Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.70/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.61 | Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politică: "Lupta pentru redescoperirea libertăţii continuă: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că toate crimele Revoluţiei Române din 1989 nu se prescriu"; | ![]() |
||
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: "Lupta pentru redescoperirea libertăţii continuă: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că toate crimele Revoluţiei române din 1989 nu se prescriu" Prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 24 mai 2011, în cauza "Asociaţia 21 decembrie 1989 et alli c. România" s-a statuat, în unanimitate, încălcarea art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind violarea dreptului la viaţă, constatând lipsa unei anchete efective, imparţiale şi eficace în elucidarea cauzelor decesului domnului Nicuşor Vlase. Deopotrivă, Curtea de la Strasbourg a constatat violarea art. 8, privind dreptul la respectarea vieţii private şi a secretului corespondenţei, cu referire directă la măsurile de supraveghere secretă a reclamantului Teodor Mărieş. Adoptarea acestei hotărâri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o importanţă definitorie şi determinantă în lupta pentru redescoperirea libertăţii, ca urmare a Revoluţiei Române din 1989, deoarece prescripţia responsabilităţii penale asupra cercetării şi anchetării tuturor crimelor din decembrie 1989 nu mai poate fi invocată de instanţele de judecată româneşti. Acordând prevalenţă efectului direct şi efectiv al hotărârilor CEDO împotriva România, asupra sistemului de drept românesc, implicaţiile juridice ale Hotărârii CEDO din 24 mai 2011 în Cauza Asociaţia 21 decembrie 1989 et alli c. România, au menirea de a mobiliza instituţiile statului de drept, în sensul aplicării legii fără discriminare, a identificării vinovaţilor de moartea miilor de oameni nevinovaţi, înfăptuindu-se astfel acea justiţie socială care poate aduce o reconciliere deplină. Trebuie subliniat faptul că pe rolul instanţei de la Strasbourg există peste o sută de plângeri similare, privind dosarele Revoluţiei, care ar putea conduce în viitor la noi hotărâri prin care s-ar constata violarea art. 2 din Convenţie. Curtea Europeană a afirmat faptul că, în principiu, statul român deţine libertatea, sub controlul Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei, să aleagă metodele prin care să îndeplinească obligaţiile juridice ce-i revin, în baza art.46 din Convenţie. Potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituţiile de drept ale statului român trebuie să impună cu celeritate aplicarea legii în mod unitar, în finalizarea dosarelor Revoluţiei Române, evidenţiindu-se prin aceasta dreptul persoanelor vizate la o anchetă imparţială, care să nu se finalizeze prin efectul prescripţiei responsabilităţii penale, în condiţiile în care, cunoaşterea adevărului cu privire la evenimentele din decembrie 1989 este determinantă pentru refacerea fibrei morale în societatea românească. În acest context, Curtea a apreciat că nu este necesar să amâne cauzele similare care se găsesc pe rolul instanţei europene, neacordând statului român un timp de graţie pentru refacerea mecanismelor de înfăptuire a justiţiei în dosarele Revoluţiei. Lupta pentru aflarea adevărului continuă! Memoria eroilor Revoluţiei Române din decembrie 1989 trebuie pe deplin onorată, prin înfăptuirea actului de justiţie în mod imparţial, de către instanţele de judecată româneşti şi cu respectarea conceptului fundamental şi definitoriu al demnităţii umane. |



