Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

"Republica Moldova - între aspiraţii şi posibilităţi"

În timp, politica externă a Republicii Moldova a oscilat de la Est la Vest, aceasta datorită lipsei unei orientări clare, precum şi a existenţei unor mari probleme de ordin economic, politic, social cu care se confrunta această ţară. Faptul că Republica Moldova a devenit din anul 2004 stat vecin al NATO şi din ianuarie 2007 în apropiata vecinătate a UE a determinat cursul politicii ulterioare proeuropene de la Chişinău. Este cunoscută situaţia că în acest moment obiectivul esenţial îl reprezintă integrarea în Uniunea Europeană, structură care antrenează întregul stat într-un proces dinamic de transformare şi consolidare economică, politică şi militară. Faptul că Republica Moldova este un stat european care a fost influenţat de diverse culturi pe parcursul secolelor, atât din punct de vedere geopolitic, economic, cât şi cultural, este acum unanim acceptat ca o realitate specifică a acestei zone.

Noi ştim din proprie experienţă că integrarea europeană reprezintă un proces distinct care induce atât beneficii, cât şi riscuri pentru statele implicate. Pentru Republica Moldova, un stat care parcurge o perioadă de tranziţie, integrarea în Uniunea Europeană ar aduce cu siguranţă mai multe beneficii decât riscuri. Doar la o succintă enumerare, avantajele integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană ar fi: aplicarea standardelor europene în privinţa nivelului de trai şi civilizaţie; mijloace financiare alocate prin intermediul programelor europene; investiţiile ar da posibilitatea creşterii bunăstării simplilor cetăţeni; piaţa de desfacere s-ar extinde, adică ar avea loc o orientare de la est spre vest, astfel s-ar putea evita eventualele crize economice, aşa cum au avut loc în 1998; s-ar respecta stringent şi fără drept de apel drepturile omului.

După cum apreciază atât opinia publică, societatea civilă din România, cât şi factorii decizionali, curentul majoritar este că Republica Moldova are nevoie de Uniunea Europeană. O cerinţă impusă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte statele care doresc să se integreze în structurile acesteia este satisfacerea în totalitate a aşa-numitelor "Criterii de la Copenhaga", anume: atingerea unei stabilităţi a instituţiilor care asigură democraţia, supremaţia legii; existenţa unei economii de piaţă în stare de funcţionare; capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale; posibilitatea de a-şi asuma obligaţii concrete în legătură cu calitatea de membru, inclusiv realizarea obiectivelor Uniunii. Acestea sunt politice, economice, monetare, dar şi garanţii că aderarea ţării nu va slăbi integrarea europeană. În această privinţă, Republica Moldova trebuie să depună încă un efort major, întrucât situaţia actuală nu este total compatibilă cu cerinţele impuse de aceste criterii.

Pentru a-şi vedea visul realizat, Republica Moldova trebuie să parcurgă un şir de trepte. Mai întâi de toate, trebuie să capete statutul de stat-asociat. Trecută aproape neobservată în presa internaţională şi chiar şi românească, demararea primei runde de negocieri între guvernul de la Chişinău şi Comisia Europeană pentru un acord de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă un eveniment absolut inedit: pentru prima dată un stat membru al CSI are o perspectivă sigură a aderării la cea mai importantă organizaţie politică şi economică europeană. Aceasta deoarece, pe de o parte, pentru că nici unui stat asociat nu i-a fost până în prezent refuzată candidatura ulterioară ca membru cu drepturi depline, iar pe de altă parte, pentru că nici un alt stat fost sovietic în afară de cele baltice, deja membre ale Uniunii Europene, nici Ucraina, nici Georgia se pare că nu au şanse reale de a obţine foarte curând un astfel de statut.

Următorul pas îl reprezintă obţinerea statutului de stat candidat, urmat de demararea negocierilor efective de aderare. Această etapă presupune adoptarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului comunitar. Unul din principiile fundamentale de aderare la Uniunea Europeană este acela că, aşa cum ştim din experienţa proprie, cea mai mare parte a acquis-ului nu este negociabilă, ea constituind temelia construcţiei europene. Acesta trebuie preluat şi instituit de statul-candidat. Doar unele aspecte mai dificile pot face obiectul negocierilor. Durata negocierilor este diferită de la stat la stat, în dependenţă cu gradul de pregătire al fiecăruia. Austria şi Finlanda au avut nevoie fiecare de câte 16 luni, iar Portugalia, nici mai mult nici mai puţin de 80 de luni, pentru negocierea aderării la Uniunea Europeană.

Un ultim pas până la aderarea efectivă la Uniunea Europeană îl reprezintă redactarea şi convenirea Tratatului de aderare de către UE şi statul-candidat; obţinerea consimţământului Parlamentului European prin adoptarea tratatului de aderare, precum şi semnarea iar apoi ratificarea Tratatului de aderare de către toate statele membre ale Uniunii Europene şi statul-candidat. În cazul Republicii Moldova, primul pas în intensificarea dialogului cu Uniunea Europeană l-a constituit semnarea acordului APC, la 28 noiembrie 1994. Acest acord consacră Republica Moldova în calitate de partener direct al Uniunii Europene. El este privit ca un agrement bilateral prin intermediul căruia Uniunea s-a angajat să susţină eforturile acestei ţări, orientate spre consolidarea democraţiei şi finalizarea tranziţiei spre economia de piaţă. Republica Moldova s-a obligat să respecte valorile democratice, principiile democraţiei universale, ale drepturilor omului, ale economiei de piaţă, toate fiind declarate elemente esenţiale ale acordului APC. Acesta urmăreşte cooperarea în diferite domenii: cooperare economică, legislativă, financiară, schimb de mărfuri, dialog politic.

Este de reţinut aspectul următor: cu toate că acordul instituţionalizează relaţiile cu Republica Moldova, el nu oferă o perspectivă clară de integrare, ci doar un parteneriat. Una din cerinţele prevăzute în APC, şi anume în articolul 50, este "armonizarea legislaţiei prezente şi viitoare a Republicii Moldova cu legislaţia Uniunii Europene", iar acţiunile declarate ale noii conduceri democratice de la Chişinău sunt orientate spre a depune toate eforturile pentru ca legislaţia sa să devină treptat compatibilă cu legislaţia Uniunii Europene. Afirmaţia că integrarea europeană este pentru Republica Moldova atât o ţintă, cât şi un proces de parcurs, e pe deplin justificată. Putem spune cu certitudine şi fără a greşi că integrarea europeană reprezintă cheia succesului în dezvoltarea democratică viitoare a Republicii Moldova.