Aledin Amet
Aledin Amet

Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.22/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Aledin Amet - declaraţie politică: "Un suflet, o conştiinţă, un exemplu - In memoriam Liliana Lazia";

 

Domnul Aledin Amet:

"Un suflet, o conştiinţă, un exemplu - In memoriam liliana lazia"

Este foarte greu să scrii la timpul trecut despre oameni, în mod deosebit, despre oameni remarcabili, pe care, având şansă, i-ai întâlnit într-o anumită perioadă a vremelnicelor noastre vieţi. Este foarte greu, în primul rând datorită amintirilor încă pregnante, pe care, cu atâta trudă, le adunăm. Spuneam cândva că nu moartea mă sperie, ci faptul că, nu-i aşa?, cândva vor pieri aceste amintiri.

Liliana Lazia... Un nume lin, un om delicat, un om dedicat. Dedicat familiei, dedicat profesiei. Poate excesiv de dedicat profesiei. Am slujit, la rândul meu, cartea aşa cum merită să fie slujită. Biblioteca Judeţeană Constanţa, devenită în ultimii ani Biblioteca Judeţeană "I.N. Roman" Constanţa, a reprezentat fără îndoială în mod deosebit, pentru Liliana Lazia, doctor în filologie şi doctor în respectul faţă de semeni, cetatea gândurilor semeţe, gânduri şi fapte ale unui profesionist, pentru care, din păcate, timpul s-a oprit brusc, prea brusc.

Eram angajat doar de câteva luni, când, într-o manifestare a bibliotecarilor, directorul Liliana Lazia, omul Liliana Lazia a rostit, referindu-se la persoana mea, câteva cuvinte de apreciere. Acele cuvinte, tânăr fiind, au însemnat foarte mult, cum înseamnă cu siguranţă pentru oricine când are nevoie de sprijin.

Destinul a făcut ca relaţia de colaborare să continue, chiar dacă, după anul 2004, mi-am desfăşurat într-o altă instituţie activitatea. A fost, din fericire, o activitate dedicată tot culturii, ceea ce a însemnat că au existat permanent proiecte comune. Veneam periodic în biroul regretatei Liliana Lazia, discutam şi constatam cu amărăciune că s-a înăsprit viaţa bibliotecarului, gândind împreună amendamente la legile specifice profesiei noastre. Veneam periodic în biroul regretatei Liliana Lazia şi o găseam preocupată de multe, foarte multe probleme, ale oamenilor instituţiei, ale oamenilor, pur şi simplu.

Prea multe frământări pentru o persoană sensibilă... Mult prea teribili ultimii ani... Ultimii ani, ultimul an, trecut, prezent, de multe ori, noţiuni dureroase.

Să-i fie somnul lin, precum lină i-a fost trecerea, precum lin i-a fost şi îi este numele...