Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.103/2022
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.62 | Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică intitulată "Ziua Mondială a Refugiatului - prilej de conştientizare a dramelor prin care trec semenii noştri". | |||
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: "Ziua Mondială a Refugiatului - prilej de conştientizare a dramelor prin care trec semenii noştri" Acum două zile, mai exact pe 20 iunie, am marcat Ziua Mondială a Refugiatului, eveniment consacrat conştientizării dramelor prin care trec zeci de milioane de oameni din întreaga lume, strămutaţi sau nevoiţi să-şi părăsească ţările de origine din cauza războaielor, persecutaţi din motive etnice, politice sau de altă natură. Din nefericire, astfel de evenimente s-au înmulţit în ultimele decenii, numărul persoanelor nevoite să-şi părăsească ţara de origine fiind în continuă creştere, căpătând dimensiuni şi mai mari ca urmare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei, punându-ne în faţa unei realităţi de neignorat. Aş dori să remarc faptul că în aceste momente, atât statul român, cât şi întreaga societate au arătat compasiune şi unitate, fiind alături de cetăţenii ucraineni, refugiaţi în România, punându-le la dispoziţie toate lucrurile de care aceştia au avut nevoie, atât prin modificări legislative, cât şi prin acţiuni umanitare sau asistenţă medicală. Pentru acest lucru, dar şi pentru buna colaborare pe care a avut-o Uniunea Ucrainenilor din România cu instituţiile europene şi internaţionale, autorităţile centrale şi locale, precum şi cu societatea civilă, doresc să mulţumesc, încă o dată, tuturor celor care s-au alăturat eforturilor de susţinere a Ucrainei şi poporului ucrainean. Din păcate, războiul continuă, refugiaţii ucraineni nu se pot întoarce în siguranţă în ţara lor şi sunt nevoiţi să-şi continue viaţa în afara Ucrainei. De aceea, trebuie să continuăm eforturile pentru integrarea lor în societate, oferindu-le o şansă la un trai decent şi sigur, atât prin politici publice, cât şi prin deschiderea fiecăruia dintre noi. Nu în ultimul rând, trebuie să evităm banalizarea răului şi să scoatem în evidenţă drepturile şi nevoile refugiaţilor, canalizându-ne eforturile pentru mobilizarea voinţei şi resurselor politice pentru a le asigura nu doar supravieţuirea, ci şi integrarea deplină în ţara noastră. |


