în pericol şi evitarea de pierderi de vieţi omeneşti, deşi zona de şes - pe de o parte - şi încăpăţânarea localnicilor - pe de altă parte - care refuzau evacuarea, au constituit factori perturbatori. Începând cu ziua de 20 aprilie, cotele apelor râurilor din judeţul Timiş au crescut alarmant, îndeosebi în zona de câmpie, atât datorită viiturilor din zona de deal, cât şi ploilor continue, cu un debit de peste 20 l/mp. Forţele militare, puţine, câte au mai rămas, au intervenit în zona localităţilor Grăniceri şi Giera, unde digurile Timişului au fost depăşite la inundaţiile din 1968, şi prin consolidarea acestora cu aproximativ 12.000 saci de nisip au salvat digul şi, implicit, localităţile. Citez din scrisoarea adresată comandantului Batalionului 32 Infanterie "Mircea", de către primarul comunei Giera: "Fără sprijinul dumneavoastră, situaţia comunei Giera putea fi alta. Oamenii dumneavoastră, care au acţionat în comuna Giera, fac cinste unităţii pe care o comandaţi". Este important de reţinut că au acţionat între 30 şi 50 de militari de Ministerul Apărării Naţionale, aceiaşi care au acţionat şi la Gătaia, cu 24 de ore înainte, şi după aceea, aproape continuu, în toate celelalte localităţi, numărul lor sporind la 200, maximul existent în zonă şi în împrejurimi. În 21 spre 22 aprilie, concomitent cu inundarea unei părţi din zona de nord-est a judeţului, s-a rupt şi digul râului Timiş, în zona localităţilor Crai Nou şi Rudna, la sud-vestul judeţului, pe porţiuni de 120, respectiv 160 de metri. Din 24 aprilie, era evident că spărturile nu pot fi acoperite cu mijloacele judeţului, care sunt total depăşite ca posibilităţi. În seara zilei de 24 aprilie, împreună cu prefectul judeţului Timiş, comandantul garnizoanei şi comandantul Batalionului-regiment 32 "Mircea" am analizat pe hartă situaţia constatând că, în interiorul curbei de nivel de 80 metri înălţime, pe aproximativ 40.000 de ha. totul va fi inundat dacă nu se astupă spărturile şi ploaia continuă. Am sunat pe şeful statului major general, care şi-a oferit întreaga disponibilitate pentru toate mijloacele pe care le are armata română. Începând cu 25 aprilie au fost aduse bărci cu motor şi personal din unităţile militare din Satu-Mare şi Deva, parcuri de pontoane şi şalupe de la Alba-Iulia, fiind de asemenea pregătite şi alte mijloace specifice de la Craiova şi alte garnizoane. Din fericire, rămânând o escadrilă de elicoptere la Timişoara, aceasta a acţionat în toată perioada pentru cunoaşterea situaţiei, salvarea oamenilor şi a bunurilor, aprovizionarea zonelor izolate. Structurile specializate şi agenţii economici au acţionat pentru transportul a peste 4.000 mc. de piatră şi balast în zona spărturilor din dig, precum şi amenajarea de căi de acces spre acestea. Nivelul apei a crescut până în data de 29-30 aprilie, când s-a stabilizat. Au fost afectate 68 de localităţi, 11 fiind inundate aproape în totalitate, în unele zone adâncimea apei fiind de până la 6 metri. Inundaţii de asemenea amploare au mai avut loc în Banat în anul 1912. Câteva învăţăminte: democraţia, ca sistem politic, trebuie să se manifeste în lupta politică şi să se exprime prin alegeri şi nu în relaţiile interumane şi interinstituţionale, în situaţii de criză, de unde rezultă nevoia unui cadru legislativ ferm, pentru astfel de situaţii de urgenţă. Realizarea unor structuri viabile în situaţii de criză, cu o dotare eficientă, crearea inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, prin unirea pompierilor militari cu protecţia civilă, fără o dotare corespunzătoare, s-a dovedit total ineficientă. Revederea noţiunii de mobilizare a structurilor militare, cele mai eficiente în astfel de situaţii, şi cuprinderea cu obligaţia întregului personal din societate care poate acţiona în situaţii de dezastre, în mod obligatoriu sub comandă unică. Regândirea sistemului de organizare militară a naţiunii, una fiind armata de profesionişti cu misiunile ei specifice şi obligaţiile în cadrul NATO şi alta o structură teritorială, de care are nevoie ţara în astfel de situaţii şi la care trebuie subsumat efortul uman şi material al populaţiei. Informarea de către mass-media cu tot ceea ce se petrece în astfel de momente, situaţie în care în mod evident vor apare şi elemente de senzaţional, dar şi folosirea disponibilităţilor fireşti pe care mass-media le are, pentru transmiterea de comunicate, măsuri luate de autorităţi şi structuri de specilitate, îndeosebi sanitare, alte informaţii necesare cetăţenilor din zonele calamitate. Existenţa în dotarea unui minister, oricare ar fi el, interne, apărare, mediu, a cel puţin două, trei elicoptere de mare gabarit, care să poată acoperi pe calea aerului spărturile din diguri sau evacuări de persoane şi bunuri. Ca deputat de Timiş, mulţumesc îndeosebi structurilor militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării Naţionale pentru eforturile supraomeneşti făcute, precum şi cetăţenilor României pentru gesturile de solidaritate, bunăvoinţă şi dorinţelor de ajutor. Din păcate, în Timiş, greul de abia acum începe. Cele 40.000 de hectare acoperite cu apă, care nu pot fi evacuate prin scurgere naturală, mâlul care va rămâne după retragerea apelor, numărul imposibil de evaluat de animale domestice şi sălbatice înecate, gunoaiele aduse de ape sau scoase la suprafaţă din localităţile inundate, infrastructura rutieră şi CFR distrusă sau colmatată, insectele care vor apare odată cu căldura, vor determina o staree la care va trebui să intervenim prin măsuri guvernamentale ferme, pentru a nu pierde oameni, după ce i-am salvat de ape. Ajutoarele de care au nevoie zonele calamitate înseamnă în primul rând bani. Aş vrea să sensibilizez Guvernul României, ca fondul de rezervă al acestuia, să fie generos cel puţin pe măsura în care toate guvernele de până acum au fost preocupate să colecteze de la Timiş cu japca şi să trimită înapoi, prin redistribuire cu ţârâita. Aş vrea să sensibilizez şi oamenii politici, agenţii economici, acei cetăţeni pe care Dumnezeu şi democraţia, alături de capacitatea lor şi economia de piaţă, i-au ajutat să se îmbogăţească, să înţeleagă drama acestui judeţ, care prin sângele din 1989 a descătuşat lupta pentru libertate. Sunt convins că nu trebuie să sensibilizez pe ctitorul Catedralei Mitropolitane a Timişoarei, Majestatea Sa Regele Mihai, capul oştirii române, până la abdicare forţată, care cu siguranţă va folosi din cele 30 de milioane de euro, pe care Parlamentul României i-a aprobat pentru bunurile confiscate de comunism, în direcţia ajutorării poporului care îi este atât de drag şi, implicit, a cetăţenilor Banatului, afectat de calamităţi. La gestul superb pe care militarii garnizoanei Timişoara l-au făcut alături de alţi cetăţeni, cedând primele de Paşti, subscriu, virând în contul sinistraţilor din Timiş suma pe care o vom stabili, toţi senatorii şi deputaţii de Timiş. Ziua de astăzi o rezolvă bănăţenii, poate şi ziua de mâine. Noi, cei rămaşi fără case şi recolte, la ziua de poimâine ne gândim, zi la care trebuie să se gândească Preşedintele, Parlamentul şi Guvernul României. Aşa să-i ajute Dumnezeu! Mulţumesc.
|