Marian Ghiveciu
Marian Ghiveciu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.46/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Marian Ghiveciu - declaraţie politică referitoare la "Prejudicierea fondului forestier naţional";

 

Domnul Marian Ghiveciu:

"Prejudicierea fondului forestier naţional"

În anii de tranziţie, în procesul de aplicare a legilor fondului funciar, unele comisii pentru reconstituirea dreptului de proprietate au încălcat prevederile legilor funciare, determinând ca statul român să fie prejudiciat cu sute de milioane de euro.

În cea mai mare parte, procesul de retrocedare a terenurilor forestiere s-a încheiat. Printre cazurile nefinalizate încă, dar susţinute cu ardoare de către solicitanţi, se înscriu însă numeroase solicitări neîntemeiate legal, pentru care, în general, comisiile de reconstituire a dreptului de proprietate nu au dat hotărâre de validare. Cazurile menţionate au ajuns însă pe rolul instanţelor judecătoreşti, obţinând sentinţe favorabile retrocedării, în unele cazuri acestea rămânând definitive.

Situaţii de acest gen sunt multe la nivelul ţării, fiind semnalate în judeţele Alba, Bacău, Bihor, Buzău, Caraş-Severin, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea etc.

Dacă în situaţiile întemeiate legal, foştii proprietari şi moştenitorii acestora au, în general, conştiinţa dreptului de proprietate şi a ocrotirii bunului restituit în proprietate - adică, în cazul nostru, pădurea, în cele mai multe din situaţiile de solicitare, contrar prevederilor legii, pădurea este privită ca o sursă imediată de câştig material, fie prin prisma valorii materialului lemnos, fie prin însăşi valoarea imobiliară a terenului.

Analiza actelor doveditoare ale dreptului de proprietate în cadrul multor comisii a relevat o serie de cazuri în care fie că lipsea actul doveditor al fostei proprietăţi asupra pădurii solicitate, fie nu se făcea dovada calităţii succesorale după autor sau fie terenurile erau solicitate de categorii de persoane juridice care nu sunt prevăzute de lege.

Cazurile de acest gen au fost semnalate şi chiar centralizate, existând în acest sens evidenţe în cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniu: primării, prefecturi, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi instituţiile din subordine, Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, direcţiile silvice etc.

Din punctul meu de vedere, situaţiile în care retrocedarea nu a fost suficient documentată, vor duce, în final, la prejudicierea patrimoniului statului şi îmbogăţirea peste noapte a unor persoane fizice sau juridice neîndreptăţite.

Cine va face lumină în cazurile sus-menţionate va fi salvatorul instituţiei proprietăţii forestiere din România.