Parliamentary debates

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şansa României metropolitane"

De la reformele lui Cuza, anunţate şi solicitate de Convenţia de la Paris din 1858, care cerea explicit "desfiinţarea privilegiilor şi egalitatea în faţa legii", reformele mari pe care le-a făcut acest popor au avut la bază nu doar voinţa politică internă, suverană, ci şi angajamente externe. Cel mai bun exemplu recent este integrarea euroatlantică a României, care a pus suficientă presiune pentru ieşirea din neocomunism spre o democraţie consolidată, cu o piaţă liberă pentru oameni, capital şi idei.

Dincolo de frustrările acumulate, România a primit cea mai mare şansă de dezvoltare prin apartenenţa la Uniunea Europeană, nu doar prin Cadrul Financiar Multianual, ci, iată, şi prin 30 de miliarde de euro alocate de Bruxelles pentru relansarea economică românească postpandemie. Dar aici nu vorbim (doar) despre bani, ci şi de şansa istorică de a moderniza România.

Constrânşi de cerinţele clare ale "tragerii" banilor din PNRR, noi, oamenii politici ai acestei ţări, vom fi forţaţi să facem reformele majore, amânate de prea mulţi ani, de la depolitizarea funcţiei publice şi digitalizare până la reforma pensiilor, bugetare multianuală şi prioritizarea investiţiilor publice pe criterii obiective. Toate sunt necesare, dar poate cea mai importantă reformă pe care România şi-o poate asuma vizează principalele motoare economice ale ţării, oraşele. PNRR poate însemna saltul către România metropolitană.

Să fie clar - dezvoltarea şi urbanizarea merg mână în mână într-o economie liberă, peste tot în lume. Creşterea României din ultimii 20 de ani s-a concentrat în jurul oraşelor - nu doar Capitala şi principalii poli de creştere (Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Craiova, Constanţa etc.), ci şi oraşe secundare, reşedinţe de judeţ - Oradea, Reşiţa, Piatra Neamţ, Bacău etc.

Datele statistice ale Băncii Mondiale confirmă acest fapt - peste 98% din PIB-ul României este generat de zonele urbane de pe întreg cuprinsul ţării. Mai mult decât atât, 73% din populaţia urbană a României trăieşte la bloc, dar cartierele de blocuri construite în comunism au rămas, în pare parte, ca acum 30 de ani, poate doar cu unele spoieli sau reabilitări ale faţadelor. Iar reforma necesară este cât se poate de clară - regenerarea urbană.

Toate proiectele majore de acest gen includ crearea de spaţii verzi, spaţii pietonale, spaţii partajate şi scoaterea maşinilor de pe trotuare. Obiectivul este evident - creşterea calităţii vieţii oamenilor, ceea ce înseamnă o economie locală mai puternică, deci investiţii private mai mari, o forţă de muncă mai atractivă, servicii publice mai performante.

Un alt aspect important vizează alocările de fonduri pe grupe de localităţi, o parte fixă şi o parte variabilă, de exemplu în funcţie de populaţie (65%). Este evident că un oraş ca Slatina nu poate primi aceeaşi alocare ca Iaşiul, aşa cum Piatra Neamţ nu poate primi o alocare similară cu cea a comunei Dragomireşti. Nevoile sunt diferite, iar resursele trebuie să meargă cu prioritate acolo unde dau cel mai mare randament.

De asemenea, avem nevoie de o abordare a proceselor de dezvoltare la nivel metropolitan. Trebuie să ieşim din paradigma clasică a împărţirii UAT-urilor în clasicele municipiu, oraş, comună, sat şi să fim ancoraţi în dinamicile sociale actuale, care ne arată, de exemplu, că o comună suburbie a unui oraş, cum este Floreşti pentru Cluj-Napoca, nu mai are nimic în comun cu mediul rural, cu zeci de mii de rezidenţi şi nicio diferenţă faţă de municipiul învecinat. În zonele periurbane este şi cel mai mare deficit de infrastructură, care nu a ţinut pasul cu dezvoltarea imobiliară şi creşterea demografică.

Este nevoie de un stimulent prin PNRR, pentru dezvoltarea de proiecte metropolitane şi/sau periurbane, realizate în parteneriat, în condiţiile în care dezvoltarea haotică a oraşelor este unul dintre principalii contributori la creşterea emisiilor cu gaz de efect de seră din România. Proiectele trebuie să includă drumuri echipate cu benzi de transport public şi pentru biciclişti, centuri verzi metropolitane (din 40 de reşedinţe de judeţ, doar 5 au peste 26mp/cap de locuitor de spaţiu verde - norma recomandată de CE), infrastructură de business conectată la nevoile zonei, precum şi infrastructură educaţională nouă, la toate nivelurile.

Reiau şi aici ideea că este nevoie de o flexibilizare a marjelor în care administraţiile locale pot creşte taxele şi impozitele, în funcţie de nevoi. În prezent, o treime din veniturile bugetelor locale provin din trei taxe şi impozite locale - teren, proprietate şi taxa pe autoturisme. O reformă a Codului fiscal ar permite primăriilor din România să genereze o pondere mai mare a bugetului din surse proprii şi să strângă venituri adiţionale pentru investiţii şi servicii publice mai bune. La aceasta se adaugă şi reformarea cadrului achiziţiilor publice, încă dominat de prezumţia de corupţie, ceea ce înseamnă proceduri greoaie, contestaţii şi procese, în timp ce alte ţării absorb fondurile pe repede înainte.

Iată doar câteva exemple de reforme majore, a căror necesitate va fi sigur înţeleasă de Comisie şi a căror implementare va transforma România. Ştiu că în spaţiul public sunt şi mulţi care trâmbiţează că Europa ne impune una sau alta, că suntem condiţionaţi sau restricţionaţi, dar este momentul să facem un exerciţiu de sinceritate - fără o asumare clară, clasa noastră politică şi întregul sistem administrativ şi birocratic nu s-au urnit prea uşor.

Aşa că, este momentul să mulţumim Uniunii nu doar că ne pune pe masă zeci de miliarde de euro, dar şi pentru că ne împinge de la spate să lăsăm lamentările şi să ne apucăm de reforme. Putem avea astfel, până la finalul lui 2026, bazele României dezvoltate - România metropolitană!