Marius Cristinel Dugulescu
Marius Cristinel Dugulescu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.109/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politică: - "Laudatio pentru intrarea în vigoare a noului Cod civil român";

 

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Laudatio pentru intrarea în vigoare a noului Cod civil român"

La 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare noul Cod civil Român, republicat în Monitorul Oficial nr.505 din 15 iulie 2011, în temeiul legii de punere în aplicare, Legea nr.71/2011.

După nenumărate propuneri, modificări, convulsii polemice reiterate în doctrina juridică şi în practica judiciară, spaţiul juridic românesc va recepta pe deplin un nou Cod civil adaptat realităţii sociale contemporane, ştiind că lumea dreptului este fundamental o lume a semnificaţiilor - valori înscrise în norme juridice, în raporturi şi fapte juridice.

Intrarea în vigoare a noului Cod civil, reprezintă un eveniment deosebit de important pentru reconfigurarea culturii juridice în spaţiul juridic românesc, o reevaluare a raporturilor juridice între cetăţeni, dar mai ales provocări substanţiale pentru practicienii dreptului, chemaţi să interpreteze şi să aplice legea, garantând protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În acest context istoric fundamental nu se poate să nu constatăm relevanţa irecuzabilă a avertismentului proclamat de juristul francez René David: "dreptul nu ar putea fi înţeles fără cunoaşterea societăţii pe care o guvernează şi nici dacă se ignoră felul de a se purta, de a gândi, de a simţi al membrilor acestei societăţi."

Se cuvine a fi subliniat faptul că prevederile noului Cod civil sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei României şi ale convenţiilor şi pactelor internaţionale privitoare la drepturile omului, la care România este parte semnatară, promovând garantarea şi protejarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, asigurând securitatea raporturilor juridice, dar mai ales reiterând valori fundamentale într-un stat de drept: principiul demnităţii umane, libertatea, garantarea proprietăţii, protejarea instituţiei familiei, în sensul autentic al termenului de familie.

Astfel, este deosebit de important faptul că art.72 alin. 1) din noul Cod civil prevede expres faptul că: "Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale", iar art.258 din noul Cod civil, precizează expres la alin.(4) faptul că "în sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie", căsătoria fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii (conform art. 259 alin.(1) din noul Cod civil).

Astfel, protejarea adevăratelor valori într-o societate democratică este asigurată printr-o reglementare care prevede în mod explicit realităţi juridice concrete, care nu pot fi supuse interpretării extensive, cu rea-credinţă.

Din această perspectivă, noua reglementare a Codului civil oferă prevalenţă principiului constituţional al demnităţii umane, ca valoare supremă, care pledează pentru relevanţa normelor morale în raport cu normele juridice, accentuând coeziunea inerentă a moralei cu dreptul, în procesul de legiferare.

Prof. H.L.A. Hart, în lucrarea sa magistrală "The Concept of Law" subliniază în mod revelator faptul că: "atât normele juridice, cât şi cele morale sunt concepute ca fiind obligatorii şi independente de acordul celor pe care îi obligă; şi unele, şi altele sunt susţinute de o presiune socială; conformarea, atât cu normele juridice, cât şi cu cele morale nu este un merit, ci constituie o contribuţie minimă şi firească la viaţa socială."

Intrarea în vigoare a noului Cod civil reprezintă doar o etapă din această reconfigurare a culturii juridice româneşti, de aceea, ca for legislativ al ţării, trebuie să veghem în mod activ şi efectiv asupra aplicării unitare a prevederilor înscrise în noua reglementare, instituţiile statului direct implicate în înfăptuirea actului de justiţie trebuie să respecte rigorile imparţialităţii şi bunei-credinţe în aplicarea legii, iar justiţiabilii trebuie să conştientizeze faptul că "nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii."