Parliamentary debates

Doamna Eliza-Mădălina Ştefănescu:

"Paşi concreţi pentru îmbunătăţirea legislaţiei în vederea combaterii violenţei în familie"

Violenţa în familie provoacă suferinţă, traume şi, în cele mai rele cazuri, decese, iar acest lucru, în România anului 2018, trebuie să se schimbe. Din păcate, însă, statisticile şi mai ales poveştile oamenilor care au trecut prin asta spun altceva. Aşa că, este datoria noastră să schimbăm lucrurile. Iar ele se vor schimba.

La iniţiativa Guvernului României, prin Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie urmează să fie modificată, în vederea reducerii pe cât posibil a acestui flagel. Măsurile luate vor fi mult mai eficiente şi vor permite un control mai bun atât asupra victimelor violenţelor, cât şi asupra agresorilor.

Trebuie în mod cert să ne redefinim conceptele a ceea ce înseamnă violenţa în sânul unei familii şi să spunem clar şi răspicat că indiferent de obicei, cultură, tradiţie şi religie, violenţa împotriva copiilor şi femeilor, dar şi împotriva bărbaţilor trebuie să se oprească. Persoanele care au locuit în teroare, în abuzuri şi private de orice formă de respect trebuie să capete o voce şi să îşi reia identitatea. Cu sprijinul statului, prin centrele de protecţie, de îngrijire, prin sistemele de asistenţă care vor fi puse la dispoziţie, dar şi prin liniile telefonice de urgenţă, glasul lor va fi auzit şi va deveni important.

Prevenţia este extrem de importantă în aceste cazuri, iar printr-o informare potrivită, încă de pe băncile şcolii, astfel de întâmplări, uneori tragice, ar putea fi evitate. La fel de importante sunt şi sancţiunile care sunt aplicate agresorilor, însă important este să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a crea şi un sistem de reabilitare.

Dar poate cea mai importantă este atitudinea noastră, a tuturor, faţă de victime, de agresori şi faţă de violenţă în general. În societatea în care trăim, informaţia şi viteza înseamnă putere, iar empatia şi o mână întinsă cuiva aflat în suferinţă au început să îşi piardă din valoare. Este de datoria noastră să fim acolo şi să reacţionăm atunci când suntem martori la asemenea violenţe. Dacă o persoană care suferă nu poate vorbi pentru a cere ajutor, este de datoria noastră ca noi să fim vocea ei şi să facem tot ce putem pentru a oferi sprijin.

Societatea noastră este aşa cum ne-o construim. Haideţi să contribuim cu toţii la ea, iar prin sisteme bune de prevenţie, de protecţie, de informare şi de ajutorare, dar şi printr-o comunicare mai bună să clădim, fără violenţă, lumea în care ne dorim să trăim!