Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.122/2014
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.62 | Cornel-George Comşa - declaraţie politica "Alegerile din Republica Moldova - un pas în lungul drum european"; | ![]() |
||
|
"Alegerile din Republica Moldova - un pas în lungul drum european" Duminică, 30 noiembrie 2014, au avut loc alegeri legislative în Republica Moldova, un areal care se revendică dintr-un trunchi comun - naţional, lingvistic, cultural şi etnic - cu România. Populaţia majoritar românească a Republicii Moldova, constrânsă timp de decenii spre diluarea sentimentului naţional şi etnic, parcurge astăzi încet şi cu dedicaţie drumul spre aderarea şi integrarea în Uniunea Europeană, un drum lung parcurs şi de ţara noastră nu cu foarte multă vreme în urmă. Scrutinul de duminică a reprezentat nu doar un eveniment democratic, momentul în care cetăţenii din Republica Moldova şi-au ales noii reprezentanţi în Parlamentul de la Chişinău, dar a fost şi un test politic pentru procesul de integrare europeană, un test pentru opţiunea geopolitică şi democratică a Moldovei, a constituit un mesaj pentru politicienii moldoveni şi pentru celelalte state din regiune. Alegerile din 30 noiembrie 2014 au avut menirea de a decide continuarea sau nu a procesului de emancipare propriu-zisă a societăţii moldovene, proces început încă din 2009 şi necesar pentru asigurarea continuării unei guvernări liberale, democratice şi europene. Moldovenii au avut de ales între două modele sociale, economice şi politice diferite, chiar în opoziţie unele faţă de celelalte. Au avut de ales între un model autocratic şi iliberal al lui Vladimir Putin şi un model democratic, liberal al Uniunii Europene, între democraţie "suverană" şi stat de drept, între oligarhie şi justiţie dreaptă. Situaţia geopolitică regională tensionată din cauza conflictului din Ucraina, în care Federaţia Rusă sprijină activ rebelii din estul şi sudul ţării, a constituit una din principalele teme de campanie în alegerile de peste Prut, formându-se două tabere geopolitice, una filorusă, având în frunte Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, iar cealaltă pro-europeană şi filo-română, având în frunte partidele de la guvernare. Guvernarea pro-europeană s-a străduit în ultimii ani să avanseze pe drumul integrării europene, reuşind să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, să fie ridicat regimul de vize cu statele UE şi a beneficiat de sprijin financiar consistent din partea Comisiei Europene şi a României, factori care au asigurat o mai mare stabilitate socio-economică. Cu toate acestea, corupţia endemică, lipsa investiţiilor şi blocarea accesului pe piaţa rusă au afectat imaginea partidelor pro-europene de la guvernare, ceea ce a dus ca PSRM să ocupe primul loc în alegerile de duminică. În ciuda acestei situaţii, partidele pro-europene au realizat unul dintre cele mai importante succese din ultima decadă. Rezultatele alegerilor de duminică arată persistenţa clivajului identitar şi geopolitic din societatea moldoveană. Partidele rusofile şi antieuropene au reuşit să obţină 46 de mandate, iar partidele pro-europene au obţinut 55 de mandate, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova ocupând locul întâi, cu 20,87% din voturile exprimate. Acest clivaj politic între cele două modele societale arată că drumul pe care Moldova îl are de parcurs este încă lung. Pe plan internaţional, rezultatele alegerilor din Moldova şi succesul relativ al forţelor pro-europene transmit un mesaj de stabilizare a democraţiei, de continuare a integrării europene şi de respingere a presiunilor ruseşti asupra tinerei republici dintre Prut şi Nistru. Aşa cum arăta şi o publicaţie rusească în ziua de după alegeri: "Rusia a pierdut în Moldova", cetăţenii Republicii Moldova au respins Proiectul Uniunii Vamale propus de Rusia, au condamnat subtil intervenţia militară din Ucraina şi au ales, în majoritatea lor, un drum spre democraţie şi libertate. Moldova continuă să fie un model în cadrul Parteneriatului Estic, un stat mic, sărac, supus presiunilor unui colos regional, dar care reuşeşte să îşi atingă obiectivele democratice. Aşteptările sunt înalte, îndatoririle şi mai importante, iar ceaţa geopolitică şi nesiguranţa încă prezente, dar avem credinţa că vom putea sprijini Republica Moldova şi pe mai departe. Uniunea Europeană, Statele Unite şi România trebuie să ofere Republicii Moldova stimulii necesari progresului spre un stat de drept şi spre o democraţie liberală autentică. Drumul parcurs nu este ireversibil, trebuie avut grijă ca progresul efectuat să nu fie răsturnat de forţele care ar dori Moldova pe orbita geopolitică a Moscovei, într-o "vecinătate apropiată" docilă şi antiromânească. Pentru conflictul din Ucraina nu se poate vedea un sfârşit în viitorul apropiat, cel puţin nu unul dezirabil pentru forţele democratice, iar o dezvoltare a situaţiei ar putea duce la un efect de contagiune în Transnistria, caz care ar duce la destabilizarea şi mai accentuată a securităţii naţionale a Moldovei şi a României, pe flancul estic al NATO şi UE. România şi statele NATO ar trebui să sprijine tehnic, inclusiv cu capacităţi militare defensive, pentru a asigura stabilitatea între Prut şi Nistru. Revenind la drumul pe care partidele pro-europene îl au de parcurs de acum înainte, acestea au o întârziere în realizarea reformelor, reforme care sunt esenţiale pentru democratizarea şi creşterea economică a Moldovei, trebuie să implementeze politicile negociate în Acordul de Asociere, trebuie să asigure cadrul necesar pentru lupta anticorupţie şi asigurarea unei justiţii eficiente şi corecte. Partidele pro-europene trebuie să fie conştiente că există riscul serios al unor contestaţii publice, odată cu excluderea cu câteva zile în urmă a unui competitor electoral important, şi trebuie să asigure dreptul la liberă exprimare, garantând că eventualele contestări nu vor degenera în proteste sau conflicte de genul celor din Ucraina. România, având o vastă experienţă în lungul proces de integrare europeană, trebuie să sprijine politic, diplomatic, mediatic şi logistic Republica Moldova, să o sprijine, totodată, în iniţiativele sale diplomatice în forurile europene în care este parte. România are şansa de a repara o nedreptate istorică, să susţină întoarcerea teritoriului dintre Prut şi Nistru înapoi acasă, în Europa civilizată şi democratică. |



