Parliamentary debates

Domnul Ioan Vulpescu:

"Pactul Cultural pentru Europa"

În data de 28 februarie, Europa a găzduit Conferinţa anuală a politicilor publice, care anul acesta a impus o ediţie specială, Pactul Cultural pentru Europa. Miza? Aceea de a situa cultura în centrul politicilor europene. Pentru prima dată, Campania pentru un deal cultural al Europei a fost lansată în primele luni ale pandemiei şi, de atunci, pare că Europa şi-a învăţat lecţia, aceea de a face din cultură şi creativitate o sursă de energie pentru o lume aflată în schimbare.

Şase direcţii clare trasează expresia culturii ca hârtie de turnesol a democraţiei europene. Prima vizează utilizarea eficientă a planurilor naţionale pentru recuperare şi rezilienţă pentru cultură, prioritizând restaurarea şi digitalizarea patrimoniului fără a exclude sectoarele culturale independente care revendică interese comune în acest sens. A doua impune un proiect de sprijin pentru sectoarele culturale creative din Ucraina, Cultural Deal for Ukraine, vizând, treptat, refacerea obiectivelor de patrimoniu distruse în conflictul deschis de Rusia. A treia propune stimularea filantropiei la nivel european prin capacitarea sectorului cultural. Ultimele trei direcţii vizează dezvoltarea unor noi politici publice europene, accelerarea eforturilor de încorporare a strategiilor pentru sustenabilitate şi dreptate socială, prin instrumente culturale, în Pactul Verde European (European Green Deal) şi crearea unor noi condiţii de muncă şi standarde pentru artiştii europeni. Astfel, scopul final este plasarea culturii în centrul discuţiilor despre viitorul Europei şi al alegerilor parlamentare europene din 2024.

Ce mi se pare crucial însă este că prin acest demers suntem puşi în situaţia de a reevalua relaţia dintre interesul naţional şi cel european în dezvoltarea sectoarelor culturale creative, dar şi a unui sentiment al apartenenţei. Investiţia în cultură ca factor generator de profit şi speranţa că o cultură europeană încă mai poate stimula networkingul dintre state, fie sub semnul moştenirii comune regionale, cum se întâmplă în cazul statelor baltice, fie sub semnul apartenenţei la memoria unei Europe îndurerate, precum Europa de Est, care a dobândit greu cultura democraţiei, nu este o utopie.

Dar este un test tot mai greu după fenomene precum BREXIT. În plus, pactul european pentru cultură este cadrul care a făcut presiuni pentru alocarea simbolică a 2% din planurile naţionale pentru redresare şi rezilienţă culturii, ceea ce, la nivel european, a produs o investiţie în domeniu de 12 miliarde.

În tot acest context, în care a rămâne împreună este un proiect posibil doar prin admiterea culturii ca un domeniu soft power, România şochează ocazional - transformă platformele destinate internaţionalizării culturii noastre în plan extern în locuri de detaşare estivală a unor indivizi aculturali, unşi în fruntea ICR, în ciuda credinţei lor că în februarie 2023 nu se mai poate face nimic, pentru întregul an, pentru promovarea culturii române la Lisabona, o speţă flagrantă, din rândul unor derapaje consecutive care trădează atitudinea naţională faţă de cultură ca domeniu derizoriu şi necompetitiv, într-un peisaj în care atitudinea internaţională este tot mai empatică şi vibrantă faţă de cultură ca domeniu esenţial.

Mă întreb ce viitor are România în acest Pact European pentru Cultură, de vreme ce birocratic pare că mimăm trendurile europene în plan legislativ, dar factual, uman, propunem pentru reprezentarea culturii române în Europa manageri rupţi din peisajul lumii a treia, cu reflexe tot mai tribale faţă de putere şi educaţie. Şi în vreme ce Europa împânzeşte canalele de social-media cu noul hashtag, #CulturalDealEU, îmi vine să deschid o temă de dezbatere care sigur va deveni virală, #UnICRpentruSecolulNostru.