Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Mai este cineva care doreşte să-şi susţină declaraţia la tribuna Camerei Deputaţilor? Dacă nu mai este nimeni, poate până când sosesc alţii, daţi-mi voie să-mi susţin şi eu propria declaraţie politică. (Coboară la tribună.)

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică pe care astăzi doresc să o susţin în faţa dumneavoastră se intitulează "Tendinţe în direcţia dezvoltării unei noi teorii a dreptului internaţional al mediului în noul context european".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Astăzi voi încerca să iniţiez o dezbatere pe o chestiune insuficient discutată şi, pot spune, chiar uneori controversată, anume cea a necesităţii dezamorsării problemelor create de insuficienta protejare a mediului înconjurător.

Pentru a fi în măsură să răspundă cerinţelor unei noi ordini mondiale, dreptul internaţional al mediului va trebui să se fundamenteze pe câteva modificări esenţiale. Din acest punct de vedere, observăm că în ultimul deceniu ecologia a devenit treptat mai mult decât o ştiinţă biologică, o doctrină sau o mişcare ideologică politică sau civilă. Ea a devenit o sursă fundamentală de drept în sensul de punte de legătură între umanitate şi mediul de viaţă de zi cu zi al cetăţenilor.

Dreptul mediului a fost întotdeauna, indiferent de nivelul sau de forma sa, un drept aşa-numit "al speciilor", fiind axat într-un mod esenţial pe conservarea supremă a speciei umane şi exprimând o incursiune în subconştientul uman al conceptului de responsabilitate pentru mediu. Această răspundere sau responsabilitate ar trebui să fie exprimată concret prin iniţierea şi implementarea unei strategii globale de mediu, a unei politici şi, nu în cele din urmă, a unor legi de elaborarea cărora suntem cu toţii responsabili chiar aici şi acum, şi toate acestea adaptate corespunzător scopurile propuse.

Privind în exterior, ne dăm seama că eco-globalizarea la nivelul Uniunii Europene îşi asumă într-un fel schimbarea ţintită de a asigura conservarea biosferei, privind omenirea ca o parte integrală a acesteia. Scopul de bază propus este de a rezolva aparentele contradicţii antagoniste între sursa de pornire, antropologică, şi propunerea de demers, eco-centrică. Uneori, soluţiile promovate în această direcţie sunt reflectate într-un mod inadecvat la nivelul legal. Dar în exprimarea în particular, unica limită este frontiera între societate şi natură. Dacă aceasta nu este completată cu cerinţele dreptului mediului, altfel reglementarea legală rămânând ineficientă, şi dacă nu este legal sancţionată, aceasta nu poate fi interpretată drept o acţiune coerentă şi efectivă, cu rezultate în plan social.

Esenţa ecologică a acţiunii umane este definită, din punctul legal de vedere şi la o primă analiză, vizualizând cel puţin două elemente: recunoaşterea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului la sănătate şi la un mediu ecologic echilibrat, dar şi poziţionarea interfeţei ecologice ca un drept fundamental, de bază. Referirile formale la condiţia umană individuală, bazate pe experienţa şi beneficiile conceptului drepturilor omului, sunt şi parte a tradiţiilor legate de ţările Europei Occidentale.

Interferenţa ecologică exprimă dreptul comunităţilor internaţionale din cadrul Europei unite de a interveni în caz de necesitate. Sigur, imperfecţiunile sunt încă evidente şi o serie de întrebări rămân retorice: cine va reprezenta comunitatea ecologică internaţională, cât de departe ar trebui să ajungă acest drept internaţional în efectuarea unui control şi care sunt garanţiile, care vor fi, deci, consecinţele acestor acţiuni? Dreptul mediului este caracterizat preponderent de o unitate de conţinut indiferent de nivelul şi formele de implementare a acestor măsuri. Privită din perspectivă istorică, evoluţia dreptului mediului s-a dovedit a fi circulară, dar diferenţele tradiţionale între dreptul internaţional şi naţional al statelor s-au estompat şi vor continua să se dilueze.

După primele observaţii comune efectuate referitoare la atitudinea faţă de legătura şi raporturile între om şi natură, la începutul antropocentrismului dreptul s-a diferenţiat şi s-a separat de natură. El a fost perceput ca un demers exclusiv social, dar o nouă integrare a dreptului, fie ea verticală sau orizontală, este deja stabilită şi va fi, sperăm, cel puţin mai coerentă şi efectivă.

Vă mulţumesc. (Îşi reia locul la prezidiu.)