Parliamentary debates

Domnul Costin-Sebastian Moise:

"După 30 de ani, societatea românească are nevoie să afle ce s-a întâmplat la Revoluţie"

Revoluţia română a devenit, în ultimii ani, o temă prăfuită şi care naşte tot mai puţin interes în rândurile noii generaţii. Aproape jumătate din cetăţenii actuali ai României s-au născut ori s-au format ca adulţi în perioada post-comunistă şi au repere extrem de vagi despre ceea ce s-a întâmplat pe străzile marilor oraşe ale ţării în decembrie 1989. Această stare de fapt dă măsura rupturii cu trecutul, ceea ce este un lucru foarte bun, dar şterge repere istorice absolut esenţiale pentru a înţelege ca societate de unde venim şi încotro ne ducem. Or, cum bine spunea Nicolae Iorga, - "...un popor care nu-şi cunoaşte istoria şi eroii e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii".

Din această perspectivă morală, devine obligatorie finalizarea dosarului Revoluţiei române. Nu este o chestiune revanşardă şi, fără îndoială, relevanţa politică este limitată, având în vedere că toţi cei care au acaparat puterea în primele zile ale Revoluţiei nu se mai află la vârful statului român. Este doar o problematică de a cunoaşte adevărul, de a înţelege de ce am fost ţinuţi, ca societate, 15 ani pe loc, dar şi de a ne da seama dacă actul generator al libertăţii de care ne bucurăm astăzi a fost onest sau doar o piesă de teatru cu mult prea multe victime. Realizând acest obiectiv, vom şti mai bine cine suntem ca societate şi nu va trebui să ne uităm mereu în urma noastră pentru a înţelege de ce ne aflăm în acest punct.

Cu siguranţă, în primii ani de după Revoluţie, FSN şi urmaşii săi politici, PDSR şi PSD, au forţat construirea unei mitologii bazate pe teoria revoltei populare. În felul acesta, au justificat şi cei 1.104 morţi şi 3.321 de răniţi. Numai că informaţiile istorice şi probele administrate în dosarul Revoluţiei scot la iveală ipoteza foarte serioasă în care s-a realizat doar o tranziţie violentă a puterii politice între eşalonul I şi eşalonul II al Partidului Comunist din România rebranduit post 1990.

Sângele victimelor şi dorinţa arzătoare a familiilor lor de a se face dreptate, chiar şi la trei decenii distanţă, evidenţiază slăbiciunea instituţională a statului român, care n-a reuşit să dea un răspuns mulţumitor, să afle adevărul şi nici să facă dreptate. Ba mai mult, prin această nevolnicie ascunsă timp de 30 de ani sub preş, noile generaţii au ajuns să vorbească fals despre comunism, fără să ştie de fapt ce s-a întâmplat, semn că strategia FSN al lui Ion Iliescu de a falsifica istoria a dat roade.

Fie şi din această perspectivă duală, Revoluţia română va rămâne o mare nebuloasă, până la un verdict al justiţiei. O aniversăm, pentru că ne-a oferit libertatea, o comemorăm, pentru că noi, spre deosebire de celelalte ţări din fostul bloc comunist, am plătit cea mai mare jertfă de sânge.

Ca parlamentar tânăr al României, care nu avea nici măcar doi ani la Revoluţie, solicit şi eu rezolvarea dosarului generat de evenimentele din decembrie 1989. Dar, mai important, odată ce vom avea o pronunţare definitivă a justiţiei, cred că este nevoie de o reformatare a percepţiei istorice faţă de Revoluţie astfel încât noile generaţii să nu se mai informeze din izvorul propagandei, ci din adevărul pe care vom reuşi să-l revelăm împreună ca societate.