Parliamentary debates

Domnul Adrian-Alin Petrache:

"Olimpism şi sânge"

Olimpismul nu este nici religie, nici ideologie, nici doctrină politică. El cuprinde ansamblul ideilor privind modul în care sportul poate fi pus în slujba dezvoltării armonioase a omului şi a construirii unei societăţi umane avansate. Altfel spus, Olimpismul este o valoare a vieţii, o şcoală de nobleţe şi puritate morală, o pedagogie a corpului şi a gândirii ce vizează un spirit înalt, perfecţionarea continuă a omului care se creează şi se recreează fără încetare.

În concepţia fondatorului Jocurilor Olimpice moderne, Pierre de Coubertin, Olimpismul modern constituie elementul care "trebuie să întrunească într-un mănunchi luminos toate principiile civilizatoare la perfecţionarea omului". Pierre de Coubertin nu a fost interesat numai de competiţia sportivă ca atare, ci a avut convingerea că fondul etic al Jocurilor Olimpice are o influenţă benefică nu numai asupra comportamentului individual, ci şi asupra moralului naţiunilor pentru "a se înţelege mai bine". Astfel, "spiritul olimpic introdus în educaţia generală devine celulă tămăduitoare care, finalmente, vindecă lumea".

Pierre de Coubertin a fost un pedagog nu numai al corpului, ci şi al sufletului. Conceptul său despre olimpism promovează valorile morale cultivate prin sport, la care fiecare naţiune poate să adere. Idealul antic "Kalos kai agathos" - armonizarea esteticului cu eticul - este izvorul fair-play-ului de astăzi, miezul Olimpismului modern.

Recunoscând importanţa Olimpismului şi a Mişcării Olimpice, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.) a adoptat, în 2 noiembrie 1993, în cadrul celei de-a 48-a sesiuni, Rezoluţia nr.48/41 privind Respectarea Păcii Olimpice, în care se consemnează că aceasta ar putea contribui, în mod util, la concretizarea scopurilor şi principiilor Chartei Naţiunilor Unite. Potrivit acestei rezoluţii, toate ţările membre ale ONU trebuie să înceteze acţiunile violente înainte cu o săptămână de deschiderea Jocurilor Olimpice şi cu o săptămână după încheierea acestui eveniment sportiv.

Totodată, Adunarea Generală a ONU a adoptat - nu mai demult decât în 6 noiembrie 2013 - Rezoluţia nr.68/9, care promovează construirea unei lumi paşnice şi mai bune graţie sportului şi idealului olimpic şi cere încetarea conflictelor în perioada desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Soci. Necesitatea de a respecta armistiţiul olimpic a făcut şi obiectul unui apel al secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.

Cu toate acestea, zăpada Jocurilor Olimpice de Iarnă a fost stropită cu sânge, fapt ce ne demonstrează că suntem departe de idealurile de pace şi armonie promovate de Mişcarea Olimpică. În Ucraina, în Bosnia Herţegovina sau în mai îndepărtata Venezuelă, conflictele au încălcat armistiţiul olimpic, problemele sociale şi politice fiind mai puternice. Se pare că omenirea nu a reuşit să ajungă la nivelul în care măcar o lună la doi ani să fie lipsită de conflicte. Poate, mai grav, este faptul că respectivele confruntări nu au loc între state, ci în interiorul societăţilor respective, cauzele principale fiind nemulţumirile populaţiei faţă de modul în care statele respective sunt conduse.

Ar fi greşit să considerăm Olimpismul un panaceu. El nu este un medicament miraculos în stare să vindece societatea de toate relele de care suferă astăzi. Însă numai educaţia bine orientată poate genera progresul omului, poate să-l elibereze şi să-l ajute să-şi asume responsabilităţile faţă de sine şi de societate. Aceste realităţi ne obligă să continuăm promovarea olimpismului, a principiilor sale ce presupun o lume mai bună, mai curată, mai paşnică.