Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 2010
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 21, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.61 | Mircea Grosaru - declaraţie politice cu titlul "Pensionarii se simt păcăliţi"; | ![]() |
||
|
"Pensionarii se simt păcăliţi" În aceste zile, pensionarii privesc cu mâhnire la ce se petrece pe scena politică. Se simt păcăliţi. Ce le-au promis guvernele care s-au succedat la conducerea ţării, culminând cu actualul cabinet, nu se regăseşte în forma finală a Legii pensiilor care, foarte probabil, va trece până la urmă de Parlament. Vorbele sunt diferite de faptele traduse prin această lege. Li s-a spus că punctul de pensie va creşte, dar, în realitate, nu se va întâmpla asta. S-a spus, de asemenea, că vârsta pensionării va scădea. Ei bine, viitorii pensionari au aflat că legea prevede contrariul. Din păcate, pensionarii sunt văzuţi ca o masă de manevră. Ca o categorie socială care, chiar dacă este nedreptăţită, nu are cum să riposteze şi care "uită şi iartă" până la următoarele alegeri. Pensionarii cred în onestitatea celor care, periodic, le cer votul. Buna lor credinţă se confundă, însă, cu naivitatea. Guvernul profită că această categorie socială nu are mijloace de constrângere. Pensionarii nu pot face grevă în adevăratul sens al cuvântului. Protestele lor nu afectează vreun sector al economiei, deci nu sunt băgate în seamă. Se spune că Legea pensiilor trebuie votată cât mai repede, pentru că de adoptarea ei ar fi condiţionată primirea unei noi tranşe de la Fondul Monetar Internaţional. Nu aceasta este realitatea. Într-adevăr, România are restanţe în ceea ce priveşte legislaţia din domeniul pensiilor. Ele se referă, însă, la reglementarea pensiilor private şi a pensiilor speciale, nu la un proiect legislativ care să se refere strict la punctul de pensie sau la vârsta de pensionare. Aşadar, bătrânii din România au aflat că pensia pentru care au muncit o viaţă întreagă a pierdut lupta cu inflaţia. Acum, aproximativ şase milioane dintre ei aşteaptă ultima lovitură: hotărârea ca şi pensiile mai mici de 1.000 de lei să fie impozitate. Pentru că, aşa cum susţin reprezentanţii Guvernului, orice venit trebuie impozitat, indiferent cât de mic ar fi el. |



