Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.34/2023
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.60 | Vetuţa Stănescu - declaraţie politică având titlul "Stabilitatea şi predictibilitatea trebuie să rămână coordonatele fiscalităţii în România!"; | ![]() |
||
|
"Stabilitatea şi predictibilitatea trebuie să rămână coordonatele fiscalităţii în România!" Zilele trecute, s-a putut observa o uşoară inflamare a opiniei publice, după ce în presă au apărut speculaţii cu privire la introducerea unei taxări diferenţiate a venitului. Concret - o revenire la interminabila discuţie legată de introducerea impozitării progresive, un fruct care atârnă destul de jos şi este la îndemână atunci când cineva doreşte să creeze vâlvă. Vreau să spun din capul locului faptul că nicio discuţie pe marginea modificărilor fiscale pe segmentul impozitării venitului nu a făcut obiectul vreunei şedinţe de coaliţie. Avem un program de guvernare agreat şi construit pe baza menţinerii cotei unice de impozitare, în fapt cea mai echitabilă şi corectă formă de impozitare. Suplimentar, este inoportun să discutăm despre o astfel de modificare a cadrului fiscal, până când nu va fi încheiată digitalizarea ANAF, prognozată pentru cel târziu 2028, ceea ce va reprezenta o reală schimbare pentru ţara noastră în ceea ce priveşte gestionarea fiscalităţii. România s-a dezvoltat şi se va dezvolta numai cu măsuri liberale. Noi, liberalii, am susţinut întotdeauna reducerea taxării muncii, astfel încât românii să primească mai mulţi bani, iar mediul economic să fie stimulat să creeze mai multe locuri de muncă. Mai mult decât atât, PNL susţine renunţarea la supraimpozitarea contractelor part-time, scăderea CAS, propunere iniţiată deja de PNL în Parlament, precum şi orice alt tip de măsuri care cresc veniturile, atât celor angajaţi la stat, cât şi la privat, fără a afecta mediul de afaceri. România are acum un cadru fiscal stabil şi atrăgător pentru investitori. O dovedesc cifrele macroeconomice din anul trecut, care arată că am atras investiţii străine directe la un nivel record - 11,3 miliarde euro, potrivit estimării BNR. PIB-ul a avut un avans de 4,8%. De aceea, discuţiile care implică economia şi fiscalitatea în România trebuie să aibă loc numai în cadrul coaliţiei şi al experţilor din cele trei partide de guvernare. Dacă aruncăm cu vorbe ce nu se sprijină pe realitate în piaţa publică, în mod gratuit, nu vom face decât să generăm instabilitate, panicarea mediului de afaceri şi crearea speranţelor false pentru unii angajaţi. |


