Radu Zlati
Radu Zlati

Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.32/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Radu Zlati - declaraţie politică: "Stema României are nevoie de o coroană";

Domnul Radu Zlati:

"Stema României are nevoie de o coroană"

De data aceasta declaraţia mea politică va fi scurtă.

Curând, sper că foarte curând, va veni în faţa noastră - pentru a fi discutat şi votat - proiectul de lege care prevede adăugarea coroanei regale la acvila de pe stema României.

Este vorba despre coroana Regelui Carol I, făurită din oţel de tun otoman capturat la Plevna, coroană care simbolizează o pagină glorioasă a istoriei naţionale şi, dincolo de acest fapt, este simbolul heraldic tradiţional pentru marcarea suveranităţii de stat. De aceea revenirea la acvila încoronată este doar, dacă doriţi, un gest de revenire la normalitate.

Suntem departe de 1992, anul în care părinţii Constituţiei noastre s-au temut că introducerea coroanei în stemă ar putea fi interpretat ca un gest de monarhism, de reverenţă faţă de Casa Regală a României. Suntem mai bine aşezaţi în cadrul constituţional, mai puţin pătimaşi şi, sper, mai înţelepţi şi mai toleranţi.

Apelez la această înţelepciune care poate marca, în istoria României, o reconciliere cu trecutul şi o întărire a prezentului prin integrarea unui simbol al unei Românii suverane, al unei Românii de care suntem, pe drept cuvânt, mândri. România are nevoie de coroana regală care să înnobileze acvila. Vă invit deci, dragi colegi parlamentari, să oferim României această coroană.