Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.2/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.62 | Anişoara Radu - declaraţie politică având ca subiect "Legea pensiilor, o lege necesară"; | ![]() |
||
|
"Legea pensiilor, o lege necesară" La jumătatea lunii noiembrie susţineam o declaraţie politică în care prezentam principalele modificări pe care Legea pensiilor le aduce. Explicam atunci importanţa adoptării acestei legi, sustenabilitatea ei pe termen lung, calendarul creşterii punctului de pensie, precum şi motivele pentru care legea va fi aplicată în totalitate din 2022. Consider că cea mai importantă prevedere pentru pensionari este cea referitoare la calendarul de creştere al punctului de pensie. Astfel, de la 1 septembrie 2019 punctul de pensie va creşte la 1.265 de lei, în 2020 punctul de pensie va fi 1.775 de lei, iar în 2021 va ajunge la 1.875 de lei. Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2021, cu excepţia: a) art.85 alin.(2) lit.a), care intră în vigoare la data de 1 septembrie 2019; b) art.85 alin.(2) lit.b), care intră în vigoare la data de 1 septembrie 2020; c) art.138, art.144, art.147 alin.(2), art. 156 alin.(2) şi (5) şi art.182 alin.(1), care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. În calitate de membru în Comisia de muncă şi protecţie socială am dezbătut proiectul şi am adoptat un raport de admitere pentru noua Lege a pensiilor. Având în vedere complexitatea legii şi numărul semnificativ de amendamente depuse, pot spune că a fost mai degrabă un maraton şi vreau să felicit colegii mei din comisie pentru efortul depus. Unii colegi parlamentari au propus aplicarea creşterii punctului de pensie la 1.875 de lei, încă din 2019. Adoptarea unui astfel de amendament ar fi dus la imposibilitatea aplicării legii. Pe de o parte, nu se puteau recalcula toate pensiile într-un termen atât de scurt, mai ales că noua lege prevede şi recalcularea pensiilor astfel încât persoanele care au lucrat în condiţii similare să aibă pensii similare indiferent de anul în care au ieşit la pensie, iar, pe de altă parte, impactul bugetar trebuie corelat cu prognoza de creştere a PIB-ului. Sper ca legea, în forma adoptată de comisie, să fie votată cât mai repede, iar preşedintele să o promulge înainte de încheierea anului. Cer pe această cale colegilor mei din partidele de opoziţie să susţină adoptarea acestei legi atât de aşteptată de milioane de români şi să nu blocheze, prin greve sau alte tertipuri politicianiste, adoptarea ei. Pensiile nu trebuie să reprezinte un subiect de negociere politică, ci un proiect transpartinic care să ducă la creşterea nivelului de trai al pensionarilor şi la restabilirea echităţii între categoriile similare de pensionari. |


