Parliamentary debates

Domnul Tinel Gheorghe:

"Despre morţi numai de bine... despre decedaţii politic, bineînţeles"

Este o vorbă din bătrâni la noi, la români, care spune că, atunci când moare cineva, indiferent de relaţia pe care tu ai avut-o în viaţa cea de toate zilele cu acea persoană, e bine ca toată vrajba să se disipeze şi să încerci să-i înţelegi comportamentul şi atitudinea decedatului, pornind de la principiul că nimeni nu este perfect şi, mai mult, că toţi, dar absolut toţi, mai devreme sau mai târziu, ne despărţim de această lume, într-un fel sau altul.

Principiul de viaţă, vechi şi respectat cu sfinţenie din moşi-strămoşi, nu poate fi aplicat însă şi în politică pentru simplul fapt că, din punct de vedere politic, mortul nu e mort decât atunci când se retrage de pe scena politică şi, nici atunci, nu eşti sigur că nu se răzgândeşte. Or, în cazul lui Victor Ponta, faptul că marţi, 25 februarie 2014, PNL s-a retras din Guvern, omorând astfel Guvernul Ponta II, îi lasă acestuia posibilitatea de a se rebrendui într-un Guvern Ponta III şi, tot aşa, mai departe, ceea ce din punct de vedere politic reprezintă, mai degrabă, transpunerea în practica politicii româneşti a expresiei de origine franceză "Regele a murit, trăiască regele!".

Să fiu sincer, mi-aş fi dorit ca ambii, adică atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu, să înţeleagă că, pentru nerespectarea unui angajament politic pentru care au primit în decembrie 2012 aproximativ 70% din voturile românilor, nu au altă soluţie morală decât retragerea din prim-planul politicii autohtone. Ţi-ai găsit!

Crin Antonescu declară că pleacă de la guvernare, dar vrea să rămână preşedintele Senatului, iar celălalt, adică Victor Ponta, spune că el nu pleacă "nici mort" din funcţia de prim-ministru până la sfârşitul lui 2016, adică, mai pe româneşte spus, "ne-am despărţit dar rămâne ca înainte, fiecare pe locul lui", prostindu-i pe români cu circul ieftin şi de prost gust al guvernării USL, pentru că pâine a dat Dumnezeu din plin în 2013.

Cât de prefăcut poţi fi, ca om, de data aceasta, nu ca politician, astfel încât, în timp ce trâmbiţezi pe toate posturile TV că te retragi de la guvernare şi că, deci, pleci de la ciolan, să continui, în acelaşi timp, să te bucuri de privilegiile guvernării, rămânând al doilea om în stat, ca preşedinte al Senatului, bucurându-te de toate onorurile şi demnităţile funcţiei respective?

Altfel spus, domnul Antonescu încearcă să fie cu fundul în două luntri sau, cum spunea Regele Carol I, "cu luntrea în două funduri", ceea ce, din punct de vedere teoretic, se poate, dar, practic, numai duplicitarii şi oportuniştii pot face.

Nu m-ar fi interesat câtuşi de puţin atitudinea şi comportamentul domnilor Antonescu şi Ponta, dar, luând în considerare declaraţiile celor doi, cum că unul vrea să continue Programul de guvernare USL (care USL?) şi altul că vrea să devină principalul opozant al lui Victor Ponta şi USD pe scena politică românească (vezi, Doamne, apărător al statului de drept, al principiilor fundamentale ce guvernează democraţia adevărată, a unei ţări şi, nu în ultimul rând, al valorilor adevărate ale electoratului de centru dreapta, precum şi foarte multe alte bla-bla-uri), nu m-am putut abţine să nu constat că ipocrizia, iresponsabilitatea şi demagogia au devenit pentru cei doi trăsături de caracter definitorii, făcându-i iremediabil de recuperat pentru politica sănătoasă românească.

Nu mă interesează culisele spargerii USL şi nici jocurile mai mult sau mai puţin voalate, ca pe o tablă de şah, promovate de cei doi. Dar pentru mine, ca tânăr politician, este clar că modelul celor doi este total inacceptabil.

Poate pentru democraţia românească, pentru echilibrarea scenei politice - putere/opoziţie, spargerea USL era o necesitate. Poate că, în vederea apropiatelor bătălii politice pentru europarlamentare şi prezidenţiale, ruperea USL devenise o etapă, o mutare pe tabla de şah. Nu ştiu. Şi nici nu vreau să ştiu. Ceea ce mă interesează în mod cert este faptul că, dacă domnul Crin Antonescu vrea un pact politic cu PDL, o înţelegere sau orice altceva în acest sens, este nevoie, din punctul meu de vedere, de o retractare publică, ceva de genul scuzelor publice, în legătură cu declaraţiile şi acuzele publice aduse preşedintelui Traian Băsescu şi PDL-ului, exprimate de la momentul preluării puterii, culminând cu evenimentele din vara anului 2012 şi terminând cu marţea neagră, nefasta zi de 10 decembrie 2012.

Acesta cred că este minimul de decenţă pe care domnul Antonescu ar trebui să-l manifeste pentru a putea reseta jocul politic dintre PDL şi PNL. Nu din orgolii nemăsurate sau vanităţi exagerate cer acest lucru, ci datorită faptului că în toată această perioadă, 2009 - 2014, PDL a suferit enorm oprobriul public generat şi de un comportament abuziv, mincinos şi delator al domnului Crin Antonescu. Altfel spus, parafrazând un clasic în viaţă, afirm că: "Antonescule, nici nu ştii cât de mic începi să fii fără PDL".

Oricum, ceea ce se va întâmpla de acum încolo între PDL şi PNL, ca partide de opoziţie, depinde, în mare parte, de atitudinea şi modalitatea practică pe care PNL, inclusiv Crin Antonescu, o va adopta, plecând, însă, de la o cerinţă minimă necesară derulării unei relaţii sincere şi bazată pe încredere, aceea a asumării.

În ceea ce ne priveşte, îi asigur pe liberali că noi, PDL-iştii, vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât!