Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl rog acum pe domnul deputat Cătălin Cherecheş să susţină declaraţia şi se pregăteşte domnul deputat Viorel Cărare, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am intitulat declaraţia mea politică de azi "De ce se opun sindicatele descentralizării învăţământului?"

Descentralizarea nu este un scop în sine, iar descentralizarea învăţământului se înscrie în strategia naţională şi are menirea creării unui sistem de învăţământ organizat, administrat şi finanţat, conform rigorilor europene, în ceea ce priveşte asigurarea calităţii procesului instructiv-educativ, accesului liber, egal şi deplin al tuturor copiilor şi tinerilor la actul educaţional, adecvarea ofertei educaţionale la interesele şi nevoile beneficiarilor direcţi şi indirecţi.

Din perspectiva dezvoltării durabile şi a globalizării educaţiei, pentru a crea premisele necesare asigurării calităţii în educaţie şi a utilizării eficiente a resurselor, descentralizarea se constituie într-un demers dinamic, ce presupune implicarea, responsabilizarea, pe de o parte, precum şi gândire strategică şi control, pe de altă parte. Sau aşa ar trebui să fie, întrucât protestele sindicatelor din învăţământ arată altceva. Altfel, nu se explică intenţia Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ de a înainta o scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu, prin care să-i ceară organizarea, în urma unui decret prezidenţial, a unui referendum naţional, spre a se vedea dacă profesorii, elevii sau părinţii doresc descentralizarea învăţământului.

Se ştie că, din 18 martie, o comisie interministerială din care fac parte reprezentanţii celor două ministere care doresc a fi descentralizate, alături de Asociaţia comunelor din România, Asociaţia oraşelor din România, precum şi cea a municipiilor şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România discută despre descentralizarea sistemului de învăţământ, iar dascălii nu sunt de acord.

Ei nu sunt de acord ca şcoala să fie condusă de un manager numit de primar, la propunerea consiliului local, motivând că nu în toate localităţile există o colaborare bună între cele două părţi. Nu sunt de acord nici cu ideea că managerul nu trebuie să fie neapărat cadru didactic. Dascălii contestă şi punctul unde este specificat că de activitatea didactică nu se va ocupa numai consiliul de administraţie, ci doar cel profesoral. Nu acceptă nici ideea că membrii Comisiei interministeriale solicită chiar şi modificarea Legii învăţământului, pentru schimbarea destinaţiei patrimoniului unităţilor de învăţământ, acolo unde se desfiinţează şcoli.

Este adusă în discuţie strategia privind învăţământul, semnată la Cotroceni în noiembrie 2008, împreună cu cele trei confederaţii din educaţie, contrazisă, spun ei, în multe puncte de descentralizarea propusă de Ministerul Educaţiei.

Aşa stând lucrurile, îmi permit să întreb: cine are dreptate? Fiindcă descentralizarea nu trebuie să producă dezechilibre şi distorsiuni în sistemul de învăţământ, ci trebuie să asigure repartizarea clară, echilibrată şi bine delimitată a puterii de decizie între organismele şi instituţiile reprezentative ale comunităţilor locale şi regionale, pe de o parte, şi cele de la nivel naţional, pe de alta.

Eficienţa descentralizării trebuie să se regăsească în valoarea adăugată în educaţie, materializată prin capacitatea de integrare a tinerilor absolvenţi în societate, pe baza competenţelor profesionale dobândite şi în funcţie de piaţa forţei de muncă la nivel local, naţional şi internaţional.

De ce se tem profesorii că, prin descentralizare şi implicit autonomia şcolilor, să nu îşi piardă siguranţa asupra locului de muncă? De ce se asociază procesul descentralizării cu nepotismele şi favoritismele de tot felul şi nu cu creşterea performanţelor şcolare, cu legarea învăţământului de practică, de economia reală?

Sunt întrebări care aşteaptă răspuns, deoarece, se pare, părţile n-au înţeles faptul că, într-un sistem descentralizat, profesorul este cel care trebuie să decidă. În plus, resursele de care dispune acesta nu sunt cele intelectuale, iar informaţia pe care o deţine trebuie să îl facă un profesor de calitate, iar evaluatorul ar trebui să fie în primul rând produsul său, adică elevul.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.