Ioan Ghişe
Ioan Ghişe

Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.6 Ioan Ghişe - declaraţie politică cu tema "Dezvoltarea României şi fondurile europene";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ioan Ghişe.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se intitulează "Dezvoltarea României şi fondurile europene".

Suma de peste 30 de miliarde de euro care va fi pusă la dispoziţia României în perioada 2007-2013, în calitatea de ţară membru al Uniunii Europene, reprezintă cea mai mare şansă din istorie pentru dezvoltarea ţării noastre prin sprijin extern.

Dacă se adaugă şi cofinanţările posibile din alte surse externe decât fondurile europene, se poate uşor găsi că suma pe care ar putea să o folosească ţara noastră pentru dezvoltare în următorii ani va fi de peste 40 de miliarde de euro.

Această oportunitate fără precedent poate fi valorificată dacă deciziile politice şi acţiunile rezultate din acestea vor urmări cu consecvenţă atingerea unui scop naţional suprem: "absorbţia integrală a fondurilor externe destinate României".

Acest scop este unul dintre cele mai provocatoare şi grandioase proiecte de interes naţional. Experienţele parcurse de ţări din zona central şi est-europeană demonstrează că este foarte mare probabilitatea ca absorbţia fondurilor la dispoziţie pentru o ţară să se facă în procente mici, de sub 20% în primii ani şi chiar de sub 70% după 20 de ani, în calitate de ţară membră a Uniunii Europene.

Ţinând cont de condiţiile concrete de la noi din ţară, cum ar fi: dezvoltarea şi capacitatea instituţională, pregătirea resursei umane şi tradiţiile culturale sau eficacitatea actuală a instituţiilor şi organizaţiilor, există toate premisele ca absorbţia fondurilor să se facă în proporţie scăzută.

Fondurile europene se pun la dispsoziţia statelor membre, pe baza unor politici care se împlinesc prin proiecte. La rândul ei, asigurarea finanţărilor externe se face prin competiţie de proiecte. Proiectele trebuie însă scrise, manageriate şi aplicate de specialişti care trebuie să cunoască metodologiile şi standardele europene, care sunt mult superioare tradiţiilor de la noi.

Rezultă, pe cale de consecinţă, importanţa de a acţiona în ţara noastră un număr suficient de specialişti competenţi pentru iniţierea, câştigarea şi aplicarea proiectelor cu finanţare externă.

Este o realitate că puţinii şi cei mai buni specialişti în management de proiect lucrează aproape exclusiv în mediul privat, datorită salarizării nemotivante din administraţia publică.

Necesitatea unei strategii naţionale pentru formarea, atragerea şi stimularea resursei umane, pentru a lucra în sectorul public pentru proiecte cu finanaţare externă devine obligaţie, dacă ţinem cont de interesul naţional pentru dezvoltare accelerată.

În aceste condiţii, apare ca şi condiţie esenţială realizarea şi aplicarea unei politici de salarizare în sectorul public, în mod special în administraţie, pentru ca specialiştii necesari pentru munca în proiecte cu finanţare externă să fie interesaţi să vină şi să lucreze în administraţia publică.

Mai mult, formarea şi absorbţia în sectorul public a tinerilor competenţi care ştiu să lucreze în proiecte cu finanţări externe ar trebui să devină o prioritate politică de prim rang a ţării noastre.

Şansa României este ca tinerii valoroşi să muncească şi să se împlinească profesional, familial şi material aici, la noi acasă. Pentru aceasta, însă, este obligatoriu să li se asigure tinerilor specialişti perspective concrete pentru aceste împliniri personale fireşti.

O socoteală simplă arată că merită ca o ţară în situaţia României să investească 7 miliarde de euro, ca să câştige proiecte cofinanţate extern în valoare de peste 40 de miliarde de euro într-o perioadă de 7 ani. Orice mare investitor strategic ar fi atras de o astfel de afacere. Altfel spus, merită să investeşti în formarea şi atragerea resursei umane în sumă de peste un miliard de euro anual, pentru a fi sigur că vei găsi şi vei valorifica investiţii de dezvoltare de peste 40 miliarde de euro.

Dacă analiza s-ar extinde, pentru a vedea ce anume premise de dezvoltare s-ar crea în mod sinergic, după o posibilă dezvoltare accelerată care ar valorifica pentru România 40 miliarde de euro în următorii şapte-opt ani, s-ar descoperi uşor cu investiţia propusă ar fi mult mai mult decât rentabilă, ar fi un adevărat boom economic. Adică, s-ar reuşi cu un miliard de euro pe an, alocat din bugetul de stat pentru dezvoltarea şi absorbţia resursei umane superior calificate pentru proiecte cu finanţare externă, să se obţină o dezvoltare de neimaginat în prezent.

O astfel de perspectivă reprezintă, cu adevărat, ceea ce s-ar putea numi împliniarea unei datorii istorice de credinţă a actualei generaţii faţă de viitoarele gneraţii ale României.

Din considerentele de mai sus, propunem următoarele: l. Guvernul să iniţieze realizarea unui acord politic naţional pentru absorbţia integrală a fondurilor externe alocate României de către Uniunea Europeană; 2. adoptarea unei legi care să consfinţească înfiinaţarea unui Fond Naţional pentru resurse umane, care să stimuleze activitatea în şi pentru sectorul public, în mod special administraţia publică, a celor mai buni specialişti în proiecte cu finanţare externă; 3. Guvernul să iniţieze şi Parlamentul să susţină adoptarea unei legislaţii de salarizare specifice şi stimulatoare pentru tinerii specialişti în activitatea pentru proiecte cu finanţare externă.

Pentru România şi români, fondurile europene vor fi puse la dispoziţie doar dacă se vor împlini şi condiţiile prezentate mai sus.

Este de răspunderea Guvernului şi a partidelor parlamentare ca această extraordinară oportunitate istorică a fondurilor externe să poată fi valorificată integral pentru destinul de dezvoltare al României, pentru generaţiile de azi şi de mâine.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.